The Guardian: e timpul pentru „Eurovision Brexit”

0
12

Electro Velvlet … humiliating.Articol publicat în The Guardian
Eurovision Brexit” ar putea fi cea mai urâtă sintagmă din limba engleză! Și da, chiar mă refer la retragerea din festivalul-concurs Eurovision. Poate vă întrebați ce mi-a venit… Păi, de exemplu, propoziția „Marea Britanie se face de râs la Eurovision” nu mai este o știre de mulți ani. A intrat deja în rutină. În această perioadă a anului, BBC-ul forțează un necunoscut să se facă de râs în fața Europei. Exact asta s-a întâmplat în acest an. Sâmbătă, piesa noastră s-a clasat pe locul 4, de la coada clasamentului. Ca să fim sinceri, cu greu am putea-o numi PIESĂ. A fost, mai degrabă, o cumplită durere de cap. Desigur, locul ocupat nu e nicio surpriză, iar inimile noastre nu s-au frânt pentru că anii de dezamăgiri de la Eurovision ni le-au transformat deja în piatră.
 
Pentru britanici, anul aceasta Eurovisionul nici nu a mai fost un concurs în adevăratul sens al cuvântului. A fost un lung chin, un zbucium. Și în sfârșit, s-a aprins lumina și pe strada noastră și ne-am dat seama de un lucru cât se poate de simplu: Eurovisionului îi va fi mai bine fără noi!
 
Trei țări! Doar trei țări ne-au dat puncte în acest an. În afară de Franța, Germania și Austria, toate țările au primit mai multe puncte decât noi. Solista din Letonia îmbrăcată vulgar a luat mai multe puncte decât noi. Gemenii lituanieni (care pot fi acuzați ușor de incest) au luat mai multe puncte decât noi. Solista din Ungaria, care a aflat abia acum că războiul este un lucru rău, a luat mai multe puncte decât noi. Solistul suedez, îmbrăcat în pantaloni de piele a luat atâtea puncte încât a câștigat. Era în pantaloni de piele, pentru numele lui Dumnezeu!! Nu mai suntem în stare să învingem nici măcar un bărbat îmbrăcat în pantaloni de piele! Nu știu dacă există un eșec mai mare!
 
E clar că Europa nu ne vrea la Eurovision! Și… dacă ne prezentăm cu astfel de piese, e clar că nici noi nu merităm să fim la Eurovision. Sau, dacă vrem neapărat să fim acolo, atunci avem nevoie de câteva schimbări. Și spre norocul vostru, eu știu care sunt acele schimbări:
 
1. Aduceți înapoi concursul A Song For Europe.
Anul acesta, trupa Electro Velvet a fost aleasă în spatele ușiror închise. Dacă am face și noi ca restul Europei, adică să ne alegem singuri piesa, atunci ar fi mai bine. Sigur, publicul britanic este recunoscut pentru prostul lui gust în ale muzicii, așa că nu era exclus să alegem chiar noi piesa Electro Velvet. Dar, măcar așa ne-am fi asumat cu toții rezultatul.
 
2. Anunțați piesa care ne va reprezenta într-un mod firesc
Anul aceasta BBC-ul a făcut anunțul într-un mod umilitor, „via a red button broadcast”. Nimeni nu mai folosește butonul roșu, în afară de cazul în care acesta este butonul roșu de pe telecomanda care oprește televizorul. La fel de bine BBC-ul putea să anunțe reprezentantul nostru prin Teletext. Pe bune, anul  viitor faceți anunțul la televizor, așa cum face toată lumea!
 
3. Participați din semifinale
Marea Britanie este una dintre cele 5 țări calificate direct în finală.De ce? Pentru că donează o sumă uriașă de bani pentru acest concurs. Știind asta, e normal că nimeni nu ne votează. Haideți să le recâștigăm respectul tuturor participând din semifinale. Cine știe, poate așa ne străduim mai mult și înscriem în competiție piese mai bune. În cel mai rău caz: vom fi eliminați din semifinale și așa nu vom mai avea de ce să ne uităm la Marea Finală. Și… ca să fiu sincer până la capăt, asta este chiar o parte bună.
 
Dar ca să revin la ideea de la început. Eu cred sincer că „Eurovision Brexit” este cea mai bună soluție. Și ca să vă conving, iată un tabel din care reiese modul în care își atribuie țările punctele. Așa veți înțelege exact la ce mă refer. Ia, spuneți… mai are vreun sens să participăm la această șaradă??
 

Voting country Favoured country Average points given
Albania Italy 12.0
Armenia Czech Republic 11.3
Austria Georgia 6.5
Azerbaijan Czech Republic 10.0
Belarus Russia 6.5
Belgium Netherlands 7.6
Cyprus Greece 12.0
Denmark Iceland 9.9
Estonia Finland 9.3
Finland Sweden 7.0
France Armenia 3.4
Georgia Lithuania 9.8
Germany Switzerland 6.1
Greece Cyprus 11.1
Hungary Serbia & Montenegro 6.0
Iceland Norway 7.0
Ireland United Kingdom 7.0
Israel San Marino 10.0
Italy Albania 10.3
Latvia Lithuania 10.0
Lithuania Georgia 6.3
Macedonia Serbia 11.0
Malta United Kingdom 5.6
Moldova Romania 11.8
Montenegro Armenia 12.0
Netherlands Hungary 9.7
Norway Sweden 6.8
Poland Italy 8.0
Portugal France 9.0
Romania Moldova 11.3
Russia Belarus 10.6
San Marino Hungary 4.0
Serbia Montenegro 12.0
Slovenia Montenegro 8.0
Spain Portugal 6.7
Sweden Denmark 9.6
Switzerland Montenegro 5.0
United Kingdom Ireland 5.2
Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here