sursă foto: Adevărul
Articol preluat din Adevărul
Jurnaliştii nominalizaţi de ministrul de Interne Carmen Dan în dreptul celor care „s-au implicat şi au susţinut“ protestele din ultimele zile au reacţionat, dezaprobând gestul şi clarificând situaţia.
Printre cei numiţi se numără Emilia Şercan, Ovidiu Vanghele, Cătălin Tolontan, Lucian Mîndruţă şi Mircea Marian. „Ieri, în data de 1 februarie, acţiunile de protest au fost promovate prin intermediul reţelelor de socializare, în special pe pagina grupului Corupţia Ucide, prin evenimente sub titulatura «Nu legii graţierii şi amnistiei». Cu această ocazie am remarcat implicarea unor personalităţi publice, formatori de opinie sau membri ai unor formaţiuni politice pentru susţinerea acestor proteste în stradă. Vă pot da şi câteva exemple: Mircea Marian, Ovidiu Vanghele, Robert Turcescu, Emilia Şercan, Lucian Mândruţă, Nicuşor Dan, Clotilde Armand, Cătălin Tolontan şi Andrei Gheorghe. Ne-am confruntat cu situaţii în care pe site-urile de socializare au fost postate adrese de domiciliu ale unor lideri politici şi numerele de telefon ale miniştrilor, ceea ce a accentuat şi mai mult presiunea străzii şi a crescut gradul de emoţie negativă. Respectivele informaţii erau protejate de legea datelor cu caracter personal, cu toate acestea ele au devenit publice. Şi eu am fost una dintre persoanele care am avut telefonul blocat din cauza acestor mesaje şi telefoane repetate“, a declarat ministrul de Interne.
(…)
Cătălin Tolontan: „Cetăţenii îl plătesc pe ministrul de Interne ca să-i găsească pe huligani în piaţă, nu pe jurnalişti pe Facebook“
Cetățenii îl plătesc pe ministrul de interne ca să-i găsească pe huligani în piață, nu pe jurnaliști pe Facebook. Cât despre ideea că cineva îi poate scoate pe oameni în piață, asta este o insultă la adresa lor, a cetățenilor și proba unei concepții a Guvernului prin care îi infantilizează pe români.
În realitate, oamenii au propriile speranțe, probleme, idealuri și nevoi și ce scrie un simplu jurnalist precum Tolontan e ultima lor problemă.
http://www.paginademedia.ro/2017/02/tolo-cetatenii-il-platesc-pe-ministrul-de-interne-ca-sa-i-gaseasca-pe-huligani-in-piata-nu-pe-jurnalisti-pe-facebook
Mircea Marian: „Vă informez că şi diseară voi ieşi în stradă“
Lucian Mîndruţă: „Ce fac eu se numeşte presă. Că unii nu mai vor să fie liberă e altceva“
Ovidiu Vanghele: „În calitate de «formator de opinie» sau de «personalitate», vă rog din suflet să veniţi diseară la Guvern“
Emilia Şercan: „Includerea mea pe acea listă o percep ca o formă de presiune publică“
Puteți citi articolul aici:
http://adevarul.ro/entertainment/tv/reactiile-jurnalistilor-nominalizati-ministrul-interne-implicarea-sustinerea-protestelor-mi-pare-forma-intimidare-presiune-1_589322e45ab6550cb80bed2c/index.html
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025