Cronică de Iulia Radu
De când a început anul, eu o țin într-o petrecere. Sunt deja la al doilea Revelion din acest an. După cel de la Romexpo, (știți deja că Vanghelionul a fost mult sub așteptările mele) am fost la „Revelionul Artiștilor” organizat de Mona Trifu (Asociația Roart din Belgia) la Hanul cu Tei din București pe 9 ianuarie. Ei bine, asta da petrecere! În sfârșit am simțit și eu că am trecut într-un Nou An.
Mi-a plăcut din start ideea de „revelion al artiștilor”, până la urmă merită și oamenii aceștia o noapte a lor, în care să se simtă bine, să nu alerge de la un local la altul, dintr-o piață într-alta pentru ca petrecăreții să se simtă bine. Așa că m-am bucurat mult că am avut ocazia să particip la o „altfel” de petrecere (mulțumesc Mona!).
Joi seară am „aruncat” aparatul foto în rucsac și am pornit spre Centrul Vechi. Eram ferm convinsă că mă voi pierde pe străduțele înguste și întunecoase, așa că am plecat devreme. Și bine am făcut pentru că am bâjbâit ceva până am găsit Hanul cu Tei. Evident, localul (deținut de Ilie Dumitrescu) este foarte aproape de bdul IC Brătianu și beneficiază și de o intrare frumoasă, spațioasă și foarte luminoasă, dar eu dacă nu pierd nu sunt eu…
La intrare m-au întâmpinat două fete foarte amabile care, după ce mi-au dat brățara pentru presă și câteva bonuri (puteam comanda diverse băuturi, lista era lungă și nu le-am reținut), m-au condus la „sectorul rezervat jurnaliștilor”. Am ajuns acolo în jur de ora 20.30, iar localul era aproape plin: artiști, ziariști precum și public plătitor de bilete. Mă simțeam ca într-un furnicar: toată lumea se saluta și se fotografia cu toată lumea, iar pe măsură ce veneau alții abia te mai puteai strecura printre mese. Mă aflam într-un local plin de prieteni. Nu am mai fost într-un loc cu atâtea fețe cunoscute (fie că îi știam doar de pe Facebook, fie că erau cunoștințe din lumea artistică). Era atmosfera ideală pentru o petrecere în adevăratul sens al cuvântului.
Mona Trifu a fost gazda ideală. A „zbârnâit” printre mese toată noaptea, salutând în stânga și în dreapta, asigurându-se că toată lumea se simte bine și anunțând artiștii când trebuie să urce pe scenă. Ba mai mult decât atât, după ora 2.00 a urcat pe scenă pentru a interpreta câteva piese.
Spre deosebire de ceea ce am văzut la Romexpo, la Hanul cu Tei lumea nu s-a lăsat rugată de două ori pentru a participa la show, au cântat cu artiștii și au dansat de mama focului încă de la început!
Pe scurt despre atmosferă și muzică
Am revăzut trupa PhenomenOn și ne-am bucurat de un scurt recital unplugged. Lor li s-a alăturat Marcian Petrescu pentru un jam-session apreciat de public. *Pe Jul Baldovin nu-l mai văzusem de multă vreme, a cântat și cu vocea, dar ne-a oferit și câteva piese instrumentale, dovedind, dacă mai era cazul, că este un chitarist talentat. A rămas pe scenă și la recitalul lui Mircea Vintilă, care i-a determinat pe spectatori să cânte alături de el de la prima piesă. Pe cei doi i-a „ajutat” cu muzicuța și Marcian Petrescu. *Gabi „Guriță” Nicolau a fost, celmai probabil, unul dintre cei mai solicitați artiști la fotografii. Extrem de sociabil și zâmbitor, a cucerit rapid toate fetele din club. Iar când a început să cânte ne-a topit de tot. Cu această ocazie am aflat că proiectul Krypton Unplugged (Eugen Mihăescu – chitară, Gabi „Guriță” Nicolau – voce și Teodora Dragomirescu – violă) se va numi de acum înainte Unplugged MG, în timp ce formația Krypton (în formula de „aur”) le pregătește fanilor surprize plăcute. *Ne-am bucurat și de o porție sănătoasă de country de bună calitate oferit Marian Filip. *Alex Cery a susținut un microrecital pop-dance și s-a dovedit a fi un bun entertainer, având în vedere că se încinsese ringul de dans. Apoi i-a invitat alături de el pe Bodo și Robert Anghelescu, cu care a cântat „Cerul” *Bodo și Robert au cântat câteva piese din repertoriul Proconsul, care au sunat excelent, doar așa voce – clape. *O surpriză plăcută a fost și recitalul lui Marian Nicolae & AERO. Pe Marian îl știți de la trupa Haiducii, dar acum a schimbat stilul muzical și se pare că îi prinde bine. *Chitările electrice au „zguduit” geamurile la recitalul trupei Barock. Eu i-am văzut pentru prima dată și mi-au plăcut la nebunie! *Până dimineață au mai urcat pe scenă: Gina Pop, Cornel Bucșă, Hevito, Dumi Dumitrache Band & Taissia. *Au lipsit motivat Pact by Leo Iorga și Adi Ordean, Electric fence, Mihai & Zen City Project și Florin Mândru.
În public, i-am văzut pe Dan Iliescu (Timpuri Noi), familia Patzaichin, Ilie Dumitrescu (nu a zăbovit mult, dar a trecut să-și salute invitații și prietenii), Florin Silviu Ursulescu, Andreea Billig, dar și colegi de la Antena 1 și echipa Radio ProDiaspora (care i include și pe Marian Filip și Cornel Bucșa).
Mulțumim Monei Trifu pentru o noapte frumoasă, asortată cu multă muică și voie bună!
CONCLUZII DUPĂ REVELIONUL ARTIŞTILOR – cronică de Andrei Partoş
- Remember Julieta Szönyi. Articol de Gàlfi Akos - aprilie 18, 2025
- Dan Turturică nu ne vrea la #Eurovision și jignește creatorii pop rock din România - aprilie 17, 2025
- PRIMELE MULȚUMIRI ÎN 2025! - aprilie 15, 2025
[…] o cronică a Iuliei, avem şi Galerie foto, dar cred că se impun unele opinii personale scurte, la rece, după acest […]
[…] REVELIONUL ARTIȘTILOR LA HANUL CU TEI (9.01.2014) (cronică) Invitați: PhenomenOn, Marcian Petrescu, Eugen Mihăescu, Gabi „Guriță” Nicolau, Jul Baldovin, Marian Filip, etc […]