UN MECI DE TENIS, DAR CE MECI!
„A Roller-Coaster” a zis și Nole, după partida de la Cincinatti. Am scris și scriu și acum că primul set a fost destul de subțire. Ca spectacol, ca momente de tensiune. Soare, caniculă și acolo. Era clar că sârbul se chinuie să reziste. Carlito suporta mult mai ușor. Are cu 16 mai puțin. Mi-a plăcut felul în care nu ceda nicio minge. După 7-5 pentru iberic eram sigur că e cam gata. S-a dus Nole la vestiar, am zis că nici nu mai vine. Am greșit. S-a ajuns la tie-break și a venit setul decisiv. Număr mare de greșeli personale de ambele părți. Setul final a fost cu adevărat extraordinar. M-am uitat la ceas abia la festivitate. Am stat cu ei aproape 4 ore. Am senzația că galeria lui Nole era ceva mai numeroasă decât a lui Carlito, dar e clar că un astfel de joc nu-l uiți. Și ce mă bucur că n-a mai fost soare, că nu s-au jucat 3 din 5, că a fost tenis de mare clasă. Alcaraz îl va bate curând pe Djokovic și probabil că va fi liderul generației sale. Acum este LIDER MONDIAL.
ASTA PRIMIM, ASTA DORIM?
Avalanșa de glumițe sexuale de la Neatza (A1) nu încurcă pe nimeni? Parcă ar fi o gașcă de pensionari impotenți adunați în parc. Dacă tot căutați sursele vulgarităților din spațiul public. Între 8-12,00.*Nici povestioarele de la ProTV, cele de la prânz, cu crime, răpiri, șantaj, polițiști corupți, adulter, abuzuri ș.a.m.d. Nu mă refer la știri, ci la scenarii scrise cu dăruire de profesioniști. Actori bunicei. Acum se difuzează și în loc de Măruță, ceea ce nu-i rău.
DINESCU – VICTIMA – POVESTITOARE
El a fost mereu persecutat, urmărit. Ce-mi displace că independent de cine e invitat la el, el toarnă pe câte cineva. Sau când e la Zachman. Ne-a dat relatări despre mari scriitori care beau, vomau, se îmbătau, a simțit nevoia să-i facă pe toți ”umani”, pentru că el era apropiat de Preda sau mai știu eu care. Nu mă pricep la poezie, dar caracterul e infect. Intr-o seară discuta cu un domn, presupun muzician (nu scrie nicăieri) și omul a zis ceva despre meritele Danielei Vlădescu în organizare Teatrului Liric din Constanța. ”Ah aia care trăia cu Nicu Ceaușescu?” Intreabă marele moderator-poet-bucătar-moșier-dizident. Invitatul a zis pas, dar a subliniat că Daniela a muncit după Revoluție și că a făcut minuni acolo pentru operă, balet, cultură. L-a amintit, ca prieten, pe Romcescu. ”Ah, cel care a murit de tânăr?” Intervine iar multifuncționalul.N-a murit nimeni. Sunt doi frați foarte talentați, Adrian și Mircea Romescu, iar Adrian l-a ajutat pe invitat în probleme de canto. Apoi am mai văzut o secvență când cei doi ”cântau” împreună cu paharele cu vin la mână, ca doi bețivi la crâșma din colț, cu negativ, ”Dimmi Quando”. Erau, la ceas de seară, la Vox Maris. Prima Tv dădea reluarea. N-am aflat cine era musafirul, care oricum n-a zis multe. Iar eu n-am rezistat mai mult.
CÂND SCĂPĂM DE CEPHALLUS?
Cu Șumudică în studio, mai nou analist, care vorbește mai tot timpul despre Rapid, mimând, prost, altruismul și susținerea pentru Bergodi, acest specimen ridicol din presă, sforar veninos, Rădulescu vrea să conducă dezbaterile din emisiuni. De ce e Rapid așa de important în contextul rezultatelor recente? De ce nu respectă Ggsp și pe suporterii altor cluburi? Și nu mă refer la Steaua.
CAMPANIE ORDINARĂ PENTRU ȘUMUDICĂ!
