Am notat la cald unele programe. Din 6 decembrie, până azi, 14 decembrie. Acum, când citesc, poate nu mai sunt de acord cu ce am scris, dar n-ar fi corect să modific.
Foarte greu am urmărit discuția lui Ion Cristoiu cu Silviu Mânăstire pe B1. Parantezele, trimiterile, frazele neterminate mă încurcă teribil. Dar am extras câteva idei interesante. PNL este un partid în agonie, fără reacție, a desemnat-o pe Raluca Turcan președinte interimar (pe cineva mai șters nu găseau nicăieri), ALDE are intenția să treacă cu totul în PSD, Iohannis a făcut declarații neinspirate, n-a mers în țară în doi ani (la poduri, drumuri, întreprinderi). PSD și ALDE au refuzat invitația la Cotroceni. USR a făcut mai puțin decât se așteptau, sub ce făcuse PPDD care era un partid creat de o televiziune. USR trebuie să devină partid pe bune și e greu de crezut că va reuși. A existat Congres? Are statut? Întrebări firești!
Șandor, sociolog cu vechime, analist cu pretenții arată la Realitatea, cât de subțire este clasa politică de la noi. Simțul civic a scăzut enorm. Analiza l-a dus la concluzia că s-a diminuat coeziunea publică. Oare mai avem comunități? Dar a spus și ceva nasol, fapt sesizat și de Ilie Stepan pe FB. S-a declarat împortriva programelor grotești ale unor televiziuni care difuzează ROCK! Mă surprinde că tipul a devenit atît de încuiat. Nu ne-am simpatizat niciodată, dar acum m-a supărat definitiv.
După ziua alegerilor au fost nenumărate dezbateri, mai mult sau mai puțin agitate pe la toate posturile. Am observat că toată lumea lăuda campania PSD, toți criticau eșecul PNL, mulți se mirau de semireușita USR (semieșecul după unii). Perdanții sunt considerați și Iohannis și Cioloș, dar și Băsescu (pentru că a făcut procente mici, deși a intrat în parlament). Ce va face Cioloș? Unde se duce? Omul a fost decent dar indecis. Măcar de am avea premieri de calitatea lui morală și profesională. Asta-i părerea mea, dar văd că o expun și alții.
A fost meciul de pe TVR2 și TVRHD. România -Cehia 30-28. Fetele au jucat mult sub așteptări, dar au reușit, în final, o victorie esențială. Le-am văzut fețele, erau morcovite rău. Se și certau, iar lidera Neagu face urât dacă nu este vioara întîi. Noroc că și-au mai asumat și altele să tragă la poartă. Când veți vedea procentele de reușită ale Cristinei, care sper să fie golgheterul turneului, veți înțelege la ce mă refer. Mai avem Danemarca și suntem între primele patru, dar performanța e remarcabilă și așa. Antrenor nou, echipă mult schimbată! Felicitările sunt totale!
După ce am rezistat o vreme la porcăria sinistră de la A3, unde Gâdea încerca să-l execute din vorbe pe premier (și n-a reușit) l-am văzut puțin și pe Banciu perorând. El era supărat pe Andreea Pora care a anunțat că echipele A3 și România TV n-au acces la GDS, unde era invitat și Cioloș. Banciu n-a aflat încă despre dreptul de a nu iubi un post, de a nu-l accepta în casa ta. Dacă GDS era instituție de stat, poate mai ținea teoria lui, dar altfel, e penibil tot ce a spus. Cică trebuie să lași presa, când e vorba despre interesul public! Lași pe cine vrei, la tine în casă. Nici la Cotroceni nu merg 100 de jurnaliști ci în număr limitat și impus, sau la Guvern…Marele Banciu a arătat cât e el de echidistant între două entități pe care le detestă, adică Andreea Pora și Antena 3. Mare caracter, profund analist.* În final asociarea cu Dacian Cioloș n-a ajutat pe nimeni în alegeri, iar acum se dezic toți de el!
Andreea Bălan ne-a oferit un Christmas Medley la Antena1. Inclusiv cu dans zbuciumat și Moșule ce tânăr ești. La TVR2 a fost invitată Alice Năstase-Buciuta. N-a fost lăsată să se exprime. Subiectele abordate au fost diverse…femeile însărcinate, care vor să fie fotografiate, cît contează banii în relația de cuplu…Femei de 10, bărbați de 10 este la concurență cu ProTV, Vorbește lumea. Inegală luptă!…Reality pentru bani? Cazul propus spre dezbatere e interesant. Soțul a rămas fără job. Ea vrea să obțină bani din orice…Filmarea nașterii e o.k. sau nu? Ea a semnat contractul fără a discuta cu soțul, pentru un reality. Actorii joacă bine…deși nu-s de vârsta potrivită…plusează…cad în penibil cu grație…a fost, în final, o comedioară simpatică!
