Emisiunea debutează cu aniversări: Mick Jagger, tată la 73 de ani și album nou cu The Rolling Stones, Daniela Vlădescu (născută pe 10.12.).
A revenit în studio Adrian Berinde, compozitor, interpret, pictor, textier, adesea producător. Un album nou, care va apărea în ianuarie 2017, a fost prezentat în avanpremieră aproape integral. Un frumos cadou de Crăciun din partea lui Adrian pentru ascultătorii noștri. Albumul Arcan de compoziții semnate de Norbert Kovacs și Adrian Berinde, dar și de colaborări deosebite cu Teodora „Tess” Sântean, Vizi Imre, Teodora Calagiu, Mircea Baniciu la voci, la instrumente apar Paula Seling (fluier) Demeter Laszlo (basistul de la byron), Jimi El Laco (vioară, chitară) Mihai Sorohan (trompetă), Rebeca Adam (violoncel) și Kovacs Szilard (fluier la piesa titulară, Arcan). Producția semnată de Norbert Kovacs a fost apreciată de toată lumea. Mesajele au ajuns la cifre record și datorită unei postări inedite pe pagina emisiunii. Au fost peste 830 de mesaje, reacții! Adrian Berinde ne-a mai propus și piese cu Gloria Estefan, Barclay James Harvest, Oliver Shanti ș.a. Versiurile piese „E iarnă și-ți cânt” interpretată de Mircea Baniciu îi aparțin tot lui Adrian Berinde.
Numărul mare de mesaje este justificat și de cele două teme lansate în timpul nopții: 1. Dorință pentru Moș Crăciun și 2. Piese de ne mai difuzat la radio.
Agenda pop-rock include piese cu Tavares, compoziție Titel Popovici dedicată lui Sile Dinicu, Commodores, Rod Stewart, Țapinarii, Bruce Hornsby, Daniel Iancu, noutăți cu Pink Martini, Tiziano Ferro, Norah Jones, Skunk Anansie, Bon Jovi, Mike Oldfield ș.a.
Topul Sentimental a revenit textierilor noștri cei mai votați. Pe primele locuri s-au situat 1. Alexandru Andrieș, 2. Florian Pittiș, 3. I. Gyuri Pascu.
Audio:
Selecția mesajelor (au fost peste 800!)
Nuta Gabriel Sărbători fericite și multă sănătate. Emisiuni frumoase.
Simona metalfan Super fotografia! 🙂 Arată bine şi bradul! 🙂
Maria Magdalena Danaila Buna seara, sunt la Brasov la Seara Muntzomanului, nu pot asculta … deocamdata! Felicitari pentru bradut!
Sorin Ianas Salutăm pe Domnul Brăduț:) și pe restul echipei! Cu stimă!
Ionuț Rădulescu („Oscar” de la Trooper) Andrei, trooperii te asculta si te saluta de la Sibiu!
Viorica Tantagoi Bună noapte! Felicitări pentru atmosfera de sărbătoare! Sunteți același „tânăr”! Sănătate și tot binele din lume!
Cristina, metalfan Vă salut! 🙂 Foarte bună ideea cu fotografia! 🙂 Dar e un brad foarte mare! E aproape până la tavan! 🙂 Aveţi acolo şi un Moş Crăciun în brad? 🙂
Boogie Ce coincidenţă! Eu chiar asta fac acum… împodobesc bradul cu sora mea mai mică… Pe partea ei de brad sunt globuleţe cu Elsa şi ceilalţi din Frozen, cu Miley Cyrus, cu Justin Biber, cu Prinţesa Elena, cu Buburuza etc… Pe partea mea de brad este Eddie de la Iron Maiden şi Alice Cooper şi Ozzy… Nu ştiu cum vom face cu vârful… O să ne certăm sigur… noroc că mai avem până ajungem acolo… :))))))
Iulia, Târgu Neamţ A cântat superb dna Vlădescu!
Black Eloise Bun venit invitatului! 🙂 Eu l-am votat în top. Îi citesc postările pe Facebook şi aş vrea să-l întreb dacă şi imaginile pe care le postează cu poezii, îi aparţin? Sunt foarte frumoase şi imaginile.
Teodora Aş vrea să-l întreb pe invitat ce părere are de textele lui Jacques Brel? Nu ştiu ce loc a ocupat în topul textierilor, dar nu cred că a fost în primii 20…
Pavel Sorin · Extraordinar! Un invitat extraordinar, sunt un mare fan al domnului Adrian Berinde! Sublim!
Anghel Oltitia E un text minunat.
Larry E foarte bună piesa Arcan! Felicitări!
Patricia, Sao Paolo Sună foarte bine albumul! Mi-a plăcut mult piesa care dă titlul.
Adryan, Sydney M-aţi lăsat fără cuvinte! Felicitări! Sună foarte bine albumul!
Pavel Sorin · Salutari domnului Adrian Berinde! Un artist excepțional. Trebuie difuzat mai des pe postul dumneavoastră domnule Andrei Partoş! Mulțumesc pentru exceptionala emisiune!!!
Radu Bracan Buna seara, sarbatori fericite! Dl Andrei Partos as dori sa va rog pe dvs. si postul de radio sa difuzati colinde cu Mireille Mathieu. Va multumesc si va respect.
Lavinia Ban Creaţiile muzicale ale dlui Berinde cred că nu mai au nevoie de clipuri. Ascultându-le, fiecare cuvânt este imagine. Îmi plac noilea piese!
Tyna, Arad Bună noapte! Dzeu râde singur este o piesă superbă! La fel şi interpretarea!
