Managerul Ernesto Bianchi e singurul care ne-a mai vizitat și este deja un nume consacrat în lumea muzicală de la noi. A venit cu chitaristul trupei Grimus, singurul bucureștean, Cristian Csapo-Martinescu. Acesta ne-a vorbit despre pregătirile pe care le face trupa din Cluj-Napoca pentru aniversarea celor 10 ani de existență (26.02. la Arenele Romane) și ne-a propus piese noi (”Vom lupta” este o apariție din acest an) și vechi. Apoi a plecat cu mașina la Cluj. Am rămas cu Ernesto și cei trei componenți ai grupului Toulouse Lautrec: Apartman (chitară, compoziție, texte, vocal), Emu (chitară bas amplificată discret) și Greenman (baterie soft, adaptată condițiilor noastre din studio). Au cântat în direct, a oferit nenumărate piese de pe cele trei albume, ”Heroes” (2011), ”Extraordinar”(declarat albumul anului 2013) și ”Dejun pe iarbă” (lansat în iunie 2015). Grupul a avut numeroase apariții festivaliere în Ungaria, Franța, Republica Moldova, Austria, Polonia ș.a. Veți auzi secvențe din viețile celor trei, răspunsuri la întrebările ascultătorilor, veți afla cum decurg spectacolele, cu ce fel de muzicieni colaborează, pe cine agrează ș.a.m.d.
Am avut parte și de o discuție telefonică de la Sanremo. Prin amabilitatea Ilenei Popovici, care locuiește acolo, dar este și acreditată la Festivalul italian, am aflat noutăți, informații din culise, pronosticuri. A fost un motiv perfect pentru a difuza piese de pe albumul lui Elton John, lansat cu foarte puțin timp înainte. Elton John a a vut microrecital marți, 9.02. la Sanremo.
Veți mai auzi piese cu Florin Piersic (compoziție semnată de regretatul Dan Iagnov, născut pe 6.02.1935), Mădălina Manole, The Cult, Natalie Cole, Bonnie Tyler, The Winery Dogs, Gary Moore, Alessandro Safina, Bob Marley și alții.
Top 5 Sentimental cu Alice Cooper s-a bucurat de un succes neașteptat. Piesele clasate pe primele locuri: 1. Poison, 2. School ‘s Out, 3. Only Women Bleed.
Audio:
Selecția mesajelor (au fost aproape 300!)
Elena, Grecia: Bună seara! Vă ascultăm cu mare drag! Suntem pe drum, ne îndreptăm spre România. 🙂
George, Los Angeles: Hello friends! Am devenit „fidel” 🙂 Sunt cu voi până dimineaţă!
Emilian Simion 2 votanti la Topul cu Peter Gabriel! Eu si inca cineva. 🙂
Niko, Milano: Bună seara!! Avem top cu Peter Gabriel! Long live Progressive Rock!! Sunt super fericit!!
Sabina: Îmi plac invitaţii din această noapte!
Black Eloise: Salut invitaţii din această noapte! Am văzut trupa Grimus în mai multe festivaluri. Despre Toulouse Lautrec nu ştiu mai nimic, dar ştiu că voi afla în această noapte!
Dan, fan The Cure: Îmi plac invitaţii! e o noapte pe gustul meu!
Irina: Îi ador pe invitaţii din această noapte! Aş vrea să îi întreb dacă au fost la concertele Depeche Mode, Pet Shop Boys sau Morrissey de la Bucureşti? Mă bucur mult că sunt cu noi!
Maşa: Bună noapte! Mă bucur că i-aţi invitat pe Grimus. Îmi amintesc cu drag de concertul lui de la ora 2.00 noaptea de la Festivalul Stuffstock. Am rezistat până la sfârşit ţopăind.
Miruna Armioni Dacă tot e „alternative night” la Psihologul Muzical, poate reuşiţi să difuzaţi şi Aeon Blank – Dark Waters.
Ramona: Ştiţi limba franceză?
Nicolae D Paunescu Se aude perfect,si chitara si vocea.
Robby, Reşiţa: Italienii s-au luat şi de Gianna Nannini pentru că a falsat! Pe mine nu m-a deranjat! 🙂 Patti Pravo rocks!!
