SHOW DE LAS VEGAS

0
19

Cronică de Andrei Partoş
 
Nu puteam rata întâlnirea cu Paul Anka. La ceaiurile, petrecerile noastre din timpul şcolii, piese ca Diana (1957), I Love You Baby (1957), You Are My Destiny (1958) sau Put Your Head On My Shoulder (1959) nu lipseau… Am dat în paranteză anii de top american. A plouat, dar lumea a venit. Mult prea puţină, pentru un artist reper al muzicii pop mondiale. Au venit cei ca mine şi câţiva tineri curioşi. Atmosfera era caldă, relaxată… Multe capete cărunte aşteptau întâlnirea cu propria tinereţe. Un domn din Canada, la 69 de ani, ajungea pentru prima oară la Bucureşti. Sunt convins că nici el nu va uita întâlnirea cu noi!
Am aşteptat vreo 20 de minute peste ora anunţată, dar n-a contat. E o tradiţie românească să mai stăm puţin, până se aşează toată lumea. Am stat pe un rând foarte bun (14) la capătul căruia erau Dan Voiculescu şi doamna. Nişte amici din spate, văzându-mă ezitând (omul discuta cu o fotoreproter al trustului său), glumeau : „Să vedem dacă-l poţi ridica!”. Trecerea mea a fost politicoasă, cu saluturi calde. În fond am lucrat la Intact vreo 4-5 ani. În faţa mea era Tudor Gheorghe, iar în spate l-am zărit pe Ştefan Bănică alături de Nicu Patoi (au plecat înainte de final, pentru că aveau o cântare). Sala era scurtată cu o cortină imensă la balcon. Din acest motiv, cei care aveau locuri în alte sectoare au fost redistribuiţi. Vă va spune Emilia cum a fost. Poate ne povestesc şi foarte tinerii câştigători de invitaţii, Andreea (Constanţa) şi Vlad (Timişoara).
Când s-a stins lumina şi muzica a început să se audă, toată lumea era concentrată la scenă, unde apăruseră instrumentiştii, unul câte unul. Nu deodată. Lumea aplauda politicos fiecare apariţie… Brusc un reflector a focalizat la câţiva metri de mine, în mijlocul sectorului A… Acolo a început să cânte „Diana”…micuţul Paul Anka… A alergat prin sală, i-a pus pe oameni să cânte la refren… L-a nimerit şi pe Horia Brenciu, care l-a surprins cu vocea lui, iar cei din sală s-au ridicat să-l vadă pe HB (n-a fost nimic regizat!)… S-a aplaudat cu mândrie naţională. Cu o astfel de deschidere, cu o comunicare atât de directă cu lumea, problema era rezolvată.
 
