Articol de Iulia Radu
Mă amuză mereu când aripa de dreapta a Bisericii îmi critică show-urile. La un moment dat i-am întrebat: „Vă place Shakespeare?”, „Da, sigur!”, mi-au zis. Despre ce e vorba în piesele lui? Despre incest, crime… Sunt lucruri mult mai grave decât ceea ce face Alice Cooper pe scenă. Dar, e Shakespeare, nu? Sincer, eu nu văd linia de demarcaţie…Ceea ce fac eu este vodevil. Nimic mai mult. (Alice Cooper)

Parcă l-am prins pe Dumnezeu de un picior când am aflat că Alice Cooper revine în România. Îl văzusem şi în 2007, la Bestfest. M-a impresionat atunci, m-a convins definitiv acum. Marţi, am stat toată ziua ca pe ace. Cred că m-am uitat la ceas din 5 în 5 minute, doar-doar se face mai repede ora potrivită plecării spre Arenele Romane. Mi-am amintit de recitalul lui Alice din urmă cu 4 ani: momentul în care a aruncat bastonul în public şi lupta care s-a dat între spectatori pentru a-l „câştiga”, cămaşa de forţă şi modul în care se zbătea Alice în spânzurătoare… Mi-amintesc şi publicul: numeros, entuziast. Ţin minte că am vorbit atunci cu mulţi spectatori care mi-au declarat că au venit special pentru Alice Cooper.

Toate aceste amintiri îmi alergau prin gânduri când am ajuns la Arenele Romane. Aveam un nod în stomac, unul în gât şi un bulgăre de energie în corp. Şi mai aveam o mare dorinţă: să-l pot întâlni pe Alice Cooper după concert. Nu ştiam în ce măsură poate deveni realitate acest vis. Dar, până la urmă, cred că este adevărat că atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat tot Universul „lucrează” pentru a-ţi îndeplini dorinţa. Dar despre asta am să vă povestesc la momentul potrivit.

Concert interzis minorilor

Era trecut puţin de ora 19.00 când am păşit în Arene. Lume puţină, fapt care m-a surprins. Am aflat că tinerii sub 18 ani nu aveau voie să intre. Aşa scria pe bilete. Părinţii susţineau că nu au ştiut acest amănunt. Biletele fuseseră rezervate online, aşa că au aflat abia când le-au primit acasă. Chiar şi aşa, oamenii au venit cu puştii, crezând că nu vor fi probleme dacă cei mici sunt însoţiţi de adulţi. Zadarnic, însă. Gardienii aveau ordine clare: nu intră niciun minor. Recunosc, iniţial nu am înţeles această restricţie. E adevărat că presa a exagerat cu prezentarea „show-ului sângeros” propus de Alice Cooper… Înăuntru confuzia era mare pe acest subiect.

„Am vrut să îl iau şi pe fratele meu, dar nu l-au lăsat să intre. Mi s-a spus că astea sunt ordinele, dar nu am primit nicio justificare clară. Noi am cumpărat biletele on-line… Nu înţeleg de ce să fie interzis minorilor show-ul lui Alice Cooper”, mi-a spus Anca Burloiu, 23 de ani, Bucureşti.

„Mi se pare o tâmpenie! Alice Cooper nu face nimic scandalos pe scenă”, a zis la rândul lui Silviu, 39 de ani, Bucureşti.

„Mi se pare o decizie justă. Sunt trimiteri sexuale, este un show violent. Nu e potrivit pentru un minor. Eu nu mi-aş aduce copiii să-l vadă. Una este când eşti copt la minte, alta când priveşti aceste scene prin ochii unui copil”, este de părere Anton Zgura, 45 de ani, Bucureşti.

„E mai bine să stea acasă copiii. Alice Cooper nu se adresează copiilor sub 18 ani. Oricum nu ar înţelege, iar imaginile violente i-ar şoca, i-ar speria. Nu te poţi juca astfel cu mintea unui copil”, îmi spune şi Adelin Petcu, 52 de ani, Bucureşti.

„E diferit faţă de ceea ce am văzut la Bestfest în 2007. Aici el vine cu show-ul lui standard. Nu e un loc pentru minori. Eu nu ştiu ce fel de părinţi s-ar putea gândi să-şi aducă puştii la un astfel de concert. Foarte bine că nu i-au lăsat să intre”, zice cu fermitate şi Nelu Popescu, 41 de ani, Bucureşti.

După ce i-am ascultat pe oamenii aceşti şi mi-am reamintit ce a scris presa, parcă începusem să am şi eu unele dubii… „Show standard”? „Nu va fi la fel ca la Bestfest”? Hai că e tare! Oricât de mult m-am gândit, eu nu am reuşit să văd motive serioase pentru a interzice accesul copiilor.

