Vioara fermecată a lui Nigel Kennedy (noiembrie 2008)

Cronică de Iulia Radu

Festivalul Bucharest Masters Of Jazz a luat sfârşit în această seară în acordurile magice ale quintet-ului condus de Nigel Kennedy.
Au venit la întâlnirea cu muzicianul britanic aproximativ 3.500 de persoane. Imprevizibilul Nigel nu s-a dezminţit nici de această dată! Şi-a făcut intrarea în scenă defilând prin faţa spectatorilor din primul rând acompaniat de vioară.
A trecut ceva vreme, măsurată în note muzicale, până când Nigel s-a apropiat de microfon şi a rostit: „Thank You very much! Fantastic to be back in Bucharest!”
Pe parcursul celor trei ore de muzică pură, Nigel şi-a prezentat de nenumărate ori colegii de scenă (Adam Kowalewski – bass, PaweŽ Dobrowolski – tobe, Tomasz Grzegorski – saxofon tenor, Piotr Wylezol – pian) şi de fiecare dată a glumit, fie că l-a numit pe unul Robert DeNiro, sau pe altul Bruce Willis, sau că i-a prezentat pe ritm de hip-hop, făcând versuri ad-hoc. La finalul prezentării nu a uitat să spună: „I am Nigel, and I’m doing OK!”
Deseori sorbea dintr-o licoare aflată într-o sticlă verde, şi unul dintre momentele cele mai haioase a fost atunci când a ridicat sticla deasupra capului şi a zis în română, uitându-se spre sală: „Noroc!”
S-au simţit foarte bine pe scenă, au cântat chiar şi o piesă care nu fusese programată pentru acest recital. De noi, cei din sală, ce să vă mai zic. Am fost fermecaţi de dialogul dintre vioară electrică şi saxofon, saxofon şi contrabas, sau „gâlceava” dintre pian, contrabas, vioară electrică şi baterie. Am mai spus-o şi o repet: este minunat când oamenii tac şi dau glas instrumentelor!
O fetiţă din primul rând şi-a făcut curaj şi a urcat pe scenă cu un buchet de flori pentru Nigel. Emoţionat, artistul i-a pupat mâna micuţei şi după ce a terminat prezentarea colegilor de scenă, a căutat-o din priviri în sală şi a întrebat-o cum o cheamă. Apoi a repetat, ca şi când puştoaica ar fi făcut parte din band: „Joanna!”
După acest moment a urmat o pauză de 15 minute, „for a drink”.
Când a revenit avea parcă mai multă energie. Ne-a amuzat teribil piesa despre shopping, şi mai ales modul în care a fost prezentată: „Ştiţi cum e?! Mă duc la cumpărături cu soţia. Ea probează o rochie roşie. Eu îi spun: Este minunată! Apoi probează o rochie neagră. Eu îi spun: Îţi stă bine în negru! Şi ea îmi răspunde: Ce?? Nu-ţi place rochia roşie???” A fost şi singura piesă cu voce. Versurile sună cam aşa: „I woke up in the morning…. I woke up in the morning…. I woke up in the morning… And… that was a boring day, so I’ll tell you about the next day/ I woke up in the morning…. And I realised I was in trouble”… Soţia îl anunţă că merg la shopping, el nu vrea, ea-l obligă şi de aici încolo ne-au povestit instrumentele. Cu siguranţă a fost o zi fantastică la cumpărături, dacă a scris mai apoi o melodie atât de frumoasă şi de… zbuciumată!
A urmat apoi Carnival Of The Animals, „It should be quite nice”, ne-a asigurat Nigel.
La finalul recitalului a revenit la stilul hip-hop de prezentare al colegilor şi când a ajuns la sine a tras concluzia că nu se descurcă cu vocea, aşa că are nevoie de un vocalist (ă). Zis şi făcut a coborât în sală pentru a găsi pe cineva care poate cânta. Publicul nu a intrat însă în joc, nimeni din primul rând nu a acceptat provocarea. Atunci Nigel a aruncat microfonul pe scenă şi a dat un tur de sală cântând la vioară.
Finalul concertului ne-a prins în picioare aplaudând. Au fost două bisuri justificate astfel de Nigel: „Nu vă putem refuza, sunteţi cel mai bun public!”
Acum că s-a încheiat festivalul de jazz, nu pot decât să îi felicit pe organizatori! Eu am început să privesc cu alţi ochi acest gen muzical. Aşteptăm şi ediţia a doua!