NICU COVACI, ANIVERSAT LA BERĂRIA H (1.10.2015)

Articol de Iulia Radu
Sunt profund impresionată, marcată de seara petrecută joi, 1 octombrie, în Berăria H. Am fost pe punctul de a rata evenimentul și dacă aș fi făcut-o nu mi-aș fi iertat-o niciodată. La inițiativa celor de la Berăria H (merită felicitări pentru idee!), Nicu Covaci a aniversat alături de prieteni și fani 50 de ani de carieră. Înțeleg că ar fi de fapt, 53 de ani, dar ideea de a marca jumătate de secol de la debut, este binevenită chiar și cu o mică întârziere. Sunt multe de povestit, așa că așezați-vă confortabil, vă asigur că aveți ce citi!

Fără să fiu neapărat un fan, „relația” mea cu muzica Phoenix a fost întotdeauna una specială. Am fost mereu atrasă de forța, energia, spiritul care învăluie piesele Phoenix. Fie că le ascultam la radio sau în concert, le-am simțit de fiecare dată într-un mod aparte, greu de descris în cuvinte. În ceea ce-l privește pe Nicu Covaci lucrurile sunt puțin amestecate. Mi-a inspirat mereu admirație, respect dar și o oarecare… teamă. E mai mereu încruntat,  cu sprânceana ridicată… Poate din cauza asta am avut nevoie de vreo 4 ani (după ce am început să lucrez în presă!) să-mi fac curaj să-l întreb dacă putem face o fotografie împreună. A acceptat și spun cu mândrie și bucurie că este una dintre fotografiile la care țin cel mai mult. A fost singurul meu „dialog” face-to-face cu Nicu Covaci. Deși nu am fost mereu de acord cu declarațiile sau deciziile lui de-a lungul timpului, admirația și respectul pentru unul dintre simbolurile rock-ului românesc au rămas neștirbite.

Pentru o seară, Timișoara s-a mutat în București

Joi seară, când am coborât scările în Berăria H am avut impresia că am ajuns în Timișoara. Dintr-un foc i-am zărit pe Ilie Stepan, Dixie Krauser, Anca Graterol (care avea avion spre casă, în Germania, vineri dimineață, la ora 7.00), Anton Petrașincu, Moni Bordeianu, Tavi Iepan, Sandu Albiter, Alin Oprea (Talisman), Dan Helciug, Cristi Gram, Trooper, Cristi Hrubaru, Eugen Mihăescu, AG Weinberger, Sabina Abrudian (Awake), Doru Ionescu, Florin Silviu Ursulescu, Mircea Florian, Claudiu Purcărin, Ad-Hoc, Adrian Naidin, Laura Stone, Dan Rădulescu, Cristi Raetscher, asta pentru o enumera doar o mică parte. Am văzut public de toate vârstele, de la 7 la 60+. Unii veniseră din țară și din străinătate special pentru acest eveniment. Toți, fie că vorbim de artiști sau fani, erau acolo trup și suflet pentru Nicu Covaci. Abia mai găseai un loc liber la mese, iar deplasarea pe culoare era anevoiasă din cauza aglomerației. Toată lumea vroia să-l salute, să-i strângă mâna lui Nicu, să facă o fotografie, să obțină un autograf. Covaci a făcut față cu brio, a fost o gazdă bună, l-am văzut zâmbind mult, au fost momente când i-au „jucat” lacrimile în ochi, a aplaudat cu entuziasm fiecare moment artistic susținut de prietenii lui. L-am văzut impresionat, copleșit de tot ceea ce se petrecea în jurul lui.

Apropo de momentele artistice… Au fost jam-sessions în toată regula! Reușite, toate! Cred că este pentru prima dată când văd artiști atât de diferiți, cu cariere bine conturate și definite, uniți pe scenă, cântând împreună cu bucurie, entuziasm, fără repetiții prealabile (au fost mai multe discuții telefonice pentru a stabili ce piesă cântă fiecare). Văzându-i pe scenă, am avut senzația de breaslă unită. Ceea ce nu se întâmplă des! Am înțeles că Phoenix a fost și a rămas o școală, un fel de „Abecedar” pentru muzicienii români.

