SCURT ŞI DE LA DISTANŢĂ DESPRE ALICE COOPER

Cronică de Andrei Partoş

GALERIE FOTO aici 
 
PRIMUL CONTACT CU ARENELE

* De la sosire, întâlnirea cu Ioan Big şi cei doi copii ai săi m-a indispus. Un om implicat în mişcarea pop-rock, autor de cărţi de profil, organizator de evenimente pleca acasă pentru că nu-l lăsau să intre. Luase biletele prin internet. Cazurile s-au dovedit a fi multe şi supărătoare. Intrarea în Arenele este neprietenoasă, prost organizată…
* Am avut locurile cele mai îndepărtate de scenă. Vizibilitate obturată de corturi şi steaguri ale celor de la Jack Daniels. Lume puţină, mai toţi cu tricouri negre, minus duduile care vindeau ţigări şi câţiva domni din generaţia mea. Mi-am luat tricoul Alice Cooper, fiind singurul cumpărător la ora respectivă (19,30), dar l-am purtat doar aseară în emisiune. Eu fac colecţie cu cele originale (sper să reuşesc să mă prind care sunt acelea) de la concertele trăite.
* Lumea puţină, foarte puţină. Am expus părerile mele legate de promovare pe blog. Dacă presa a scris numai porcării, numai despre sânge, ghilotină, satanism, normal că şi curioşii s-au speriat. Oricum nu există scuze pentru aşa-zişii iubitori de MUZICĂ ROCK. Alice Cooper a fost şi rămâne un fenomen în istoria genului. Trebuia văzut şi ascultat. Şi am ajuns la punctul esenţial.
 
EU L-AM ASCULTAT!

Din două motive. Odată pentru că asta mi-am dorit. Apoi pentru că, deşi existau 4 ecrane, nu s-a proiectat nimic util pe ele. Numai reclame la băutura amintită. Obsesiv şi stupid. La un show, care mizează pe imagine să nu ai niciun prim plan, nicio secvenţă de pe scenă mi se pare frustrant şi nedrept. Erau şi oameni care au plătit bilete scumpe şi ce au primit? Doar sunet. Şi eventual pe acel Frankenstein imens…şi câteva gesturi cu spada, efecte, scara, ghilotina…niciun detaliu, nimic.Dar sunetul şi cântarea au fost fără cusur. M-a surprins plăcut tot ce am auzit. Chiar şi cântarea lui Alice Cooper, deşi el nu e cotat ca solist vocal de clasă. Are o identitate, este inconfundabil. La singura piesă lentă din program, „Only Women Bleed” omul a arătat că poate suna cât se poate de plăcut. O baladă cu sens scrisă în 1975.
Man’s got his woman to take his seed
He’s got the power – oh
She’s got the need
She spends her life through pleasing up her man
She feeds him dinner or anything she can
She cries alone at night too often
He smokes and drinks and don’t come home at all
Only women bleed
Only women bleed
Only women bleed
Man makes your hair gray
He’s your life’s mistake
All you’re really lookin’ for is an even break
He lies right at you
You know you hate this game
He slaps you once in a while and you live and love in pain
She cries alone at night too often
He smokes and drinks and don’t come home at all
Only women bleed
Only women bleed
Only women bleed
…..
Black eyes all of the time
Don’t spend a dime
Clean up this grime
And you there down on your knees begging me please come
Watch me bleed
Only women bleed
Only women bleed
Only women bleed
……
Am postat şi versurile pentru că am auzit câteva comentarii imbecile din partea unora, care ne-au sunat aseară în emisiune. Ziceau ceva despre conotaţii sexuale şi violenţă domestică…
Revin la muzică. Programul a fost inteligent structurat, cu un crescendo firesc. Alice a vorbit cu noi abia după o oră, dar nu ne-a lezat orgoliile. Din contră, a apelat la toate schemele de a câştiga simpatia publicului. A aruncat mereu cu ceva în primele rânduri. V-a spus Iulia cu ce (bastoane, bani falşi, pene de chitară, beţe de tobe, baloane gigant, confetti), dar a venit şi cu steagul României şi l-a tratat cu respect, nu l-a aruncat, nu l-a făcut fular… A fost şi faza cu tricoul echipei naţionale, pe care eu n-am văzut-o pentru că nu aveam cum de la vreo 100 de metri… Acasă am văzut fotografiile Iuliei şi m-am lămurit… Deci au fost şi elemente din zona show-urilor pop-dance, tocmai pentru că ideea e de a stimula mai mult decât auzul. Revin la instrumentiştii menţionaţi mai sus. Poate că mai buni decât cei iniţiali. Dintre ei doar Steve Hunter a fost la Bucureşti. El era sărbătoritul serii. 63 de ani. Ceilalţi erau tineri dinamici, talentaţi şi cu mare poftă de cântat. Cu multe mişcări simpatice sincronizate, studiate… N-am auzit nicio chiflă la sunet, nicio microfonie… Bateristul Glen Sobel are clasă mondială! Rock de bună calitate. Asta am vrut, asta am avut. Şi dacă nu ai simţul umorului, nu mergi la spectacole de acest gen. Am auzit că au fost persoane cărora li s-a făcut rău la vederea unor trucuri (mai mult de circ, pe care le vedem des la tv), la faza cu ghilotina. Păi când lui Romeo Dediu i s-a tăiat cu sabia un ananas pus pe cap, trebuia să leşine toată ţara aflată pe TVR1 în plină duminică? Şi era un accident pe bune, cu sânge real… Sau când un nene supărat de Putere a zburat (fără plasă) pe bune de la balconul Camerei Deputaţilor şi a văzut tot românul de zeci de ori, era plăcut, era mai bine? Culmea, el a devenit erou pentru unele televiziuni! Alice Cooper era pe scenă şi ce face acolo, acolo rămâne. Nu sunt fan al schemelor horror, sau de orice fel menite să impresioneze, dar dacă vine unul dintre inventatorii genului, mă duc să-l văd (dacă sunt lăsat, am 18 ani împliniţi şi ecrane active!) şi-l respect.
În concluzie: mi-a plăcut tot ce am auzit şi cât am văzut pe scenă! Publicul, acela puţin numeros, a fost acolo cu tot sufletul şi asta a contat. Cred că şi pentru artişti. Dintre cronicile citite în presă au fost unele inspirate şi aproape corecte (le avem postate pe forum), dar ce avem noi aici pe forum (al Iuliei) este adevărul subiectiv al cuiva, care n-a crescut cu muzica asta, ca mine, dar a vrut s-o înţeleagă şi cred că a reuşit. Cineva mi-a scris aseară că la School ‘s Out şi-a amintit cu emoţie de Costineşti, unde difuzam des şi Alice Cooper. Ce poate fi mai frumos, mai cu sens!
Dacă erau 5000 de oameni, era un spectacol total. A cui e vina? Să primim răspunsul de la cine ştie…
Mulţumiri Andreea Andreescu (Events)! Când vrei un sfat, nu mă ocoli. 🙂