Două reportaje de la Gala Elle, gală dedicată blugilor la capitolul dress-code. Mai întâi am văzut la Teo și apoi la Măruță. Mă bucur că se poartă jeanșii în continuare, așa că nu pot fi acuzat că nu-s la zi. Multe vedete, vedetuțe au dat interviuri banale, dar cu siguranță ratingul a fost bun!
Oana Roman ne-a făcut o prezentare amplă a propriei anatomii, cu plusuri și minusuri, după o întrerupere de sarcină. În mod firesc medicii erau vinovați, iar subiectul este unul de interes național. Am aflat și faptul că pe coperta cărții scrise de Mioara Roman apare o fotografie cu soții Roman înlănțuiți tandru, a fost ideea Oanei. Fără acordul tatălui, care acum are o altă familie, o altă viață!
CTP comentează cu ironie la Digi24 lucrările inestimabile scrise de Dan Voiculescu la pușcărie. Recomandă să se dea zile mai multe, pentru că acolo sunt unii fecunzi, în interes național. Două pagini pe minut!
Am dat de un serial dinamic pe HBO3. Riposta! Spionaj, crime, britanici, nord-coreeni, CIA, răpiri, japonezi, Thailanda, trafic de droguri…m-a captivat, așa că am prins vreo 3-4 episoade la rând.
La Național TV , inviatatul principal Corinei Chiriac este Alexandru Jula. ”Opriți timpul” e o emisiune necesară. Ioana Sandu și Octavian Ursulescu au venit și ei…Colaborează cu Jula amândoi…
Pe la 5 dimineața am văzut o reluare din iunie 2016, la Antena 3. Invitatul Gică Popescu merită nota maximă pentru atitudine, decentă, eleganță, echilibru. Gazda, în nota sa obșnuită. Neinformat, prefăcut, libidinos, patetic. L-a băgat și pe Badea, că altfel nu se poate, nu-i așa. Cel care ne-a explicat de mii de ori că nu-l interesează fotbalului. A făcut teoria urii, cât de bine se hrănește el din ură, cât de greu îl înțelege pe Popescu, apt să fie de bun simț și după lunile de pușcărie (nemeritate, cred eu). Mi-a plăcut ce a spus Gică despre colegii de generație, despre Pompiliu Popescu, despre reușitele sale la Barcelona și Galatasaray, sau la Națională. Fără intervențiile celor doi (GâdeaBadea) se poate spune că a fost un material de referință!
Astra cu Steaua la Digisport 1, cu Șumudică pe bancă…Foștii astrali de la Steaua joacă slab…Și Astra câștigă cu 1-0! Steaua rămâne în criză cu o serie de ocazii de gol penibil ratate. Patronul delirează în diverse emisiuni, cum aduce el iar alți jucători. Între timp Viitorul lui Hagi a trecut pe primul loc!
Mihai Tatulici este invitat la Marina (TVR2). Este mentorul ei în materie de TVR! La Femei de 10, bărbați de 10. Doamna dr. Ileana Marinescu e în studio, dr. Bogdan Marinescu e la telefon. Soții Marinescu 48 de ani de căsnicie. Femeia puternică din spatele bărbaților de succes este tema discuției. Tatulici avea temele lui, fără legătură cu ce se discuta, dar nu e de mirare. Și limbaj colorat, că dă bine. S-a lăudat cu gătitul, cu tot ce face el foarte bine. Ca și soția lui, pe care o laudă duios. A intervenit , telefonic, Mircea Diaconu care a subliniat că e bine să fie alternanță la putere în cuplu. Sida Spătaru a vorbit frumos despre Dan Spătaru. Ea nu s-a băgat niciodată în profesia lui. Femeia care nu-l încurcă pe bărbatul de lângă ea, îl ajută și astfel!
Polițiști fără frontiere îmi place…Marc Lavoine e șef…Donald Sutherland e și el important…a apărut și Marcel Iureș, dar a fost executat…Pe canalele AXN...
- NOSTALGII BUNE ȘI RELE, FINAL DE AN ZBUCIUMAT - ianuarie 2, 2025
- Despre audiențele TV din noaptea de Revelion - ianuarie 2, 2025
- M-A IMPRESIONAT! 28.12.2024 - decembrie 28, 2024