La emisiunile TV văd ziua în amiaza mare lucruri mult mai grave. Astăzi, am contactat organizatorii pentru a mă lămuri care a fost motivul real pentru această decizie: am aflat că în România există o lege care interzice minorilor accesul, după ora 21.00, de luni până joi, în locuri unde se comercializează băuturi alcoolice. Deci, nu avea nicio legătură cu show-ul lui Alice. La fel de adevărat este şi faptul că am căutat legea respectivă şi am aflat că iniţiativa i-a aparţinut lui Cezar Preda dar aceasta a fost respinsă de Senat în luna mai 2011…

Alte păreri din public

Sabina Ilie (34 de ani, Bucureşti): „Eu am crescut cu muzica lui Alice Cooper. Nici nu concepeam să nu vin să-l văd. În 2007 l-am ratat din cauză că am fost plecată într-o delegaţie, dar acum mi-am cumpărat bilet de când am aflat că vine”.

Tania Iordache (31 de ani, Buftea): „Marilyn Manson este O.K. şi recunosc că îl ascult mai mult decât pe Cooper, dar în faţa istoriei, în faţa „tăticului” nu poţi decât să te înclini. Un metalist adevărat nu lipseşte de la întâlnirea cu părinţi genului. Şi, iată-mă şi pe mine, la Golden Circle”.

Matei Florin (27 de ani, Bucureşti): „Dacă nu era vorba despre Alice Cooper, eu nu aş mai fi călcat nici mort în Arenele Romane. Nu suport locul acesta. Dar dacă Regele Shock-Rock-ului mă cheamă, eu nu am cum să nu răspund prezent. Alice you rock!!”

Linde, Kriss şi Sonja sunt 3 prieteni veniţi din Finlanda: „Alice Cooper înseamnă mult pentru noi! Se leagă strâns de adolescenţa noastră. Marilyn Manson nu-i ajunge nici la degetul cel mic. De câte ori avem ocazia mergem la concertele lui Alice Cooper. Eu îl văd a 23-a oară, Kriss l-a văzut de 33 de ori până acum, iar Linde doar de 12 ori. Va fi un show pe cinste”!

Codrin Dumitrache (Bucureşti): „ În 1994, eram la liceu purtam geacă de piele şi aveam în ghiozdan mereu cu mine un poster cu Alice Cooper publicat în revista Vox Pop Rock. Mi-e greu să-ţi explic ce a însemnat omul acesta pentru mine în acei ani. L-am văzut şi la Bestfest. M-am dus special pentru el şi am plecat după recitalul lui. Abia aştept să înceapă! Am nişte emoţii de parcă eu urmează să urc pe scenă”.

Topul spectatorilor

Am făcut şi un sondaj printre spectatori. Să vedem care sunt piesele preferate:
1. Poison (52 de voturi)
2. School’s Out (48 de voturi)
3. Welcome To My Nightmare (47 de voturi)
4. Under My Wheels (41 de voturi)
5. Feed My Frankenstein (40 de voturi)
6. I’m Eighteen (38 de voturi)
7. Hey Stoopid (34 de voturi)
8. Billion Dollar Baby (31 de voturi)
9. Elected (30 de voturi)
10. Vengeance Is Mine (28 de voturi)
11. I Love The Dead (27 de voturi)
12. Only Women Bleed (25 de voturi)
13. Is It My Body (20 de voturi)

Iris în deschidere 

Iris a urcat pe scenă la ora 19.30. Mi s-a părut un recital lung. M-a surprins că şi-au încheiat cântarea salutând publicul în timp ce pe fundal se auzea un cover cu „We Are The Champions”. Şi eu care aveam impresia că artistul îşi doreşte să audă aplauzele publicului la finalul unui recital…

Ora 20.50. M-am aşezat în partea dreaptă a scenei aşa că pot trag cu ochiul la vânzoleala din spatele cortinei: oameni îmbrăcaţi în costume negre, pe care sunt desenate schelete, se plimbă de colo-colo. Din când în când nişte băieţi verifică o serie de chitări, curios, unul dintre chitarişti scoate capul de după cortină şi priveşte publicul, zâmbeşte larg şi se întoarce către colegii lui povestindu-le ce vede.

Un concert de nota 10

Ora 21.00. Cade cortina şi începe nebunia cu The Black Widow! Alice Cooper, care poartă un costum de păianjen, este cocoţat pe un tron şi îşi priveşte ameninţător „victimele”. Are gesturi ferme, din când în când îşi ridică braţele spre cer aşteptând parcă să fie adulat. Mulţimea îi face pe plac! Privirea pătrunzătoare, aerul arogant şi grimasele care i se adâncesc pe faţă au efect hipnotizant. Trupa lui a excelat din toate punctele de vedere.

