Lora îşi anunţă retragerea din competiţia Eurovision. La baza deciziei sale stă diferenţa de opinii despre cum trebuie să sune piesa care ar trebui să reprezinte România la cea mai importantă competiţie europeană muzicală, Eurovision.
Piesa „I know”, cu care artista a intrat în concurs, este compusă de doi dintre cei mai cunoscuţi compozitori britanici, DaBeatFreaks şi are un sound modern şi matur, aliniat la cerinţele muzicale europene ale anului 2017.
„Am decis, împreună cu casa de discuri şi managementul meu să mă retrag din competiţia pentru Eurovision. La baza hotărârii mele stau opiniile diferite legate de modul în care se fac preselecţiile pentru concurs. Piesa este, cu siguranţă, un hit, fiind compusă de DaBeatFreaks, un grup de producători ce au scris piese pentru artişti precum Sean Paul, Dizzee Rascal sau Meghan Trainor.”, a declarat Lora pentru MEDIAFAX.
http://www.mediafax.ro/life-inedit/exclusiv-lora-isi-anunta-retragerea-din-competitia-pentru-eurovision-2017-16146846
TVR-ul a transmis următorul comunicat de presă:
Organizatorii Eurovision România au luat act de retragerea din preselecţie a piesei „I know“, interpretată, în concurs, de Lora, anunţă postul public.
Printr-o adresă adresată organizatorilor Selecţiei Naţionale 2017, reprezentanţii Mediapro Music au transmis solicitarea de retragere din concurs, fără a menţiona motivele care au stat la baza deciziei, mulţumind însă „întregii echipe TVR pentru profesionalismul de care a dat dovadă şi pentru susţinerea oferită“.
„Piesa Lorei este una dintre melodiile scrise de cei nouă compozitori străini care au avut încredere în preselecţia organizată de Televiziunea Română, anul acesta“, a declarat Iuliana Marciuc, producătorul Eurovision România.
„M-a bucurat foarte mult înscrierea ei în concurs, ca şi a celorlalţi tineri aflaţi în topurile muzicale. Regret retragerea unei piese bune, care avea cu siguranţă şanse să acceadă în finală, cu atât mai mult cu cât ea s-a calificat în semifinală printre primele locuri“, a mai adăugat Iuliana Marciuc.
sursa: http://adevarul.ro/entertainment/muzica/lora-retrage-eurovision-2017-determinat-o-cantareata-ia-decizie-1_58932d615ab6550cb80c3ba8/index.html
- Sanremo, un festival socialist? - februarie 18, 2025
- Klaus Iohannis a demisionat! (10.02.2025) - februarie 10, 2025
- Judecătorii C.C.R. vor bani de medicamente / Provocarea „paracetamol” pe TikTok - februarie 10, 2025