Boogie Sună bine de tot albumul! Felicitări! Gata bradul e împodobit. Am lăsat-o pe sora mea să pună vârful cu Elsa, dar după ce a adormit l-am dat jos şi l-am pus pe Eddie. :)))
Ramona Felicitări invitatului ! Îmi plac piesele foarte mult! 🙂
Teddi, Londra Aţi fost la Luvru să vedeţi Monalisa? Şi dacă da, cum a fost? E aşa ceva deosebit? 🙂
Popescu Elena Pictor, muzician, cantautor, poet, „putin din toate”, talentat in toate, sanatate multa si ne bucuram mult de asa un invitat!
Ionel Lupu Îl admir pe domnul Berinde.
Cristi, Olanda Piesele sunt excepţionale! Felicitări!
Artă şi pictură Vă salut cu respect ! Observ din cuvintele invitatului dvs. ca ar avea o legătură speciala cu Divinitatea. ..aș dori să l întreb dacă a pictat vreodată icoane sau dacă se gândește sa o facă pe viitor.
Ionuţ Ungureanu Salutări de la Suceava, suntem cu urechile la dumneavoastră!
Jeni Invitatul este unul dintre preferaţii mei! Mă bucur că se află în studio! Felicitări!
Cătălina Japonia vă place? Şi aş vrea să vă mai întreb ceva: credeţi că ne putem „împrieteni” cu Timpul?
Martha, Germania O ediţie de colecţie. Mi-au plăcut foarte mult piesele invitatului!
Depeche-fan Adrian Berinde e un artist deosebit. Sărbători fericite!
Patricia, Sao Paolo Eu vreau să-mi aducă Moş Crăciun multe concerte în 2017 şi mai vreau să discute serios cu mama şi să o convingă să mă lase să mă şi duc să le văd. 🙂
Veronica, Cluj Mi-aş dori ca Moş Crăciun să-mi aducă o întâlnire cu Roger Daltrey.
Arici Ţepos Eu nu mai vreau nimic de la Moş Crăciun… Mă ignoră de vreo 5 ani… nu am mai primit nimic… Cred că ar trebui să existe un sindicat al celor uitaţi de Moş Crăciun… Mă gândesc că cineva trebuie să ne apere şi nouă drepturile….
Bowie-fan Eu îmi doresc un ceas de mână nou. Unul mecanic, nu cu baterii. Sper să-mi-l aducă Moşul.
Robby, Reşiţa Eu vreau o bicicletă nouă. Un mountain bike cu 12 viteze…
Emilian Eu am o mare rugăminte către Moş Crăciun: vreau să-mi dea şansa ca în 2017 să-l privesc în ochi pe Paul McCartney să îi spun: „Mulţumesc” şi să îi strâng mâna. Atât. Nimic mai mult.
Vicky Eu îi rog pe Moş Crăciun să vorbească cu Iggy Pop şi să-i spună să pună pe site-ul lui, la vânzare şi tricouri de mărime „S”, adică cele mai mici… Pentru că vreau să cumpăr unul original, dar nu are mărimea mea…
DarkAngel Eu vreau să-mi aducă Moş Crăciun o pisică neagră. 🙂 dar neagră-neagră, fără alte culori pe ea.
Niko, Milano Îl rog pe Moş Crăciun să mă ajute să primesc un autograf pe noul album Van Der Graaf Generator. 🙂
Cristina, metalfan Mi-aş dori ca Moş Crăciun să-l ia în sanie pe Dave Mustaine şi să-l aducă la Psihologul muzical. Măcar pentru 15 minute. Sau o jumătate de oră.
Diana Eu mi-l doresc pe Fuego să-mi despodobească bradul. 🙂
Marius, metalfan Eu vreau să-l rog pe Moş Crăciun să-mi aducă de acasă toate preparatele culinare făcute de mama… Nu mai vreau încă un Crăciun cu mâncare de la supermarket-ul belgian.
Maria, Spania Sunt atât de concentrată pe ceea ce îşi doreşte restul familiei de Crăciun… încât… eu cred că-mi doresc doar o vacanţă… Undeva unde e linişte. Nu vreau nimic luxos. Doar linişte, să fiu eu singură. Două zile. Nu cred că cer atât de mult.
Patricia, Sao Paolo Ah, şi aş mai vrea ceva. Să-mi împrumute 25 de dolari ca să-mi pot cumpăra un tricou original cu artistul preferat. Promit să-i dau banii înapoi până la Crăciunul viitor. 🙂
Black Eloise Vreau să-mi aducă concerte rock în 2017… Ceea ce s-a anunţat până acum în România nu e promiţător (cel puţin pentru mine)!
Andrei, Deva Vă mulţumesc pentru Jeff Beck! Este un album fabulos!
Alin Vă rog să vorbiţi cu Moş Crăciun şi apoi să faceţi un interviu cu Dave Gahan de la Depeche Mode. Ar fi un vis devenit realitate.
DarkAngel Iubirea schimbă tot (Andra) este cea mai plictisitoare şi enervantă piesă!
Simona, metalfan Păi: Eroina, Acele, Imperfect – toate ale lui Carla’s Dreams. Am ajuns să-mi fie frică să mai deschid frigiderul să nu cumva să cânte şi acolo… Dacă nu o să mor de plictiseală ascultându-le, atunci sigur o să mor de foame!
Laurenţiu Se poartă vara cu Nicole Cherry a fost o adevărată tortură anul acesta.
Evelina Pe lângă cele spuse de ceilalţi, adaug şi Pierdut buletin, Îndrăgostit deşi n-am vrut cu Smiley.
sursa (pentru audio): Radio România Actualități
- Despre trupa FiRMA, anulare de concerte, „cenzură”, Calin Georgescu (Pacientul) - februarie 28, 2025
- LANSARE PSIHOLOGICĂ (25.02) - februarie 25, 2025
- Sanremo, un festival socialist? - februarie 18, 2025