Radu Naum nu se poate opri din a insista să-l bage pe Șumudică la Rapid! În dialogul cu acționarul Angelescu, a trecut deja de zona minimului bun simț jurnalistic. Dar, totuși, dacă se mai pierd puncte, renunțați la Bergodi? Dar totuși unii îl vor pe Șumudică. Dar totuși Șumudică e un personaj…Cât de jegos poate fi un ziarist? Dar n-aveți un lot cam mare? Angelescu i-a răspuns senin că au plecat doi, au venit doi, de ce ar fi lotul prea mare?* Între timp Șumi e analist plătit de Digisport. Manipulare absolut mizeră și total neelegantă față de noi, telespectatorii care nu suntem preocupați de prieteniile lui Naum, de sforăriile lui Rădulescu ș.a.m.d. Și Rapid este doar o echipă din cele 16. Care e problema? Naum l-a psihanalizat și pe Șucu, după felul în care privea după înfrângerea cu Petrolul. Știam că avem specialiști, dar nu i-am căutat unde trebuia. Noroc cu reluările. Așa afli cât de inutile sunt emisiunile cu astfel de moderatori. Avea trei foști fotbaliști semi-muți în studio:Prunea, Lăcătuș, Dănciulescu. Dar neom avea sarcina lui: să-i facem loc lui Șumudică! A picat rău victoria Rapidului în fața celor de la Farul. Acum Bergodi nu are motiv să plece.
Acum Șumudică e ”dorit” în mare taină de vestiarul FCSB-ului. Și de Jiji. Zău că nu contează dacă se duce acolo. Echipa aia nu va mai pupa performanță pentru că există Dumnezeu. Și dacă-l invoci mereu și calci pe sufletele oamenilor, te umfli în pene, umilești, jignești, te lauzi, te pedepsește. 8 ani asta s-a întâmplat și așa va fi.
La ce i-a folosit transferul puștiului Borza, care vine de la campioana Farul la echipa de pe locul 5 sau 11! Cum va ajunge el în fotbalul internațional? Pe la 25 de ani? Și Lăcătuș se mira de acest transfer în …jos!
Bravo lui Hagi pentru victoria din deplasare cu 2-0 în Estonia. Calificare clară și justă, fără Alibec și Borza.
Avem C.M. de atletism la Eurosport, n-avem deloc volei de la C.M. de fete. S-a terminat C.M. de fotbal feminin cu victoria Spaniei. S-a transmis la TVR. N-am avut echipă. La volei avem. TVR are tot mai multe canale, tot mai inutile. Poate o notă bună merită TVRCultural unde am văzut unele dezbateri cu substanță.
Echipa de fotbal de la Sf. Gheorghe, Sepsi OSK, are un stadion frumos, cochet. Echipa a făcut performanțe frumoase în ultima vreme și totuși, luni 22.08, la partide cu Hermannstadt tribunele erau aproape goale. Sigur, e cald, e vară, sunt vacanțe, dar când ai o echipă și ai condiții perfecte, e aiurea să nu te duci. În ultima vreme oamenii de la microfoanele canalelor care transmit fotbal, au devenit și ei arbitri-antrenori. E mult pentru noi, cei de acasă!
- Klaus Iohannis a demisionat! (10.02.2025) - februarie 10, 2025
- Judecătorii C.C.R. vor bani de medicamente / Provocarea „paracetamol” pe TikTok - februarie 10, 2025
- MEMORIA FACEBOOK POATE FI UTILĂ! - februarie 3, 2025
Domnul de la Dinescu se numeste Tanase Garciu, este violonist clasic. A avut restaurantul Bella Italia de pe plaja de linga piateta Perla din Mamaia. Mincare buna, atmosfera extrem de placuta, unde vedeai adesea artisti cunoscuti. Domnul era o gazda desavirsita, fiind tot timpul printre clienti sa ia pulsul. Mi-a parut rau cind s-a inchis.
Mulțumesc pentru Info! Dl Garciu mi s-a părut și un om foarte răbdător!
Nu mai pot sa ma uit la emisiunile lui Dinescu, chiar daca are invitati interesanti, carora de multe ori le e rusine de rusinea lui, cum se spune.