Phoenix + Moni Bordeianu, 1 Martie 2009, Timisoara

0
77

nicu covaciCronică de Entckidu
Am ajuns cu o ora jumatate inainte inainte de concert, la Sala Olimpia, locul de desfasurare. Acolo , in afara de cativa plictisiti „oameni de ordine”, nu mai era nimeni. Am cumparat biletele. 55 de lei. In baza lor urma sa primim la intrarea in sala si un exemplar, un CD cu albumul Back to the Future. Albumul este al lui Moni Bordeianu, dar este produs de Nicu Covaci si cantat de Bordeianu impreuna cu Phoenix.
Am plecat. Cand am revenit, peste 45 de minute, o coada lunga se formase deja in fata usii de acces in cladire. Nu am inteles de ce nu sunt folosite toate cele trei
usi, pe care se poate intra.
Organizatori
Nicu Covaci s-a plans in repetate randuri ca nu este dorit la Timisoara, de catre edilii orasului, ca Primaria nu se implica, astfel incat trupa sa poata concerta mai des in orasul „de bastina”. Nu cred ca este de datoria Primariei sa se ocupe de concertele unei trupe, fie ea si Phoenix.
Cu toate acestea acest concert a fost organizat de Primarie si de Fundatia Phoenix, condusa de rectorul Politehnicii, domnul Nicolae Robu. Un gest frumos, dar Nicu Covaci ar trebui sa isi dea seama ca el nu tine de nici o obligativitate!
Fan Club Phoenix Timisoara
Inainte de inceperea concertului, odata ce trupa a urcat pe scena, Nicu a anuntat infiintarea primului fan-club Phoenix din Timisoara, initiat de un club local de bikeri. Moment in care membri fan-clubului, cel putin 100 de oameni!, au fost invitati in sala, ei intrand pe o usa separata spre a-si lua
locurile rezervate in tribuna salii de sport.
Publicul
Au fost, dupa estimarile mele, tinand cont de capacitatea de aproximativ 3000 de locuri a salii, in jur de 2500 de oameni. Asta pentru ca zona centrala, rezervata invitatilor, era mai rarefiata, ca numar de scaune. Au fost oameni de toate varstele si, dupa infatisare, din foarte diverse categorii sociale; nu cred ca cineva putea ghici ce fel de concert urma sa fie urmarit, observand structura eterogena a publicului. Asta nu poate sa insemne decat ca formatia Phoenix este iubita de toata lumea!
Componenta Phoenix
Phoenix-ul a venit cu echipa a doua, fara sa jignesc in nici un fel pe cei la care ma refer
Nu au fost prezenti Ioji Kappl, la bass si nici Mani Neumann, la vioara.
Au fost insa Dzidek Marcinkiewicz, la clape si Volker Vaessen, la bass, colaboratori mai vechi ai formatiei, oameni pe care Covaci i-a cunoscut in Germania si care au cantat ocazional, dar nu de putine ori cu trupa. Pentru cei familiarizati putin cu istoria Phoenix, sunt oameni de-ai casei.
Cu toata dezamagirea pentru lipsa celor doi mari si „grei” componenti, am fost bucuros sa ii vad la lucru pe acesti doi colaboratori ai formatiei. Dzidek este polonez, iar Volker german, get-beget, nu originar din Romania. Fac distinctia pentru ca de-a lungul timpului au cantat cu Phoenix multi timisoreni de etnie germana, svaba, maghiara. Si din acest punct de vedere Phoenix ramane un fenomen unic, pentru aceasta multi-etnicitate care reuseste sa se manifeste armonios.
Alaturi de ei, ieri seara Phoenix a mai insemnat
Cristi Gram- chitara,
Ovidiu Lipan Tandarica- tobe 
Ionut Contras- percutie, backing vocals
Nicu Covaci – chitara
si bineninteles, invitatul special Moni Bordeianu
Concertul
Show-ul a inceput in forta cu Timisoara, piesa scrisa la inceputul anilor ’90, odata cu revenirea trupei in tara. Bineinteles, cantata chiar in Timisoara, totul ia alte valente. Ma asteptam la o reactie mai puternica a publicului. Oamenii au reactionat binisor, dar fara mari efuziuni. Eu, care nu sunt timisorean, am fost atins de emotia transmisa de acest rocker risipitor/ratacitor, legata de re-intalnirea cu cei de acasa. Dar nu am simtit prea mult din aceasta emotie in jur.
A urmat prelucrarea dupa „Ciocarlia„, putin cam lunga, dupa parerea mea, pentru acest moment de debut al concertului. Dar a fost o prima demonstratie de virtuozitate si forta. A ajutat si sonorizarea, mult mai buna decat acum 3 ani, la precedentul concert Phoenix din aceeasi sala. Departe de a fi grozav, lucru probabil imposibil de realizat in aceasta sala de sport, sunetul a fost acceptabil, i-am auzit relativ distinct pe toti de pe scena.
S-a continuat cu Nunta, moment in care Bradu, solistul vocal, a realizat ca nu se aude in monitoarele de pe scena, lucru pe care l-a impartasit cu restul trupei si cu totul publicul, anuntand la microfon. Ionut Contras, omul bun la toate, a intervenit imediat incercand tot felul de solutii. Problema s-a rezolvat/reaparut continuu pe toata durata concertului. Aceste mici pauze intre piese au facut parte insa din atmosfera generala, deloc teatrala, in care s-a desfasurat tot concertul. Acest lucru s-a transmis si celor din tribune, care nu au dat semne de iritare la toate aceste intreruperi. Din contra, oamenii s-au amuzat, acceptand cu umorul situatia. Au si aplaudat, incurajand trupa sa continue.
