Pe 30 august 1965, Bob Dylan a lansat albumul „Highway 61 Revisited”

0
97

Pe 30 august 1965, Bob Dylan a lansat albumul „Highway 61 Revisited”Album lui Bob Dylan, „Highway 61 Revisited”, a fost lansat pe 30.08.1965 și a schimbat standardele în muzica pop-rock.

Pe 10 mai, Dylan încheia un mini-turneu în Marea Britanie, care a cuprins 8 concerte acustice. Dylan se plictisise deja să cânte piesele vechi acompaniindu-se doar la chitara acustică: „Cântam multe piese pe care nu vroiam să le cânt. E foarte greu să îi auzi pe oameni spunându-ți că se regăsesc în piesele tale, atâta vreme cât tu, ca artist, nu te mai regăsești în ceea ce cânți”, a explicat Dylan mai târziu.

Pe 12 mai, la două zile de la concertul susținut la Royal Albert Hall, Dylan a marcat încheierea turneului cu un jam-session la Levy’s Recording Studio din Londra alături de John Mayall’s Bluesbreakers, care-l avea la chitară pe un tânăr de 20 de ani numit Eric Clapton. Lucrurile n-au mers prea bine, din nefericire. „El (n.r. – Dylan) stătea la pian iar noi pur și simplu am venit și am cântat puțin împreună, a fost doar un jam-session”, a spus Clapton. „Omule, cânți prea mult blues. Trebuie să încercăm puțin country”, i-a spus Bobby Neuwirth lui Clapton.

O lună mai târziu, același lucru i l-a spus Dylan lui Michael Bloomfield. Bloomfield – chitarist în Paul Butterfield Blues Band – l-a întâlnit pe Dylan la Woodstock. „Eu am crezut că vrea să facă un album cu influențe de blues, pentru că eu asta cânt, dar mi-a spus că nu-și dorește un album care să semene cu BB King”, declara Bloomfield la vremea respectivă. Dylan avea în minte un sound clar, iar când a ajuns la Studio A din New York l-a numit pe Bloomfield director muzical și l-a pus pe producătorul Tom Wilson să caute muzicieni alături de care să intre în studio.

La doar 5 zile după ce a fost lansată piesa „Like A Rolling Stone”, Dylan a apărut la Festivalul Folk Newport cu instrumente electrice pe scenă. „Dylan era îmbrăcat ca un star rock’n’roll. Avea haine de piele și un Fender Stratocaster. Arăta ca un personaj din West Side Story”, a povestit Mike Bloomfield. După doar 4 zile, Dylan s-a întors în studio pentru a termina albumul „Highway 61”. Între timp, Dylan l-a înlocuit pe producătorul Wilson cu Bob Johnston. Deși decizia nu a fost justificată niciodată, s-a zvonit că Wilson a fost concediat din cauza unor neînțelegeri cu managerul lui Dylan, Albert Grossman. Albumul a fost finalizat în 4 zile.

Piesa care dă titlul albumului s-a născut dintr-un jam-session dintre Dylan și Al Kooper. La începutul piesei se aude un fluier: „Este vina mea, a declarat Al Kooper. La vremea respectivă purtam la gât, ca un talisman, un fluier de polițist. Când am intrat în studio pentru a înregistra piesa, i l-am dat lui Dylan și i-am sugerat să cânte la acel fluier în loc de muzicuță. Și asta a fost. Dylan l-a păstrat”.

După ce a pornit în turneu pentru a promova albumul, Dylan a caracterizat aceste piese ca fiind „muzică vizionară”. „Îmi place cum sună albumul, sound-ul este foarte bun. Publicul poate să huiduie până nu mai poate. Știu că acest album este real, muzica aceasta este mai reală decât huiduielile”, a declarat Dylan după lansarea albumului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here