Cei 3 chitarişti, Damon Johnson (n. 13 iulie 1964), Steve Hunter (care a împlinit 63 de ani chiar pe 14 iunie) si Tommy Henriksen (care s-a alăturat trupei în martie 2011), au revărsat asupra noastră cele mai nebune riffuri! Basistul Chuck Garric şi toboşarul Glen Sobel au încins atmosfera cu un moment solo, iar spectatorii nu au avut nevoie de prea multe invitaţii pentru a se alătura celor doi.

Au fost momente în care m-am simţit ca între prieteni. Băieţii din trupa lui Alice Cooper au avut o comunicare extrem de deschisă cu spectatorii din primele două rânduri. În sensul că, dacă fetele le făceau semn, rugându-i să le arunce o pană de chitară, gestul era rezolvat pe loc fără nici un fel de problemă. Şi judecând după modul în care le aruncau, adică exact la persoana care le cerea, reiese că aşa fac la fiecare spectacol.

După ce şi-a aruncat bastonul în public, într-un moment de maximă generozitate (sau poate era vorba doar despre dorinţa personajului de a epata!) Alice Cooper a oferit bani (bancnote înfipte într-o sabie) norocoşilor din primul rând, care s-au întins peste gardul de protecţie cât au putut de mult pentru a obţine preţioasele hârtii. Dar gata! Prea multă bunătate strică.

A urmat piesa care dă şi titlul turneului: No More Mr. Nice Guy, apoi Hey Stoopid. Ambele au fost cântate cap-coadă de spectatori. Publicul a izbucnit în urale la piesa Is It My Body când Alice ni l-a prezentat pe Hug, şarpele boa crescut în România.

Mi-a plăcut modul în care a prezentat noul single, I’ll Bite Your Face Off. A venit cu o jachetă pe spatele căreia scria:NEW SONG. La refren a renunţat la jachetă şi a rămas în celebra cămaşă albă cu pete de sânge pe spatele căreia scria cu litere însângerate titlul piesei. Aşa că din când în când ne-a tratat cu spatele, ca să fie sigur că citeşte cât mai multă lume. Piesa a fost foarte bine primită de public.

Singura piesă lentă din recital a fost Only Women Bleed. A cântat-o aşezat pe un coş de gunoi, ţinând în braţe o păpuşă gonflabilă: momente senzuale, o uşoară tentă sexuală, un dans cu manechinul în braţe spre finalul cântecului… Dar tot acest tablou se sparge în bucăţi pe piesa Cold Ethyl, când manechinul este aruncat în toate părţile şi plimbat pe la fiecare coleg de trupă în parte.

Feed My Frankenstein ni-l înfăţişează pe Alice Cooper într-un halat de laborator însângerat, la finalul piesei vedem şi monstrul creat: o dihanie de peste 2 metri umblă necontrolat pe scenă încercând parcă să lovească tot ce îi iese în cale.

Primele acorduri ale piesei Poison declanşează nebunia în public. Toată lumea sare şi cântă fără oprire. Wicked Young Man a adus în prim plan ghilotina. Alice a fost capturat şi pedepsit pentru tot răul făcut până atunci. Tobele îi anunţau sfârşitul tragic. Eu tot nu am înţeles cum funcţionează acest truc. E drept că ghilotina era în partea cealaltă a scenei aşa că nu am avut posibilitatea să văd ca lumea. Cert este că Alice Cooper a rămas fără cap.

Şi acum, dacă tot s-a pus capăt răului prin decapitare, a mers de minune piesa School’s Out. E drept că, cei mici, care s-ar fi putut bucura de ea, nu erau prezenţi la eveniment. School’s Out a fost îmbinată cu refrenul piesei Another Brick In the Wall (Pink Floyd) spre deliciul spectatorilor care au cântat cât au putut de tare. Baloane, conffetti au fost proiectate deasupra spectatorilor.

Alice Cooper şi-a luat rămas bun de la noi, dar a revenit pentru un bis, şi a cântat Elected (fluturând steagul României) şi Fire (fiind îmbrăcat într-un tricou al echipei Naţionale de fotbal). Artiştii au părăsit scena la ora 22.30.

Setlistul concertului

Black Widow 
Brutal Planet 
I’m Eighteen 
Under My Wheels 
Billion Dollar Babies 
No More Mr. Nice Guy 
Hey Stoopid 
Is it My Body 
Halo of Flies 
I’ll Bite Your Face Off 
Muscle of Love 
Only Woman Bleed 
Cold Ethyl 
Feed My Frankenstein 
Clones 
Poison 
Wicked Young Man 
Killer 
I love The Dead 
School’s Out & Another Brick in the Wall 
Bis:
Elected 
Fire

Au fost 90 de minute trăite intens de mine. Mi-a plăcut mai mult decât în 2007. S-a cântat mai bine, a fost un recital mai bine legat, a avut ritm, suspans. Nu s-a adresat publicului decât spre finalul concertului, dar nici nu era nevoie să o facă mai devreme. Un singur lucru a lipsit: măcar un ecran mare în spatele scenei. Nici eu nu am reuşit să văd toate detaliile deşi am stat lângă gardul de protecţie. Nici nu vreau să mă gândesc la cei din spate.

