REPETABILA TRECERE…

octombrie 26, 2016

Articol de Dara Codescu
Am deschis fereastra si am gasit o dimineata suparata. Plangea de octombrie si nimic nu parea sa-i placa pe lumea asta. Tristetea ei mi-a proiectat gandurile in copilarie, cand anotimpurile stateau in jurul meu si le puteam atinge cu visul…
In mintea mea complicata de atunci, stateam intotdeauna cu fața la vara. In dreapta mea, se leganau implacabil lunile de toamna. SEPTEMBRIE suna muzical si nostalgic, ca o fluturare de ramas bun inspre vara. Imi placea cromatica, ma bucuram ca-mi reintalnesc colegii, dar nu prea-mi dadea inima ghes inspre lectii, profesori rigizi, cataloage cu note, sedinte cu parintii, brrrr… mirosea a frig!
OCTOMBRIE se voia mereu prietenos, dar nu reusea sa ma convinga pe deplin. Mi se parea amagitor, cu amiezele lui inca insorite si calde, dar cu dimineti zgribulite si seri inmuiate in ceturi. NOIEMBRIE devenea, deja, o certitudine a sfarsitului! Tot ce fusese viu era condamnat la pieire. Ploile de noiembrie nu mi-au placut niciodata. Sunt ca niste babe posomorate, care blestema tot ce le iese in cale.

Iarna se aseza in spatele mele, cu lunile ei reci, dar incarcate de promisiuni. DECEMBRIE pecetluia sfarsitul de an, dar suradea cu traditia bradului de Craciun, cu haina poleita a Sarbatorilor, cu magia viselor intr-un an mai bun, mai frumos, mai cumsecade, banalitati din astea, ramase inca in obisnuita oamenilor de a alunga trecutul, in speranta unui viiitor perfect. IANUARIE, desi marca inceputul noului an, semana doar cu o prelungire a celui vechi, n-am stiut niciodata de ce! FEBRUARIE mirosea intotdreauna a pamant reavan si nerabdarea de a imbratisa primavara devenea greu de suportat.
In stanga mea, in zona inimii mele, pulsa primavara. Cu un MARTIE aproape mereu capricios, dar incarcat de speranta revenirii la viata a intregului univers. APRILIE a fost mereu luna mea de suflet, cu exploziile ei florale, cu graba de a mai imbatrani cu un an (ce ne mai place sa risipim timpul, cand credem ca mai avem destul!). Luna MAI ramanea intotdeauna suspendata intr-un timp incert, ceva intre rugaciune si blestem, incerc sa-mi amintesc motivul, dar nu gasesc in memoria mea decat niste confuzii incalcite, generate de cateva coincidente nefericite.
Cum va spuneam, in fața mea, trona vara… Aveam bratele larg deschise, intr-o imbratisare cat distanta pana la ceruri… IUNIE avea zurgalai de cirese. Cand ploua peste ele, mirosea a vacanta. IULIE celebra libertatea memarginita, planurile indraznete, increderea in realizarea lor. AUGUST a avut intotdeauna o lumina specifica. Si niste nopti magice, incat credeai ca poti atinge stelele.
Ma credeti sau nu, pastrez si astazi aceasta bizara pozitionare temporala, cromatica, olfactiva si afectiva… Presupun ca asa vor sta lucrurile, pana la capatul vietii mele: lunile anului, grupate in anotimpuri, se vor roti ca un carusel, in jurul copilului care am fost si al batranului care am devenit…