Televiziunea Română, demers fără precedent în susţinerea populaţiei ucrainene

0
335

Televiziunea Română, demers fără precedent în susţinerea populaţiei ucrainene•    În premieră şi în exclusivitate, TVR va transmite un program special dedicat refugiaţilor, preluat de la televiziunea publică şi posturi private din Ucraina

Televiziunea Română va difuza, începând de vineri, 11 martie, un program special dedicat refugiaţilor din Ucraina.

„Suferinţa ucrainenilor care trăiesc de două săptămâni drama războiului ne-a impresionat pe toți. Fiecare om, instituţie, societatea civilă prin organizațiile sale încearcă să ajute, să le fie alături vecinilor noştri, să îi sprijine concret şi moral, în numele binelui, în spiritul valorilor europene. În acest sens, Televiziunea Română va difuza un program special dedicat refugiaților, în limba maternă a acestora, realizat din transmisiunile televiziunii publice şi ale posturilor comerciale din Ucraina. Prin acest demers, TVR înțelege să fie consecventă principiilor sale bazate pe echilibru, informare corectă, atenție acordată nevoilor sociale, decență și spirit constructiv.”, a declarat Dan Cristian Turturică, Preşedinte-Director General al TVR.

Televiziunea Română se alătură astfel altor posturi publice care preiau programul transmis prin satelit, într-un gest de solidaritate cu Ucraina şi cetăţenii săi.

Astfel, TVR va oferi suport persoanelor aflate în situaţii dramatice (familii despărţite, persoane cu nevoi speciale, bolnavi etc.)

Programul va fi difuzat la TVR 3, TVR Internaţional, TVR Cluj şi TVR Iaşi de luni până duminică, fără intervenţie editorială din partea Televiziunii Române (netradus, netitrat, nedublat). El va fi însoţit de un mesaj de tipul „Program preluat de la televiziunea publică din Ucraina, destinat refugiaţilor”, care va fi afişat pe crawl. Producţia ucraineană va putea fi urmărită la:

* TVR 3, în intervalul orar  20.00 – 21.50.
* TVR International, în intervalul orar  23.00 – 00.50.
* TVR CLUJ şi TVR IAȘI vor prelua programul începând cu data de 14 martie, între orele 22.00 și 23.50.

Prin intermediul acestor staţii, transmisia va putea fi urmărită de către cetăţenii aflaţi atât pe teritoriul României, cât şi la frontiere sau peste graniţele țării noastre.

Prin acest proiect, TVR se implică în eforturile internaţionale de sprijinire a populaţiei ucrainene prin informare responsabilă, corectă şi echilibrată, în acord cu misiunea sa publică şi cu poziţia adoptată de România faţă de agresiunile Rusiei în Ucraina.

* Având în vedere că programul este preluat dintr-o ţară aflată în stare de război, în timpul transmisiunilor pot apărea defecţiuni tehnice (distorsiuni ale sunetului sau ale imaginii) sau întreruperi accidentale ale semnalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here