TOTO CUTUGNO LA SALA PALATULUI (29.02.2012)

GALERIE FOTO aici
În mod cert, nu voi uita niciodată ziua de 29 februarie. A trebuit să vină Toto Cutugno în România pentru a-mi aminti cât de mult îmi place muzica italiană. Acea muzică italiană. Toto Cutugno mi-a plăcut întotdeauna, fredonam Insieme, Serenata şi L’Italiano de fiecare dată când ascultam aceste piese la radio (şi se difuzau la greu). De mică am avut o slăbiciune pentru muzica şi pentru limba italiană (adoram să mă uit la desene animate pe posturile TV din Italia). Apoi timpul a trecut şi la un moment dat am pierdut contactul cu muzica italiană. Nu mai ştiu cum s-a întâmplat acest lucru. Toto a rămas pe undeva, ancorat în copilăria mea. A trecut mult timp fără să-l mai ascult… Prea mult chiar! Apoi am aflat că vine în România. Era musai să-l văd!
Miercuri (29.02), am pornit cu paşi grăbiţi spre Sala Palatului. Am ajuns devreme. Erau în sală vreo câteva sute de persoane. Vă spun sincer că eu nu am crezut că va fi casă plină. Mă bucur nespus de mult că m-am înşelat. Până la ora 20.00, sala „gemea” de lume. Ici colo câteva locuri libere. Primele lucruri pe care le-am auzit când am ajuns la Palat au fost câteva veşti de la conferinţa de presă care avusese loc în aceiaşi zi, cu câteva ore înainte de spectacol. „Ştii ce l-au întrebat la conferinţă??”, îmi spune un coleg. „Când se retrage, Dacă îi place mâncarea românească”… Nu mă miră… Nu m-ar fi mirat nici dacă l-ar fi întrebat ca pe Adamo cine îi compune piesele (deşi omul scrie şi compune singur)… Avem „presă” adevărată!
 
Mi-am găsit un loc în faţa scenei pentru a face fotografii cât mai bune. În încercarea de a fotografia setlistul, am observat că îşi notase câteva cuvinte transcrise fonetic în limba română. Concertul a început pe la 20.15. Instrumentiştii au venit pe scenă (suflători, chitarist, basist, doi clăpari şi toboşar). Publicul aplauda frenetic. Toată lumea îl căuta din priviri pe Toto. Prezenţa lui a intensificat reacţia publicului (în mare parte feminin). Purta un costum alb, impecabil, zâmbea şăgalnic, şi aveam impresia că pluteşte, nu păşeşte pe scenă. M-am grăbit să fac fotografii cât mai multe la primele trei piese. Apoi când am văzut că nu vine nimeni să ne îndepărteze din faţa scenei, mi-am zis că asta este şansa mea de a face cât mai multe fotografii. Şi am rămas acolo mai bine de jumătate din concert. Nu-mi mai simţeam picioarele şi am „reuşit” să-mi deplasez rotula de la genunchiul drept (dacă nu mi s-ar fi întâmplat acest lucru, nu m-aş fi mişcat din faţa scenei).
Toto este fermecător. Îi place să pozeze şi a venit de câteva ori spre aparatele foto. Comunică foarte bine cu sala. A întrebat câteva doamne şi domnişoare din primul rând cum le cheamă şi le-a introdus numele în textul pieselor. Le-a cerut voie doamnelor să dedice „o singură piesă” din întregul concert domnilor şi a primit aprobarea din partea spectatoarelor. Înainte de a cânta Serenata, i-a îndemnat pe domni să fie romantici, să le cânte iubitelor / soţiilor serenade sub balcon „cu puţin înainte de miezul nopţii”. Ne-a spus că îi place foarte mult în România, că acasă la el lucrează de 8 ani două persoane din România şi că se înţelege foarte bine cu acestea. A cântat cu sala la piesa L’Italiano. Nu ştiu de ce i s-a spus că noi nu ştim sau nu înţelegem limba italiană. Oamenii abia aşteptau să cânte cu el. Omul s-a străduit să ne explice care este refrenul piesei, a pronunţat cuvintele rar şi apoi ne-a explicat cum vrea să cântăm: mai întâi partea dreaptă, apoi stânga şi cei din spate. Ne-a dirijat pe noi şi pe colegii lui de pe scenă şi a ieşit una dintre cele mai frumoase variante ale acestei piese.
 