Asadar, o atmosfera mult mai relaxata decat altadata, cand Covaci parea sa creeze un aer incarcat electric in jurul lui, care crispa intr-o oarecare masura gesturile celor de langa el.
Contras a gasit chiar momente, de-a lungul spectacolului sa se imbratiseze cu toti de pe scena
Dupa aceste prime trei piese, pe scena a fost invitat Moni Bordeianu. Dupa 40 de ani, Covaci si Bordeianu, pe aceeasi scena in Timisoara. Moment istoric, dar petrecut foarte firesc. S-au cantat piese din perioada in care Moni era in Phoenix si cateva piese de pe noul sau album. Am remarcat, dintre acestea din urma, la aceasta prima ascultare „Gipsies on the Run„.
De la cei 50, 60 de metri la care ma aflam de scena, Moni Bordeianu parea un tanar de 35-40 de ani, respirand aerul unui prosper si excentric business manager, coborat dintr-o cladire moderna de birouri – care a renuntat la sacou si si-a suflecat manecile camasii pentru a se alatura spontan unei cantari cu niste vechi prieteni. A fost o impresie subiectiva probabil, dar mi s-a parut ca a trecut mult prea repede aceasta parte a concertului, desi s-au cantat cam opt, noua piese. Fara indoiala, pentru ca a fost foarte reusit!
Dupa aceasta parte, instrumentata mai „light”, concertul a continuat energic, majoritatea pieselor fiind abordate foarte viguros, cei doi chitaristi fiind principalii artizani. Plus Tandarica, bineinteles, in binecunoscutul lui stil bombastic si plin de forta. De altfel si majoritatea pieselor care au urmat au fost de aceasta natura: Liber, Apocalipsa, Baba Novak, Negru Voda.
Negru Voda a fost si locul pentru solo-uri, incepand cu Gram, continuand cu Marcinkiewicz, claparul si culminand cu Tandarica. Trebuie sa spun ca nu sunt mare fan Tandarica – ca si tobar, insa este un mare showman al acestui instrument si asta nu e de colea!
Noi nu prea avem oameni de show, prin trupele rock. Majoritatea se multumesc sa stea proptiti la locul lor din scena si sunt total absorbiti de instrument. Eventual se mai bataie cate un pic.
Tandarica bate si partitura piesei dar pregateste parca mereu si exploziile si punctele culminante sau cheie ale pieselor, pe care le accentueaza, dupa ce le pregateste, prin modul lui de a canta.
Este perfect, in felul asta, pentru concert sau pentru instrumentatii precum cea de pe albumul Symphoenix, insa mai putin potrivit pentru niste compozitii precum cele de pe albumul Cantafabule. Album de pe care, apropo, nu s-a cantat nimic. Refrenul „Fie sa renasca”,
cu care s-a incheiat concertul nu cred ca poate conta, in sensul asta (refren care apartine piesei Phoenix, de pe Cantafabule).
Trebuie sa mai spun cateva cuvinte despre Bogdan Bradu, noul solist, acum ca Baniciu nu mai canta cu Phoenix. Omul a dovedit calitati tehnice deosebite, dar a fost singurul care nu mi-a parut integrat in spiritul trupei. Cred ca nici nu e stilul lui acesta. Oricum, a fost, tehnic, fara cusur.
Cateva cuvinte si despre Cristi Gram, care continua sa ma impresioneze de fiecare data cand il aud. As spune ca pe langa partea lui de chitara, a suplinit si lipsa lui Neumann, violonistul, pentru ca in mainile lui chitara a sunat si a vioara si a efecte obtinute in mod normal pe sintetizator, ce mai.. este fara indoiala un foarte mare muzician. Adica mult mai mult decat „doar” chitarist!
Trupa a fost rechemata de doua ori la bis-uri, ocazie cu care s-a deschis spatiul gol care exista intre scena, aflata in mijlocul terenului de handbal si tribune, fiind invadat de public. S-a cantat „Fie sa renasca” si refrenul de la Timisoara, iar apoi Andrii Popa.
Bucati dupa care publicul a parut multumit si nu s-a mai insistat cu rechemarea trupei scena pe scena. Oarecum prea usor, as zice.
A fost un concert bun, frumos, dar parca a lipsit entuziasmul de alta data. Dinspre scena poate ca nu s-a transmis, aceasta fiind aflata la o anumita distanta de public, dar in randurile spectatorilor era instalata un soi de multumire apatica, de parca i-ar vedea pe Phoenix saptamanal. Sau cel putin asta am simtit eu, din locul in care m-am aflat.
Playlistul, asa cum mi-l amintesc:
Timisoara
Ciocarlia
Nunta
Cu Moni Bordeianu
Stiu ca ma iubesti
Vremuri
Canarul
Floarea stancilor
Gipsies on the Run, 
Jimmy’s doing all right
Mama, mama
.. si inca doua de pe noul album, pe care nu pot sa le identific.
In umbra marelui Urss 
Liber
Te intreb pe tine, soare
Mesterul Manole 
Mugur de fluier 
Strunga 
Apocalipsa 
Baba Novak 
Negru Voda (solo clape, chitara, tobe) 
Bis: Fie sa renasca 
Bis2 Andrii Popa

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here