A fost pentru prima dată când am văzut-o live pe Anca Graterol și mi-a plăcut la nebunie! A cântat și singură, dar a urcat pe scenă și alături de Trooper. I-am văzut pe aceiași scenă pe Ilie Stepan și Dixie Krauser alături de Cristi Gram; Mircea Florian a cântat alături de Eugen Mihăescu, Dixie Krauser; Moni Bordeianu a cântat alături de AG Weinberger și Eugen Mihăescu. Tavi Iepan a urcat pe scenă alături de George Costinescu, Sebastian Simonis, Claudiu Purcărin, Hano Hofer. Dan Helciug (care era răcit), Alin Oprea, Ad-Hoc, Sabina Abrudian (Awake) au impresionat și au cucerit publicul de la primele acorduri.

Nicu Covaci a primit un trofeu din partea gazdelor, Berăria H, pentru întreaga carieră (care i-a fost înmânat de Moni Bordeianu), iar membri clubului de motocicliști Carpat Bikers din Piatra Neamţ i-au oferit lui Nicu Covaci o gravură pe suport de plută, în semn de prețuire.

Nu a existat un prezentator oficial al evenimentului, de cele mai multe ori artiștii s-au prezentat între ei, dar au urcat pe scenă pentru a spune câteva cuvinte despre Nicu Covaci și Doru Ionescu (TVR) și Florin Silviu Ursulescu. E drept că discursul din deschiderea evenimentului, rostit de F.S.U, nu a fost cel mai inspirat. Acesta ne-a spus, printre altele, că „n-are rost să spun ceva despre Nicu Covaci” (?!?), iar la final ne-a anunțat că este și ziua lui de naștere și ne-a invitat a doua zi în Club A să-l aniversăm. Nu se face stimate F.S.U, era seara dedicată lui Nicu Covaci!

Sunt fericită că am avut privilegiul de a fi în aceiași încăpere cu legende ale muzicii românești. Sunt convinsă că nu voi mai avea prea curând această șansă! M-aș fi bucurat să văd în sală echipe de la televiziuni, de la posturi de radio, jurnaliști din presa scrisă… Au fost câțiva, dar nu suficienți pentru importanța evenimentului. Ba mai mult decât atât, unul dintre jurnaliștii prezenți la eveniment m-a întrebat: „E ziua lui Covaci, de-i spune toată lumea La mulți ani?”. Asta spune multe despre pregătirea și profesionalismul unora. În naivitatea mea, credeam că televiziunile de știri vor include un material cât de mic în grupajele lor informative. Au ratat și de data aceasta șansa unei întâlniri cu istoria muzicii românești. Păcat!
Închei acest text cu vorbele rostite de Nicu Covaci pe scena din Berăria H: „Mândria unei țări este spiritul, nu ce avem în buzunare. (…) Trupa Phoenix este „blestemată” să renască”. Așa să fie!

Eram conștientă că nu voi mai avea șansa să mă întâlnesc cu atât de mulți artiști la un loc, așa că am profitat și am stat de vorbă cu câțiva dintre ei despre Nicu Covaci, puteți citi declarațiile lor mai jos.

Anca Graterol (Catena): „L-am cunoscut pe Nicu Covaci prin 1972. Nu mai țin minte exact cum ne-am cunoscut, dar cred că am cântat pe undeva împreună. Cred că așa ne-am cunoscut. Eu eram liderul trupei Catena, el era liderul gupului Phoenix. Am vorbit de multe ori, ne-am sfătuit, am făcut planuri împreună. Am trecut prin multe împreună și am devenit prieteni. În 1977 am plecat din România și m-am stabilit la Nicu, în Germania. Și acolo am rămas până acum. El s-a întors dar eu am rămas acolo. Vin doar în vizită în România. Cam asta este povestea, pe scurt”.