 

O întâlnire de gradul III

 

Cum s-a încheiat recitalul, dorinţa de a îl vedea pe Alice Cooper a încolţit din nou în sufletul şi mintea mea. M-am luat după colega mea Anca (de la revista VIP) care urma să intre în spate cu cei de la „Meet & Greet”, sub pretextul că îi fac fotografii.

Nu vă spun ce emoţii puteam să am! Îmi tremura tot corpul şi cred că m-am răzgândit de vreo 3 ori în 5 minute în ceea ce priveşte întâlnirea cu artistul. Nici Anca nu se simţea mai bine, din acest punct de vedere, aşa că decizia de a intra ultimele ne-a prins bine până la urmă.

Când am ajuns în culise, ni s-a spus că mai trebuie să aşteptăm un pic deoarece Alice se odihneşte. Deocamdată, vedetă era acolo Hug. Toată lumea vroia să îşi facă fotografie cu şarpele pe umeri, lângă el, ba chiar unii l-au pus şi pe maşină pentru câteva cadre inedite.

Nu cred că am aşteptat foarte mult. Ştiu doar că mă mai liniştisem, asta până când Andreea Andreescu (Events) ne-a poftit în cabina lui Alice. „Aveţi vreo 5 minute”, ne-a zis ea. Emoţiile au dat năvală peste mine, dar s-au risipit rapid. Mai exact în momentul în care am dat mâna cu el. N-am crezut că cineva se poate detaşa atât de rapid de personajul pe care l-a întruchipat timp de o oră şi jumătate pe scenă.

„Este important să nu încerci să îţi trăieşti imaginea”

Domnul Vincent Damon Furnier este exact opusul lui Alice Cooper: zâmbeşte cald, te priveşte în ochi, este modest, iar dialogul se leagă imediat. „Alice Cooper este un personaj pe care ador să-l joc. Dar nu seamănă deloc cu mine. Cred că este important să nu încerci să îţi trăieşti imaginea. Janis Joplin, Jimi Hendrix, Jim Morrison… toţi au încercat să îşi trăiască imaginea şi nu le-a fost bine. La mine lucrurile sunt extrem de simple: nu vreau şi nu pot să fiu Alice Cooper în viaţa de zi cu zi”.

„Publicul adoră să fie distrat”

Era încântat de publicul din România: „Acesta este genul de public pe care îl vreau: implicat în show, mereu pe fază, cald. Îmi place să cânt în România. Cred că publicul, în general, adoră să fie distrat. Să primească şi muzică bună, dar şi un show de calitate. E drept că pentru mine este extrem de important ca partea muzicală să fie impecabilă, şi apoi urmează show-ul”.

O țară de fani Scorpions….

Anca i-a adus ultimul număr al revistei VIP pe care l-a rugat să îl semneze. Paranteză. Cât am stat pe hol afară s-a tot discutat despre Scorpions, chiar am văzut pe cineva cu un tricou cu trupa germană. La un moment dat, Tommy s-a apropiat de noi, a luat revista, a răsfoit-o, a văzut materialul despre Scorpions şi a întrebat cu umor: „Şi cu noi, nimic?”

În momentul în care noi am intrat în cabina lui Alice, cei care se pregăteau să iasă, tocmai ce aminteau de formaţia Scorpions… Închid paranteza. Când Alice a văzut articolul din VIP, a spus zâmbind: „Scorpions? Hmmm, suntem buni prieteni cu ei…” şi apoi a închis revista şi a semnat pe copertă. Având în vedere toate acestea, nu ar fi exclus ca oamenii să fi plecat din România convinşi fiind că suntem cu toţii fanii lui Klaus Meine & Co.

Afară câţiva spectatori îl aşteptau pe Alice Cooper în speranţa că vor primi un autograf. Când Alice a ieşit, oamenii l-au strigat şi l-au rugat să le semneze bilete, coli de hartie, fotografii… Amabil, Alice s-a dus lângă gard şi a semnat tot. Între noi fie vorba, gardul era destul de înalt, aşa că a fost destul de greu să ajungă la el obiectele pentru semnat. A fost felicitat pentru concert şi a fost rugat să revină. Cine ştie, poate se va întâmpla.

SCURT ŞI DE LA DISTANŢĂ DESPRE ALICE COOPER – cronică de Andrei Partoș