Înainte de a cânta Come noi nessuno al mondo, ne-a spus că această piesă este cântată în original cu Annalisa Minetti, a cărei voce era înregistrată în computer. Avea nevoie de o fată din public care să facă playback pe partea Annalisei. “Acum voi trebuie să ştiţi că Annalisa este blondă, are ochi albaştri şi este frumoasă şi din faţă şi din spate. Voi veni prin sală să o găsesc pe Annalisa din România”. Zis şi făcut, Toto s-a plimbat puţin printre spectatori şi s-a oprit în faţa unui blonde pe care a rugat-o să se întoarcă şi cu spatele, Ori din cauza emoţiilor, ori din cauză că nu a înţeles, fata s-a blocat. “Dar tu ştii că eu glumesc, nu-i aşa?” Zâmbetul larg de pe faţa ei l-a convins că a înţeles. Cei doi au urcat pe scenă şi pentru a cânta piesa. Dar nu înainte de a o prezenta trupei. Au şi dansat împreună spre bucuria fetei. A fost un moment reuşit, aplaudat frenetic de public.
Au fost şi foarte mulţi copii (de la 3 la 12 ani) care au urcat pe scenă şi i-au oferit flori, mărţişoare, pupici şi îmbrăţişări lui Toto Cutugno. Se vede, se simte, că îi plac foarte mult copiii. A oferit tuturor câte o fotografie cu autograf: pentru Mirela, Antonia, Roberta – totul mergea bine pentru Toto. Asta până când a venit pe scenă micuţa Sânziana. Lui Toto i-a fost imposibil să pronunţe sau să scrie acest nume… Laura Stone (care a şi tradus pe durata întregului spectacol discuţiile lui Toto cu sala) a venit lângă el şi i-a dictat numele micuţei. După ce l-a scris, Toto a zis, cu o oarecare uşurare în glas: “Aaaaa, Sansiana!!”. Unul dintre cele mai emoţionante momente s-a petrecut atunci când o fetiţă, care părea mai timidă iniţial, după ce şi-a primit fotografia semnată şi a admirat-o câteva momente, s-a năpustit asupra lui Toto, strângându-l tare-tare în braţe. Gestul l-a înmuiat pe Toto.
 
Deşi ne-a spus din nou cât de mult îi plac copiii, a adăugat că “nu se supără dacă vin pe scenă şi doamne sau domnişoare”. În mod evident, o astfel de ocazie nu putea fi ratată. Fiind faţă în faţă cu o tânără, Toto i-a spus: “Uite, eu o să închid ochii şi tu poţi să mă pupi oriunde vrei tu”.
I-a dedicat o piesă şi soţiei lui, “care mă suportă de peste 30 de ani”. Ne-a oferit şi câteva informaţii despre cariera lui, ne-a spus câteva dintre numele mari cu care a colaborat. L-a uitat (sau s-a făcut că-l uită) pe Celentano, dar i-a amintit imediat cineva din sală. „Desigur! Pentru Adriano am scris 13 piese”.
 
A cântat 2 ore şi jumătate, iar spre finalul concertului a ţinut să ne explice un lucru “să ştiţi că nu din snobism am stat atât de mult pe scaun în timpul acestui spectacol. Am făcut-o pentru că în urmă cu 5 ani am suferit o operaţie de cancer la colon şi nu pot să stau prea mult timp în picioare”. Apoi a mulţumit tuturor celor care au făcut posibilă întâlnirea lui cu publicul din România, pe toţi i-a chemat pe scenă alături de el. A început cu Nikki Constantinescu (care s-a lăsat greu convins să iasă în faţa spectatorilor). A urmat impresarul şi managerul său. Apoi doctorul care l-a operat şi care-l însoţeşte peste tot, asigurându-se că este bine. A fost un moment impresionant, emoţionant care mi-a marcat seara.
Concertul s-a încheiat cu Ciobănaşul legat de un refren din L’Italiano. Să vă mai spun cât de minunat a reacţionat publicul? Cum au cântat alături de el cap-coadă? Jos pălăria!
Mă bucur că am fost la acest concert. Mă bucur că a fost sala plină şi că oamenii l-au primit cu multă căldură şi entuziasm! Sper să mai am ocazia să-l văd la Bucureşti! În încheiere vă las setlistul serii.
1. Donna donna mia
2. Il treno va
3. Serenata
4. Et si tu n’existais pas
5. La mia musica 
6. Il Tempo Se Ne Va
7. Solo noi
8. Ninannaò
9. Emozioni
10. Insieme: 1992
11. Come noi nessuno al mondo (cu vocea Annalisei Minetti înregistrată)
12. C’est Venice
13. Salut
14. Innamorati
15. Gli amori
16. L’italiano
17. L’ete indien
18. Soli
19. Ciobănaș cu 300 oi