Alin Oprea (Talisman): „A fost foarte interesant modul în care l-am cunoscut pe Nicu Covaci. Cântam deja cu trupa Talisman de aproximativ 4 ani și ne bucuram de mult succes. Noi aveam un concert la Arad, Nicu era la Timișoara, a auzit că noi cântăm acolo și a venit să ne vadă. Noi am primit și un premiu în cadrul evenimentului respectiv, iar Nicu a spus că vrea să ne înmâneze el acel trofeu. Pentru noi a fost o surpriză extraordinară când am văzut că o legendă ca Nicu Covaci urcă pe scenă pentru a ne înmâna un premiu. Până la urmă noi eram încă la început de drum. După evenimentul respectiv am rămas cu Nicu până dimineață la un „pahar” de vorbă. Am discutat de toate: despre Phoenix, despre Talisman, despre viață… Am aflat într-o noapte tot ce scrie în cărțile lui, iar el a aflat tot ce voi scrie eu într-o bună zi într-o carte. De atunci am devenit prieteni. În noaptea aceea am și cântat împreună, Nicu avea în portbagajul mașinii o chitară acustică și am cântat diverse piese din repertoriul Phoenix și din repertoriul internațional. Mi s-a părut că sună foarte bine tot ce se petrecea acolo din punct de vedere vocal, cântam împreună cu Nicu și cu Tavi (n.r. – Colen) și am zis să încercăm să cântăm câteva piese la un concert unplugged, care avea loc peste câteva zile la Timișoara. Am repetat piesele, noi știam deja piesele Phoenix, crescusem cu ele și ne-am format repertoriul rock pornind de la piesele Phoenix. Așa că am cântat împreună într-un club din Timișoara, iar concertul a ieșit foarte bine! Am fost pe scenă doar noi trei cu o chitară acustică. De aici a venit ideea lui de a începe o colaborare. Din 2000 până în 2002 inclusiv, am fost împreună în turnee, am lansat și un album, „Ora Hora”, pe care este inclusă și piesa „Numai una”. Mai târziu am lansat piesa și cu Talisman, desigur cu acordul lui Nicu. El a spus așa: „Dacă tot ați cântat voi la Phoenix piesa asta cu vocea și lumea s-a obișnuit așa, cântați-o voi mai departe chiar dacă e o melodie Phoenix”. Noi i-am făcut și videoclip, am promovat-o bine și în scurt timp a devenit hitul nostru. Însă, destul de puțină lume știe că piesa este de fapt, din repertoriul Phoenix. Trebuie să spun că trupa Phoenix a însemnat pentru noi o școalăde muzică. În momentul în care am cântat cu această trupă, mi-am dat seama că Phoenix este și o școală de viață, nu doar de muzică. Am învățat multe lucruri de la Nicu, el e un tip foarte ferm, vertical, cu o demnitate extraordinară și din păcate, aceste trăsături i-au adus de multe ori deservicii în viață. e greu să înțelegi un om care trăiește într-o lume meschină, el pare nenatural într-o lume meschină. Am învățat de la el să fiu drept, vertical și demn, dar mi-am păstrat și o anumită formă de diplomație în a comunica cu oamenii din jurul meu. După cum îl văd eu, Nicu încă nu își dorește această formă de diplomație, el rămâne același haiduc pe care l-am cunoscut și pe care l-am îndrăgit. Cred că așa va și pleca de pe această lume: ca un haiduc adevărat. Am avut ocazia să și lucrez cu el în studio și pot spune că atmosfera din studio este foarte plăcută și creativă. Se crează o atmosferă pozitivă, de prietenie, toată lumea cântă, improvizează. Dacă cineva face un lucru interesant, Nicu era deschis și accepta ideile care i se păreau bune. Nicu Covaci este un om cu care se lucrează ușor în studio, chiar dacă spre final, atunci când ajungem la partea tehnică, mixajul, acolo devine mai „urâcios”, aș putea spune. Dar asta doar din cauză că este perfecționist și își dorește ca lucrurile să iasă cât se poate de bine. Nicule, să-ți dea Dumnezeu tot ceea ce-mi doresc eu mie și familiei mele!”

Dan Helciug (Spitalul de Urgență): „Cu muzica lui Nicu Covaci am luat contact în adolescență. Primele piese pe care le-am învățat și le-am cântat au fost cele Phoenix: Andrii Popa, Nunta. Dar l-am întâlnit pe Nicu la diferite evenimente unde am cântat împreună și este o onoare pentru mine să mă număr printre amicii lui. Este greu de descris în câteva cuvinte. Nu vreau să folosesc cuvinte mari, dar Nicu este o „carte” de bază a muzicii noastre, orice cultură are nevoie de o bază serioasă, iar el a pus bazele muzicii rock în România, alături de alți colegi de generație. Asta înseamnă enorm și ar trebui ca România să își cultive valorile și să se întoarcă la „bază” pentru că fără să cunoaștem „baza”, degeaba construim etaje. Ajungem în situația ca unii copiii să creadă că „baza” e undeva la eajul 16. Ei, asta nu-i normal. Din această „bază” face parte generația lui Nicu Covaci. În seara asta eu aș fi vrut să cânt o altă piesă, dar din păcate era „luată”. Nu o mai cântasem niciodată pe asta (n.r. – Mica Țiganiadă). M-am și încurcat puțin la text, fiind și bolnav. Am repetat-o câteva zile, eu eram pregătit pentru altă piesă. Îi doresc lui Nicu multă sănătate și la cât mai multe apariții publice pentru că prin aparițiile lui puștii învață. Încurajez pe această cale toate valorile care sunt în viață să iasă în public și să redevină etaloane, repere pentru generațiile care vin pentru că altfel nu putem să evoluăm. Trebuie să ne întoarcem la „clasici”.”