DioVasco: Ciao Ileana! Aş vrea să o întreb dacă ea crede că există vreo şansă să cânte în recital la Sanremo Vasco Rossi?
Teddi, Londra: Unele piese îmi plac, au versuri bune. Dar, recunosc, muzica nu e pe „felia” mea. Aş vrea să îi întreb pe băieţi dacă ei mai consideră valabilă ideea de „guitar-hero”?
Maria: Au fost recent Premiile Rock Alternative. Mă aşteptam să vă văd şi pe voi acolo!
Jorge Luis O noapte frumoasă, deși e de dupa-amiaza pentru mine acum, sunt un psiholog din Columbia și vreau să vorbesc limba română… nu înțeleg totul dar a trebuie să-mi pun mintea la grea încercare, să învaț limba aceasta… Română mea este încă deficitară…
Yanni, Grecia: Mi-a plăcut muzica invitaţilor! Felicitări pentru ideea de a-i invita!
Nelu: Vă ascult cu mare drag! Mă bucur că promovaţi trupe tinere! Mulţumesc din suflet pentru Florin Piersic! O încântare!
DarkAngel: Nu dormim! Sunt pe recepţie şi savurez piesa cu GNR! Happy Birthday Axl!
Simona, metalfan: Întâmplător… chiar visam că sunt în junglă… Şi nu înţelegeam ce caută Axl Rose în visul meu, în jungla mea… Eu îl aşteptam pe Ozzy (el e preferatul meu)… şi eram puţin contrariată că l-a trimis pe Axl… M-am trezit când au început tobele :))))
George, Los Angeles: Super piesa celor de la The Cult! Nu ştiam că au album nou, îl caut şi îl cumpăr! Mulţumesc! Eu am auzit de ei citind Autobiografia lui Morrissey pentru că Billy Duffy (chitarist) a cântat cu el înainte de The Smiths şi The Cult. 🙂
Boogie: Alice Cooper! Am pus căştile pe urechi ca să pot asculta tare fără să-i trezesc pe ai mei. 🙂
Costin, Timişoara Sigur că are balade, şi are chiar unele reuşite precum It’s Me sau I Never Cry. Dar eu sper că fetele nu s-au băgat. 🙂
Teodora Aş vrea să vă întreb dle Partoş: de ce în anii 70 Alice Cooper era considerat „coşmarul părinţilor”… Nu mi se pare că făcea ceva atât de rău…
Gabriel Mi-am retrăit adolescenţa cu acest top! Mulţumesc!
Doiniţa Mulţumesc pentru Alice Cooper!
Robby, Reşiţa Am sărit prin cameră, am luat şi chitara! M-am comportat exact ca la concert!! Apoi a venit mama să-mi strice distracţia! Nu înţeleg… acum am 18 ani pot să-l ascult pe Alice Cooper şi mă pot manifesta în voie! Care-i problema???
SMS: Bună dimineaţa! Sunt mama lui Robby. Eu nu am nimic cu el. Să asculte ce vrea. Dar e 4.30 dimineaţa şi el nu numai că sare prin cameră şi se loveşte de uşa de la şifonier, de noptieră etc… Dar… nu poate să sară cu muzica la nivel scăzut. nuuu, el trebuie să dea tare! Deşi între camera noastră şi a lui e o sufragerie, îl auzeam pe Alice Cooper de parcă eram lângă el. Soţul mi-a zis atât: „te duci tu de data asta?” Păi, e normal?! 🙂
Anca, 16 ani, Buc Pentru mine, lumina vieţii mele este Justin Bieber. Vă rog să-l difuzaţi şi pe el. Este un artist desăvârşit!
Boogie: „Ce-i un Bieber?” întreba Alice Cooper. Răspunsul a fost genial: „Bieber este un element de tortură folosit de casele de discuri pentru a-i pedepsi pe oamenii de bună credinţă care încearcă să ascult orice post de radio din orice colţ al lumii” :))))))))))
sursa (pentru partea audio): Radio România Actualități
- ARHIVA PROMISĂ (PART. II) 13.03.2023. - martie 13, 2023
- Self-pay vs casele cu casieri. Schimbare cu orice preț? - martie 7, 2023
- ARHIVA PROMISĂ: POP ROCK &SPORT (SHOW). PRIMUL EPISOD! 5.03.2023 - martie 6, 2023