UN BRAND CU STATUIE – CRONICĂ SENTIMENTALĂ

decembrie 10, 2014

576

Cronică de Andrei Partoş

Andrei Partos si Ivan Patzaichin — **Galerie foto Rowmania aici!**

Nu merg de regulă la evenimente de acest gen. Din multiple motive. Vă zic câteva. Sunt multe reguli, adesea e un dress-code, covor roşu, fotoreporteri care vânează carii şi gesturi necontrolate, snobi mulţi, bârfă multă, altă generaţie, ş.a.m.d. Minel Stoica de la TVR m-a sunat şi m-a invitat la ei să înregistrăm nişte gânduri. De ce pe mine? Cred că a fost sugestia lui Ivan. Ne cunoaştem de la începutul anilor 80. Eu i-am urmărit cariera. Ne-am văzut vară de vară la Costineşti. Amândoi iubim sportul şi muzica. Suntem de-o vârstă. Ne-a unit Vox Maris-ul şi chiar şi o poveste ceva mai tristă. N-o spun acum. Presupun că acestea erau motivele. Iniţial Gala Stelelor urma să fie la Operă, adică la doi paşi de casă, aşa că scăpam şi de chinurile deplasării prin Bucureşti. Dar locul s-a schimbat. Data s-a modificat. Eu m-am blocat cu sănătatea, aşa că n-am înregistrat niciun gând. Sigur că se putea face la mine, dacă era bunăvoinţă şi mare interes, dar n-a fost cazul… Acum trebuia să merg la TVR. Mă rog…n-a fost să fie. Am fost sunat apoi de organizatorii Galei şi întrebat dacă merg pe 8 decembrie. Având în vedere faptul că era vorba de Ivan Patzaichin, am decis împreună cu Violeta să mergem. Urma să-l lăsăm pe Andrei cu Diana, (sora Violetei, care ne mai salvează viaţa culturală când poate). Am întrebat de trei ori cum e cu ţinuta. Inclusiv pe Georgiana. Nu m-am lămurit, dar tot ne-am dus în Afi să iau nişte reiaţi noi ca să nu mă fac de râs cu blugii de anul trecut. Costume nu port, deşi le am pe undeva. A venit ora plecării. Ploua fericit. Cum să găseşti taxi în astfel de condiţii? Sunând de 20-30 de ori la 4-5 numere diferite de pe 2-3 telefoane. După 20 minute am găsit la Meridian. Un tip simpatic, cu teorii clare despre clienţii care merg mai des cu taxi-ul decât cu autobusul sau metro-ul, pentru că e mai ieftin. În teorie, avea parţial dreptate. Nu se referea la noi pentru că noi plăteam oricum dublu decât costa drumul.

Ivan era cu echipa Rowmania în foaierul Teatrului Naţional. Am primit un bileţel care indica locurile din sală şi am urcat. Vâzînd şi ţinute sport ne-am mai liniştit. Cei de vârsta mea, sportivi din vechea gardă, erau chiar la cămaşe şi pantaloni… Lumea mişuna în jurul meselor cu produse alimentare de tot felul şi lichide corespunzătoare. Am întâlnit multe cunoştinţe. Vă dau lista cu cei pe care i-am văzut sau/şi salutat la final.

În foaier se cânta frumos, erau vocile inconfundabile din Jurilovca. Foarte greu am auzit invitaţia în sală. Pe scaune era câte o Gazetă cu 16 pagini dedicate carierei lui Ivan Patzaichin. Eu am cumpărat ziarul dimineaţa aşa că ştiam conţinutul. Ideea merită aplaudată şi repetată pentru alţi mari sportivi ai ţării. Chiar dacă de calibrul lui Ivan nu prea avem!

Am avut locuri bune în spatele Monicăi Iagăr. În sală am zărit multe figuri cunoscute. Din păcate nu toţi invitaţii au onorat evenimentul, astfel încât destul de multe locuri au rămas neocupate. Dacă gazdele erau ceva mai flexibile, se umplea toată partea de jos şi arăta bine la televizor! Treaba lor. Trebuie să precizez, dacă nu s-a înţeles, că nu Ivan era gazda, el era invitatul principal, sărbătoritul.

Pasarea Rock la Gala Ivan Patzaichin — **Pasarea Rock** la Gala Ivan Patzaichin

Andi Vasluianu a deschis spectacolul cu prezentarea unei biografii uşor romanţate. Cu umor, ca un bun actor… Filmul realizat profesionist de regretatul Ovidiu Bose- Paştină a impresionat şi a cules aplauzele meritate! Un alb-negru firesc, plin de substanţă, de secvenţe de arhivă, de fotografii… Am ascultat şi Tricolorul, fostul imn al ţării şi rămân la părerea că e mai aproape de statutul de imn decât cel de azi. Apoi a cântat Julie Mayaya piesa „The Best” lansată de B. Tyler şi valorificată de Tina Turner. Din decor nu puteau lipsi elementele care definesc Delta şi fireşte celebra canotcă… Despre partea artistică pot spune că a avut diversitate. Au fost Midnight Colors cu piese celebre din repertoriile lui Elvis şi Louis Armstrong, cu trompete şi voci bune, au fost Mani Gutău şi Jimmmy Cserkesz de la Urma (unul dintre ei a devenit pasionat al canotajului datorită prieteniei cu Ivan), acrobaţii-cascadori au oferit un show de clasă la înălţime, pe acorduri de Ciuleandra, Paula Seling a venit cu pian cu tot învărtindu-se la propriu, cântând „Caruso” ,Mircea Baniciu a oferit o „Eşarfă în dar” pe cont propriu, dar a revenit cu Pasărea Rock întărită cu Mani Neumann, la final. A fost un recital solid de 6 piese sănătoase. Am avut şi o prezentare de modă tăcută, elegantă, inedită.