Balaurul (Trooper): „Cred că în ADN-ul românilor există o părticică din Phoenix”

Eugen Mihăescu (Krypton): „Pentru mine au fost două legende: Nicu Covaci și Dan Andrei Aldea. Au fost un imbold pentru cariera mea să încep drumul meu creativ având „în spate” un Phoenix și un Sfinx. Sunt mai atașat de Dan Andrei Aldea, dar asta înseamnă că am avut două puncte de referință bine structurate: Phoenix și Sfinx. Sigur, gusturile nu se discută, dar este important când ai de unde să alegi, doar în felul acesta îți definești propria identitate. Nicu Covaci a scris piese care au rămas și vor rămâne veșnic în cartea rockului românesc. Eu mi-am petrecut copilăria la Petroșani și trăgeam de părinți să-mi plătească biletul ca să pot intra măcar eu să-l văd la Casa de Cultură din oraș. Eram departe de scenă, dar mi-a plăcut foarte mult muzica, textele, am simțit atunci o energie pozitivă în sală. Phoenix era un stil, Phoenix a fost și a rămas Phoenix. Înseamnă un mod de viață, o atitudine. Aș vrea să mă mai întâlnesc cu Nicu și peste 100 de ani. El are o energie demnă de invidiat, este un mare creator! Eu mă mândresc că sunt contemporan cu el”!

Balaurul (Trooper): „Cântând de-a lungul anilor prin țară cu Trooper, s-a întâmplat de multe ori să participăm la aceleași evenimente, iar Phoenix cânta imediat după noi. Așa l-am cunoscut pe Nicu. La una dintre edițiile Festivalului MotoRock de la Ploiești, fratele meu a stat de vorbă cu el în timp ce erau montate pe scenă sculele lor. Amândoi s-au asigurat de aprecierea și de respectul reciproc. Pentru noi a fost măgulitor să aflăm cu Nicu Covaci auzise de Trooper. Mult mai târziu, am primiti un telefon de la Nicu. M-a întrebat cum mixăm albumele pentru că își dorea pentru Phoenix un sound fresh, puternic și îi plăcea cum sună albumele noastre. Noi abia lansasem piesa „Două roți”. Așa că spun cu mândrie că albumul Phoenix, Vino Țepeș este făcut cu mine la butoane. A fost o mare onoare pentru mine. E drept că au venit și cu niște surse preînregistrate, dar s-au tras multe și la noi, am tras și eu. a fost o onoare și o bucurie să particip și eu și stilistic și muzical cu câteva note pe acest disc. Ce pot să mai spun când am stat o lună și jumătate cu Nicu în studioul de înregistrare? A fost foarte bine! Crede-mă că ne-am înțeles bine, ne terminam frazele unul altuia. L-am întrebat de la început dacă pot să-mi exprim părerea sau vrea doar să execut fără să comentez. Răspunsul lui a fost: tu spune ce ai de spus, dar ultimul cuvânt îl am eu. Așa era și normal și așa a fost. Când am avut o idee i-am spus-o și dacă i-a plăcut mi-a spus să iau chitara și să o înregistrez. Am petrecut mult timp împreună în perioada aceea și a fost fabulos. Apoi l-am invitat și la concertele noastre, la Stele Rockului, la concertul nostru aniversar, la concertul cu orchestră simfonică din Târgoviște. Între noi s-a legat o prietenie frumoasă. Și apropo de Phoenix… Eu cred că pentru orice român muzica acestei trupe a fost foarte importantă, cred că în ADN-ul românilor există o părticică din Phoenix. Cred că tot românul, chiar și cei mai tineri, știu să fredoneze un „Mugur de fluier”. Nicu Covaci este fantastic! Când am lucrat cu el în studio, erau momente când îmi spunea „lasă-mă 5 minute” și se ducea în altă cameră cu chitara, iar când se întorcea avea o strofă genială sau un refren foarte bun. Atunci, pe loc, le făcea! Pentru mine a fost o experiență fabuloasă! Normal că este și exigent, ca orice artist mare care are grijă de creația lui. În seara asta o să cânt cu Trooper piesa Nunta, pe care noi obișnuim să o cântăm în concertele noastre. M-a sunat și Cristi Hrubaru care mi-a spus, nu m-a întrebat, mi-a spus să urc pe scenă cu el să cântăm În umbra marelui urs. A apelat la mine pentru că trebuia să fie cineva cu chitara solo pe scenă, iar Cristi Gram urca pe scenă în prea multe „combinații” în seara aceasta și nu vroia să monopolizeze el evenimentul”.

