Procurorul care a instrumentat dosarul Revoluţiei: „Aproape 30 de ani, puterea politică a blocat aflarea adevărului distrugând sau ascunzând probe“

Articol de Ștefan Both publicat în Adevărul

0
125
Procurorul militar Cătălin Chiţu / Foto de Ștefan Both/Adevărul

La aproape 30 de ani de la căderea regimului Ceauşescu, procurorii Secţiei militare din Parchetul General au trimis în judecată dosarul Revoluţiei din decembrie 1989, în care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus – fost comandant al Aviaţiei Militare au fost puşi sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii.

În ajunul comemorării eroilor Revoluţiei de la Timişoara în oraşul de pe Bega a venit procurorul militar Cătălin Piţu, cel care a instrumentat dosarul în care foştii lideri sunt acuzaţi de crimă împotriva umanităţii.

Prezent la „Întâlnirea Generaţiilor în Istoria Orală“, organizată de Asociaţia Agora Unit, Societatea Timişoara şi Fundaţia Hanns Seidel, Cătălin Piţu a vorbit în faţa elevilor de clasa a XII-a.

„Este foarte bine ca tinerii din România să cunoască ce s-a întâmplat acum 30 de ani. Din păcate, iată că de-abia acum a fost întocmit un rechizitoriu prin care unele persoane considerate vinovate pentru săvârşirea infracţiunii de crimă împotriva umanităţii au fost trimise în judecată. Este târziu, dar e mai bine aşa decât deloc. Noul cadru procesual se referă la săvârşirea de crime împotriva umanităţii, aşa cum sunt reglementate acestea la nivel internaţional. Pentru aceste crime pot răspunde doar vârfurile decizionale politico-militare ale vremurilor respective. Adică aceste infracţiuni imprescritibile au privit conduitele celor care au avut puterea politico-militară începând cu 22 decembrie 1989”, a spus Cătălin Piţu, care a redactat rechizitoriul dosarului.

(…)

„O eventuală anchetă făcută în martie-aprilie 1990 ar fi scos la iveală amănunte cu o acurateţe de 100 la sută. Dar după 28-30 de ani, acest lucru nu a mai fost posibil. Când am făcut ancheta în Dosarul Revoluţiei, am constatat, printre multe altele, că timp de aproape 30 de ani, autorităţile române au căutat să muşamalizeze anumite aspecte legate de Revoluţia Română. Chiar şi în zilele noastre se întâmplă acest lucru, dar la o scară mult mai mică. Aproape 30 de ani, puterea politică din România a blocat aflarea adevărului, prin distrugerea de documente, de arhive, ascunderea sau pierderea probelor. Ne-am confruntat cu lipsa de probe. Am găsit dosare în tot felul de arhive care nu aveau treabă cu activităţile militare”, a mai spus Cătălin Piţu.

Procurorul arată cu degetul şi spre foştii magistraţi militari: „Se putea rezolva acest dosar în zece ani dacă exista un pic de curaj şi de onoare. Este vorba şi de asumarea calităţii de magistrat militar. Ar trebui să debordezi de curaj şi de onoare, dar acesta lucru nu s-a întâmplat. A fost o complicitate la cel mai înalt nivel, care a dus la nesoluţionarea acestui dosar în timp util. S-ar fi putut afla adevărul, dacă s-ar fi vrut. Dar nu s-a vrut”, a adăugat Cătălin Piţu.

Puteți citi articolul în întregime aici: https://adevarul.ro/locale/timisoara/procurorul-instrumentat-dosarul-revolutiei-aproape-30-ani-puterea-politica-blocat-aflarea-adevarului-distrugand-ascunzand-probe-1_5dece8325163ec4271ce8a4d/index.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here