Paul Anka a ştiut să spună „Bucharest” şi „Romania” de mai multe ori decât o fac 10 invitaţi străini la un loc. Asta înseamnă profesionistul, entertainer-ul adevărat, care ştie cum se ajunge la sufletul publicului. Am avut senzaţia că sunt la Las Vegas, cu mulţi prieteni. Show-ul a curs firesc, fără pauze, fără ieşiri din scenă. Paul Anka dialoga constant cu sala, flirta cu domniţele blonde din primele rânduri. Am avut imagini frumoase din viaţa lui, de când a fost copil, apoi adolescent şi adult. I-am văzut copiii şi nepoţii. Fotografii alături de Frank Sinatra, Elvis Presley, Dean Martin şi mulţi alţii… Ne-a relatat cum a scris el o piesă împreună cu Michael Jackson prin 1983, piesă care a devenit titlu de film post mortem. Ne-a cântat la pian „This Is It” cu inserţia vocii de pe bandă a lui Michael. A dedicat un moment şi memoriei lui Sammy Davis Jr (pe care-l consideră cel mai mare entertainer al tuturor timpurilor). Ne vorbea cîntând. Nu te prindeai dacă improviza sau o făcea studiat, pentru că era absolut natural. A scris pentru mulţi prieteni şi e mândru de reuşitele creaţiilor sale. Acum le-a cântat el. Piesă pentru Buddy Holly (It Doesn t Matter Anymore) sau pentru Tom Jones (She s A Lady). La cea de-a doua, participarea celor din sală a fost totală. E drept că Paul Anka era din nou printre noi, cocoţat pe un scaun. Nu v-am spus nimic despre sunet. Mie mi s-a părut foarte bun. Instrumentiştii au fost impecabili… Au avut şi un moment al lor, dar Paul Anka n-a ieşit din scenă. I-a dirijat, ne-a invitat să-i aplaudăm după solistici… De pe albumul „Rock Swings” au fost piesele „Tears In Heaven”(ştia că ne va vizita şi Eric Clapton) şi „Jump”… Deşi a cântat multe piese proprii (Crazy Love, Eso Beso, Puppy Love, Adam and Eve ş.a.) a inclus în recitalul său şi alte cover-uri ca „Proud Mary” sau „Johnny B. Good”. Normal că a fost şi My Way (pe care l-a scris pentru Frank Sinatra, a spus el, iar eu spun că a scris versurile), urmat de „New York, New York” (compoziţia lui John Kander)… Un moment simpatic a generat şi dialogul cu un spectator, care ar fi cerut o piesă în limba italiană (nu-s convins că aşa era, dar era un pretext bun pentru a mai glumi cu noi). A urmat un „Ogni volta” cu acompaniament minimal, pentru a arăta că totul e nepregătit. Perfect plauzibil jucat. Am stat mult în picioare pentru că oamenii simţeau nevoia să-i mulţumească şi astfel lui Paul Anka pentru generozitatea arătată pe scenă… mi-au amorţit palmele când au plecat şi el şi trupa, dar pentru că lumina a rămas stinsă, ştiam că vor reveni… Nimeni n-a părăsit sala… Am mai avut Diana în versiune ceva mai alertă, iar la final de tot a cântat „The Bitch Is Back” (Elton John 1974) cu multă autoironie… Sau ştia că pe 12.06. vine Elton John adus tot de Modus? Instrumentiştii s-au aliniat în faţă, Paul Anka s-a aşezat în rând cu ei şi toţi s-au înclinat de câteva ori în faţa noastră. Ovaţiile şi aplauzele n-au contenit… Am convingerea că Paul Anka a fost surprins de primire, de faptul că i se cunosc piesele, că lumea cântă versuri în engleză, că poate avea nişte parteneri atît de avizaţi de la prima vizită. Pentru aproape două ore am uitat că sunt aici, la Bucureşti… Doar faptul că omuleţul superdinamic ne-a mai spus odată la final „Thank You, Romania!” m-a readus la realitate.
Cornel Constantiniu şi Dorin Anastasiu erau încântaţi de cele văzute, Paul Enigărescu şi soţia sa Doina, tot aşa. I-am mai zărit pe Cristina Bota, Johnny Săndulescu,Berti Barbera, Lapi, Petrică şi Călin Geambaşu, oameni din RRA, de la Antena 1, TVR, câţiva politicieni (nu le ştiu numele)… N-am văzut piţipoance şi nici paparazzi… I-am mulţumit lui Ştefan Moroşanu, care saluta lumea la ieşire, pentru acest cadou, am stabilit o întâlnire nocturnă (la radio) cu Horia Brenciu. Am zărit numai feţe mulţumite şi binedispuse. E mare păcat că n-am fost 4200 de români la acest EVENIMENT. Despre promovare, suprasaturaţie, istorie, economie şi priorităţi voi scrie altă dată pe blogul meu.
P.S.1 Un moment la care nu m-am referit, s-a derulat în partea a doua a spectacolului. Cu trei chitarişti dotaţi cu instrumente acustice veniţi în faţă, pe scăunele, alături de Paul Anka (şi el cu chitara, a povestit când a primit şi prima lui chitară). A fost un mic medley extrem de plăcut, dar cum n-am notat piesele, nu mă aventurez. În clipa în care apar pe youtube momentele, sau obţin playlistul oficial, atunci voi adăuga aceste date.
P.S.2. Am aflat din sursă sigură câte ceva în plus. Finalul a fost puţin mai scurt. Trebuia să mai avem o piesă şi un remake de la „You Are My Destiny„, dar Artistul a simţit mici jene vocale şi a preferat să încheie. Noi n-am simţit că ar avea vreo problemă…
 
IATĂ ŞI UN PLAYLIST DE LA SURSĂ (AŞA CUM ERA INIŢIAL)
1. DIANA (LONG, NEW INTRO)
2. DESTINY (LONG)
3. MY HOMETOWN (LONG)
4. ADAM & EVE (‘99 THOMPSON)
5. TIMES OF YOUR LIFE (76 BPM) (CUE “PROCESS….”)
6. JUMP
7. TEARS IN HEAVEN
8. TONIGHT MY LOVE TONIGHT (WITH CUT)
9. THIS IS IT (MICHAEL JACKSON) 
10. SHOULDER
11. PUPPY LOVE
12. LONELY BOY (LONG) 
13. ESO BESO (A A B A)
14. SHE’S A LADY (LONG)
15. (OPT)PIANO SPOT / DO I LOVE YOU
16. CRAZY LOVE
17. DOESN’T MATTER ANY MORE (GUITAR SPOT)
18. LONESOME ME (GUITAR SPOT)
19. BYE BYE LOVE (GUITAR SPOT) 
20. IM NOT ANYONE (SAMMY FILM)
21. G-MINOR VIBE (LOOP FRONT)
22. MY WAY ’96 W/ SINATRA (WITH REPRISE) 
23. NEW YORK, NEW YORK
24. PROUD MARY BOWS (WATCH FOR CUES!!)
25. JOHNNY B GOOD
26. (OPT)HOUSE IS ROCKIN
27. DIANA BOWS 
28. ZIMMER / SMILE – BOWS
29. DESTINY WALK OUT
Am lăsat totul aşa cum era pe hârtia de la pupitru. E interesant pentru cei avizaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here