Ilie Stepan: „Nicu Covaci a dat un nume muzicii rock”

Corbul (Ad-Hoc): „Pe Nicu Covaci l-am cunoscut în perioada facultății, adică în urmă cu vreo 10 ani am început să-l cunosc personal. Mergeam, ca fan, la foarte multe concerte Phoenix în toată țara. Cred că am fost la vreo 50 de concerte și am început să îi cunosc personal pe membri trupei. Pentu mine, Phoenix a însemnat o școală, muzica trupei m-a format, m-a influențat și într-un fel, mi-a fost chiar o „familie”. Phoenix, trupa, fenomenul sau cum vrei să o numești, a fost o adevărată școală. Datorez acestei trupe ceea ce am devenit astăzi. Asta înseamnă Phoenix și Nicu Covaci pentru mine. Eu am ales piesa pe care am cântat-o în seara aceasta. „Norocul Inorogului” este una dintre preferatele mele. Din punctul meu de vedere, albumul „Cantafabule” este în topul muzicii românești. Pe mine m-a influențat foarte mult această piesă, ba mai mult decât atât a dirijat chiar și „mersul” trupei noastre. De vreo 5 ani de zile aveam de gând să facem asta și mă bucur că acum a apărut și contextul potrivit. Lui Nicu vreau doar să îi mulțumesc pentru tot ce mi-a oferit și îl asigur că acesta-i doar începutul!”

Ilie Stepan (Pro Musica): „Pe Nicu l-am cunoscut în copilărie. Eu eram începător în ale muzicii, ei cântau cu formația Sfinții, așa se numeau la început. Cântau în clubul „Lola”, care era o popicărie dezafectată unde se organizau seri de dans. Am avut și bucuria să locuim în aceiași parte a orașului, știam multe despre ei, îi vedeam seara cântând și prin parc. Le-am urmărit activitatea. În 1973, când ei deveniseră deja Phoenix, am cântat cu Pro Musica la Clubul Universității. La acel concert a venit și Nicu alături de colegii lui și atunci ne-am împrietenit. Phoenix, și în special Nicu Covaci, ne-a ajutat foarte mult pe noi în primul an de activitate muzicală pentru că venea acolo unde repetam cu Pro Musica și ne dădea sfaturi, am vorbit cu el despre cum se fac repetițiile, cum se structurează un concert, ne-a ajutat chiar și cu aparatură și cu instrumente, cu amplificatoare pentru că ei le aveau deja, noi eram la început. Pentru noi toate aceste lucruri au contat foarte mult. Am și cântat în deschiderea lor la câteva concerte la Sala Olimpia. Cam așa a fost începutul alături de ei. Apoi fiecare și-a urmat drumul. După ce au fugit ei din țară și până în decembrie 1989, noi am strecurat piese de-ale lor în concertele Pro Musica. Am cântat chiar și piesa Iarna dar în altă formulă. Am fost și chemat la Casa de Cultură și certat că abordez repertoriul Phoenix. Le-am spus că nu e piesa lor ci doar seamănă cu Phoenix, dar publicul din sală știa foarte bine că e piesa Phoenix. Așa că am contribuit și noi, mai modest, la păstrarea vie a repertoriului Phoenix. Sigur că și Mircea Baniciu le-a cântat piesele prin țară și era mai îndreptățit ca noi să o facă, dar noi cântam după cum am spus, una sau două. Generația tânără ar trebui să știe că Nicu Covaci a dat un nume muzicii rock. Nu este singurul care a făcut acest lucru, dar este unul dintre cei care au definit foarte clar și coerent muzica rock românească: i-a dat un drum spre originalitate, a fost primul care a pus o cărămidă la zidul rock care se construiește întruna”.

