A trecut parţial emoţia tragediei de la Colectiv. Încă sunt oameni prin spitale care se luptă pentru a rămâne în viaţă, încă sunt donatori de sânge admirabili, încă sunt lumânări în faţa clubului. Cei din spitale au o stare generală stabilă, dar vor avea probleme de readaptare la viaţa normală. Vor fi multe intervenţii de chirurgie plastică, e nevoie de psihologi şi de personal medical permanent lângă ei. Efectele acestui teribil accident sunt de proporţii. Demisia premierului, a lui Cr. Popescu de la sectorul 4, a guvernului… Lumea de pe Facebook a fost în stradă de două ori. Oamenii nu mai vor să vadă figurile politicienilor de azi în viitor, nu mai vor pe nimeni dintre cei care au condus ţara în diverse combinaţii timp de 26 de ani. Justificată dorinţa, dar extrem de greu de realizat. Oricum nu brusc! Piaţa nu a furnizat lideri, nu a oferit propuneri, soluţii. Tinerii (majoritari, dar erau şi oameni din generaţia mea) doresc o schimbare radicală. Şi e bine… Deocamdată criza politică e la vedere. Oprea anunţă că nu va mai face parte din niciun guvern…Coaliţia anunţă că e acolo, la datorie. Toţi aşteptăm o reacţie, o soluţie de la Preşedinte! Serva e la el! Sper să avem o guvernare decentă, să fie revăzute deciziile abuzive din ultimul an, să apară oameni nepătaţi în prima linie a vieţii politice.
Postările muzicale nu mai interesează pe nimeni de câteva zile. Nu-i grav. Ne adaptăm. Vor reveni. Am încercat să îmbin mesajele, observaţiile sociale sau holbatoare cu piese atractive, plăcute sau incitante. M-am trezit cu acuze de la câţiva postaci standard. Unul m-a făcut „tov. colonel” probabil de securitate, doar pentru că am afirmat că Mugur Ciuvică e un psihopat polimorf. O spun şi aici! Cică n-aş fi putut să fac radio înainte de 1989 dacă nu turnam la Secu! Chiar aşa să fi fost toţi angajaţii Radioteleviziunii Române? Ar fi trist. Eu n-am fost angajat acolo NICIODATĂ! Nici acum nu sunt. Dar în 1984 am fost interzis pe post pentru că aşa a vrut Securitatea la care „turnam”. Ştiu, cine se justifică, se poate simţi cu musca pe căciulă. Eu sunt doar revoltat. Şi mă preocupă ce vor citi copiii mei, rudele mele despre mine, când nu voi fi prezent să explic. S-a acutizat discursul unora pe FB, deşi în stradă oamenii au fost extrem de civilizaţi. Probabil că sunt alţii, cei care se ocupă de noi, ăştia care mai avem credibilitate! Am scris că ieşirea tinerilor în stradă demonstrează faptul că FB nu e chiar atât de alienant, cum s-a spus. Că oamenii pot veni în lumea reală cu mesajele lor. A sărit imediat o cucoană să mă facă alienat în sensul psihiatric (desigur, nu cunoştea zecile de sensuri ale cuvântului). De la Eurovisionul trecut n-am mai banat atâta lume. Viaţa redevine palpitantă. Atacurile la persoană n-ar trebui tolerate nicio secundă şi promit să nu mai răspund. Şterg şi banez, ca să nu-i deranjez pe cei care doresc dezbatere reală, pe idei, principii, argumente.
Am neglijat puţin şi rubricile site-ului. Le vom reda în scurt timp ritmul normal…
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025