Au fost urări (înregistrate şi montate) din partea unor oameni care contează pentru Ivan: Nadia Comăneci, Ion Ţiriac, Ilie Năstase, Nicu Vlad, Octavian Bellu, Horia Moculescu, Ovidiu Lipan- Ţăndărică, Florin Piersic şi Ioan Gyuri Pascu (mesajul cel mai apreciat!).
Un monolog cu mult sens, articulat a avut Teodor Frolu partenerul actual al lui Ivan. Cei doi colaborează de 5 ani la numeroase proiecte de ecoturism, la Rowmania şi altele. Ivan îl consideră fratele , pe care nu l-a avut niciodată!

Momentele de mare încărcătură emoţională au fost cele în care Ivan a ajuns pe scenă. Prima oară alături de foştii colegi şi campioni , primind chiar şi o medalie de la Wichman Tamas din Ungaria (care a citit un text în limba română).Au fost adversari de multe ori. Ivan l-a adus pe scenă şi pe Leon Rotman, uitat iniţial de organizatori. Era primul nostru campion olimpic! Şi mare antrenor. I-am văzut pe Toma Simionov, Petre Capusta, Vasile Dâba, Agafia Constantin Buhaev, Afanasie Sciotnic, Antrop Varabiev, Florin Popescu, Mitică Pricop ( foşti elevi ai lui Ivan, campioni olimpici şi actuali antrenori ai lotului naţional) şi alţii. Înaintea recitalului Pasărea Rock, s-a tras cortina şi în faţa ei au venit oamenii care i-au fost alături în carieră. Isabela (de la Revolver, firma producătoare a întregului eveniment) i-a oferit microfonul lui Ivan şi acesta, copleşit de emoţie, a reuşit să-i amintească aproape pe toţi cei prezenţi sau dispăruţi de-a lungul anilor, care i-au influenţat viaţa, existenţa. Şi-a declarat dragostea pentru teatru, pentru muzică. Pot spune că sunt puţini oameni dintre cei pe care-i cunosc, care merg cu atâta pasiune la teatru, dar şi la concerte în cluburi, discoteci, săli mari. Familia Patzaichin (mă refer la Ivan, Georgiana şi Ivona, pentru că ei reprezintă un tot, un personaj colectiv, o echipă superunită!) este modelul de spectator deschis, inteligent, receptiv la nou, la frumos.Au fost aplauze prelungi şi s-a cântat „Mulţi ani trăiască”.

Prezentarea a fost dublă. Una de pe scenă asigurată de Cătălin Cânu (bun comentator sportiv, om de radio de notă maximă) şi un actor de stand-up, B. Dumitrescu (în rolul unui taximetrist). S-a vrut ceva gen Muppets, dar n-a ieşit chiar aşa. Umorul se face greu, cu profesionişti! Cu scenariu gândit.Nu-i grav. Mai era şi o voce bună din off care anunţa anumite momente, dar nu pe toate.
Petrecerea, sesiunile foto, cântările, au continuat şi după recitalul Pasărea Rock, în foaier. Am prins şi eu o fotografie cu sărbătoritul.

Personalităţi din diferite domenii au participat la eveniment: Gabi Szabo, Elisabeta Lipă, Laura Badea Cârlescu, Carmen Bunaciu, Ion Iliescu (a fost preşedinte al Federaţiei de Kaiac – Canoe din 1981 până în 1989, şi respectiv 1990 – 1996 şi 2000 – 2004), Marin Moraru şi Lucica Popescu Moraru, Irina Margareta Nistor, Dumitru Graur (foarte frumoasă revista „Sport în România” şi bun interviul cu Ivan ), Octavian Ursulescu, Oana Georgescu, Doina şi Mihai Pocorschi, Victor Solomon , Florian Stoica, Gabi Nicolau Guriţă, Eugen Mihăiescu, Bogdan Stanoievici, Monica Iagăr, Dana Săvuică, Aurelian Temişan, Gabriel Fătu, Adrian Fetecău, Dan Iliescu, Virgil Ianţu, Dragoş Anastasiu, scriitorul Florin Toma, Horia Alexandrescu (este jurnalistul care l-a adus în anii 80 pe Ivan la Costineşti!) şi alţii. Unii n-au putut ajunge, deşi au confirmat, alţii şi-au dorit să vină, dar n-au primit o.k.-ul de la organizatori, pentru că se miza pe casă plină ochi.

Eu am empatizat total cu Ivan în toate momentele. Îl admir pentru felul în care a reuşit să-şi stăpânească emoţiile. Noi, ăştia de 65, devenim mai sensibili ca oricând. Reacţionăm puţin excesiv la bucurii şi tristeţi în egală măsură. Dacă făceam sport de performanţă, aş fi vrut să fiu ca el. Dar trebuia să fiu Săgetător. Nu sunt, dar am unul mic! Sper ca modelul Ivan să conteze pentru multe generaţii de aici încolo, inclusiv pentru fiul meu de 3 ani ! Şi poate se mai organizează ceva şi când împlineşte 66, nu de alta, dar începe să-mi placă.

P.S. Ne mai uneşte ceva. Pe Ivan şi pe mine. Avem statui fiind încă în viaţă. Eu, nemeritat, de la 6-7 ani, am fost model pentru sculptorul basarabean Andrei Ostap (un bust, alături de sora mea, stă în casă şi acum, iar statuia s-a rătăcit prin maternitatea din Braşov), el ,absolut meritat are o statuie de bronz (3,4 metri) realizată de Alexandru Papuc şi expusă de 12 ani la intrarea în Stadionul Dinamo. Un model perfect pentru orice puşti care vrea să facă sport de performanţă!