Mircea Florian: „Pe Nicu Covaci l-am cunoscut în 1968 la clubul casei studenților din București, unde ei veniseră de la Timișoara pentru un concert. Atunci am stat puțin de vorbă și ne-am cunoscut. Dar aveam „drumuri” cumva paralele, însă după o vreme drumurile noastre s-au apropiat și așa se face că la un moment dat am făcut împreună un foarte lung turneu cu Aria. Era și dorința mea, și dorința lui Nicu dar și dorința Ariei să se întâmple acest turneu. De ce? Pentru că existau niște încasări teribile la vremea aceea, în special datorită trupei Phoenix. Așa am lucrat mulți anișori împreună, eu deschideam concertele lor. Ultimul concert împreună cu Phoenix a fost pe stadionul din Constanța, apoi ei au fugit din țară. Așa arată istoria întâlnirii mele cu Nicu Covaci. Dar peste toate acestea au fost nenumărate discuții, cântări și lucruri nemaipomenite care nu se pot uita și care ne-au apropiat și ne țin strânși împreună. Nicu este un om grozav, care știe să înțeleagă și și să și țină cont de părerea celorlalți. Sigur că are și el defectele lui, o fi impulsiv, o fi mai iute la mânie, dar între noi nu au fost niciodată probleme. Dar trebuie să se știe că pentru generația care a făcut Revoluția, muzica Phoenix a fost foarte importantă. I-a ghidat pe oameni, i-a „crescut”, i-a „însuflețit”, le-a dat un soi de speranță, a funcționat ca un „motor” grozav, un „motor” social-politic care nu poate fi uitat”.

Tavi Iepan (Rezident-Ex): „Pe Nicu Covaci îl știu din copilărie, din Timișoara. Ei repetau la Căminul cultural, iar noi, copiii de strângeam de fiecare dată când auzeam că ei sunt la repetiții și ascultam tot ce făceau ei. Direct l-am cunoscut abia în 1990 când a fost primul concert Phoenix în România după Revoluție și am cântat și eu cu Sector 3 cu Dixie Krauser și Zoli Albert. Pentru acest concert, ei au repetat vreo două zile în sala noastră de repetiții din Hambourg. În avion am avut locuri unul lângă altul și atunci pot spune că l-am cunoscut mai bine pe Nicu. Eu nu cred că există un simbol mai mare decât Nicu Covaci pentru muzica rock românească. Este un artist recunoscut de mai multe generații. A ținut steagul sus și a făcut o muzică originală care a influențat multe generații de muzicieni. Probabil că eu nu aș fi cântat dacă nu exista muzica Phoenix. În seara aceasta am cântat piesa Cocoșii negri, care știu că îi place foarte mult lui Nicu. Am vrut să îi fac o bucurie. Nu am repetat deloc, am sunat câțiva colegi, le-am spus să vină pentru că o să cântăm piesa asta și a ieșit ce a ieșit. Am făcut-o din suflet pentru el. Cred că toți cei care fac muzică rock în România îi datorează o reverență lui Nicu Covaci”.

AG Weinberger: „Primul meu contact cu Phoenix a fost când aveam vreo 4 ani. Vecina mea care avea 17 ani, avea grijă de mine când lucra mama mea, iar iubitul ei a venit după ea și a luat-o la un concert. Asta se întâmpla în 1969. Concertul avea loc în Clubul Tineretului din Oradea și trebuia să mă ia și pe mine. Eu nu aveam un metru înălțime, așa că am primit genunchi și coate cât cuprinde. Acesta a fost primul contact cu muzica Phoenix și cu rock’n’roll-ul. Pe Nicu Covaci l-am întâlnit în 1993 sau 1994. Nu a fost nevoie să schimbăm multe vorbe. Oamenii din aceeași „zeamă” se cunosc și după „miros”, după semne, după gânduri, după sentimente și emoții. Nici acum nu vorbim mult, dar ne înțelegem din semne. Suntem din același trib gnostic, păgân. Este un aspect foarte important. Mi-aș fi dorit să cânt în seara asta piesa Canarul, dar era luată. Îmi amintesc cât m-am chinuit când eram mic să scot acordurile acestei piese. Dar mă bucur că am cântat piesa Vremuri cu Moni Bordeianu. Cine nu știe piesa aceasta? Este un fel de „alfabet” pentru orice chitarist. Păstrând proporțiile, Phoenix, ca și Beatles este un fel de „must do”, „must have” în România.

