… Sau cum poţi să pierzi o zi. Fie ea şi o zi de marţi.
Ieri ar fi trebuit să plec la Mangalia. La Festivalul Callatis. Atât eu cât şi Andrei am fost invitaţi la acest eveniment. Ba mai mult decât atât, Andrei fusese întrebat dacă ar fi de acord să înmâneze un premiu. Organizatorii au insistat ca el să vină macar o zi la Mangalia (chiar dacă nu dorea să urce pe scenă pentru a da acel premiu), asigurându-l că există maşini în fiecare zi dus-întors, că are cazare şi tot ce trebuie. Andrei a spus că poate va ajunge într-una din zile, dar a rămas stabilit că voi merge eu de marţi până vineri pentru a scrie despre eveniment. Până ieri (marţi, 8 august) am publicat şi republicat programul festivalului (care a suferit câteva modificări în ultimele două săptămâni). Toate bune şi frumoase până aici. Luni seară am aflat că maşina va pleca spre Mangalia, a doua zi la ora 11.00 din Piaţa Victoriei. Marţi dimineaţă (pe la ora 6.00) am primit un sms din care am aflat că se va pleca puţin mai târziu şi că voi primi amănuntele la timp. Am aşteptat până pe la 12.00 când am sunat să văd dacă mai plecăm sau nu. Am aflat (tot prin sms pentru că nu am reuşit să vorbesc direct cu cineva din organizare) că sunt tensiuni la Primărie şi că cel mai probabil nu se va mai pleca pentru că nu au autocar pentru jurnalişti. La ora 14.00 am primit un mesaj, de la o altă persoană din organizare, care mi-a spus că fiecare ajunge cum poate la Mangalia pentru că Primăria nu a pus la dispoziţie un autocar. Pe scurt, am fost invitaţi şi lăsaţi în drum. În plin sezon, ar fi trebuit să găsim rapid un mijloc de transport până la mare. Deşi am întrebat, dacă mai este valabilă oferta cu cazarea acolo, nu am mai primit niciun răspuns. Aşadar, sunteţi invitaţii noştri, dar veniţi singuri şi vă cazaţi pe unde puteţi.
Aş fi vrut să aflu dacă festivalul este transmis de vreo televiziune, dar cum s-a întrerupt comunicarea cu organizatorii, n-am aflat nici asta.
A fost o autentică zi de marţi, petrecută în casă, cu bagajul la uşă.
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025