Tudor Chirilă: „În societatea noastră, copiii sunt bătuţi, umiliţi, însămânţaţi cu frici“

iunie 4, 2019

314

Tudor Chirilă a scris pe blogul său despre importanţa copilului în societate, în contextul zilei de 1 iunie.

De 1 IUNIE sau…un număr într-un sistem

A trecut încă o zi a copilului. Marketingul a funcționat, ca de obicei, puzderie de oferte de activități pentru “cei mici”. Părinții cumpără, loviți revelator de importanța momentului. E o zi în care toată lumea mimează vesel importanța copilului în societatea noastră. Poate că de 1 iunie lumea chiar e convinsă de rolul copilului în societate. Sigur este că această convingere se duce pe apa sâmbetei, duminică, 2 iunie, să zicem. Nu, copilul nu este în centrul societății noastre. Nu este nici măcar în centrul sistemului nostru de educație. Copilul nu este important în România și asta se reflectă în momentul nostru de țară. Societățile scandinave sunt cele care s-au transformat și au beneficiat de reforma educației și de filosofia creșterii copiilor. Statul a venit la întâlnirea dintre părinți și toate provocările (mari) care decurg din parenting, contribuind înțelept și eficient la descărcarea părinților. Adulții cresc copii și reușesc să fie fericiți în Danemarca, Suedia, Finlanda sau Norvegia. Aceleași societăți (și nu numai ele) au înțeles și asumat importanța creșterii unor copii cu adevărat independenți, creativi și conștienți, de la vârste timpurii, de impactul lor în societate. No one is left behind nu e un slogan de campanie, ci o filosofie de viață, când vine vorba de copii. Starea de bine a copilului nu e un concept abstract despre care discută profesori universitari la ceas de seară, ci o stare de fapt, obținută la nivel de pregătire profesională, a celor care lucrează cu copiii.

Unde suntem noi? Cum ne creștem copiii? De câte ori ne punem întrebarea asta? Dacă te uiți pe studii răspunsul ar fi că nu prea ne punem genul ăsta de întrebări. Un studiu din 2017 al Fundației World Vision România care analizează tipologii de părinți în raport cu copiii lor e de-a dreptul înfricoșător: doar 1 din 10 (9%) părinți români nu şi-ar lovi niciodată copilul; atitudinea violentă față de copii se regăsește portretizată în 7 tipologii distincte de părinţi care justifică violența în moduri diferite – 1 din 2 părinţi (51%) cred că lovirea este pentru binele copilului; 1 din 10 (10%) consideră că lovirea apare din cauza copilului; 8% ar lovi copiii dar nu ar vrea ca acest lucru să se afle; 8% invocă motivații religioase; 6% lovesc copiii gratuit, fără motiv; 5% afirmă că ar lovi copilul pentru că toată lumea face la fel; 3% se simt foarte vinovaţi după ce lovesc.