Cristi Gram (Phoenix): „Pe Nicu l-am cunoscut in 2001 cand cantam cu Talisman. A venit la cateva repetitii Talisman sa discute cu Tavi si Alin, asa am facut cunostinta cu el. Ulterior, fiind recomandat de Alin Oprea, am facut sunet pentru cateva concerte Phoenix in aer liber, pentru ca eu sunt si inginer de sunet, printre altele. În 2004, Phoenix avea programat un concert in Spania, la Madrid pe data de 8 mai, concert la care Tandarica si Mani Neumann nu au putut sa participe pentru ca aveau alte concerte programate in aceeasi zi. Eu cantam cu Ionut Micu, si el m-a recomandat pentru inlocuirea lui Mani. In aprilie, cu 3 saptamani inainte de concert m-a sunat Covaci si m-a intreabat daca vreau  sa cant cu el. Normal ca am acceptat! Dupa aceea am ramas in trupa. Ionut Micu a ramas doar un colaborator ocazional, pentru momentele in care Tandarica mai lipsea, dar au fost foarte rare astfel de momente. Ca orice artist care stie ce vrea foarte clar, Nicu este foarte exigent, dar este si deschis la idei noi. Adica se poate veni cu o idee noua pe care o accepta daca serveste scopului initial. In cei 10 ani in care am lucrat impreuna cu el nu am avut niciodata divergente muzicale. Ce s-a intamplat in februarie 2014, a fost o situatie gestionata defectuos de ambele parti. Oricum, regret ca am facut parte din proiectul Baniciu Kappl Lipan. Despre muzica Phoenix sunt multe de spus. In primul rand, a fost ceva foarte nou. Inainte de a colabora cu Phoenix, eu nu am fost fan al acestei trupe, nu ma feresc sa spun asta. Sigur ca stiam hiturile lor, dar nu eram fan. Pun asta pe seama faptului ca imprimarile lor vechi nu aveau un sound pe gustul meu, fapt care nu m-a lasat sa ascult muzica in sine. Am inceput sa inteleg ce inseamna muzica rock in 86, si am inceput cu Iron Maiden, Metallica, Yngwie Malmsteen si chiar cu albume care sunau foarte actual pentru vremea aceea. Asadar, veneam dintr-o zona diferita. Insa, am devenit fan Phoenix după ce am inceput colaborarea cu Nicu si trupa”.

Până când voi primi setlistul complet de la organizatori, vă ofer unul provizoriu (ceea ce am reușit să notez eu).
Roxana Zanga, Mihai Moşoi, Cristian Mihai şi Titi Dragomir au cântat „Păpăruga” şi „Mila 2 de lângă 3”.
Ad Hoc a cântat „Inorogul”.
Alin Oprea a interpretat piesa „Numai una”.
Sabina Abrudian, acompaniată de Phoenix, a cântat „Timişoara”.
Mihaela Mihai a cantat „Mugur de fluier”.
Dan Helciug a interpretat „Mica Ţiganiadă”.
Cristi Hrubaru ne-a oferit „În umbra marelui urs”
Anca Graterol a cântat „Fată verde”.
Trooper, Ilie Stepan, Dixie Krauser, Mircea Florian au cântat „Iarna” şi „Strunga”.
Moni Bordeianu, acompaniat de A.G. Weinberger și Eugen Mihăescu a cântat „Vremuri”
Moni Bordeianu a mai cântat și piesa „Gypsies On The Run”, inclusă pe albumul „Back To The Future”.
Cristi Gram şi Costin Adam au interpretat „Baba Novak” și „Apocalipsa”.
Finalul a fost cu Nicu Covaci, Moni Bordeianu și colegii din Phoenix pe scenă cântând „Canarul”, „Negru Vodă”, „Vremuri” și „Fie să renască”.

• Despre
• Ultimele Postari

Follow me

Andrei Partos

Follow me

Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

• Remember Julieta Szönyi. Articol de Gàlfi Akos - aprilie 18, 2025
• Dan Turturică nu ne vrea la #Eurovision și jignește creatorii pop rock din România - aprilie 17, 2025
• PRIMELE MULȚUMIRI ÎN 2025! - aprilie 15, 2025