EXCLUSIV| IAN ANDERSON: „Doar prin educație îi putem face pe oameni să se respecte între ei și putem crește nivelul de toleranță” (21.01.2017)

ian anderson string quartet aÎn ediția 747 (21 ianuarie 2017) a emisiunii „Psihologul muzical” (Radio România Actualități), Andrei Partoș v-a oferit prima exclusivitate din acest an: un interviu cu Ian Anderson (Jethro Tull). Materialul a fost înregistrat pe 10 ianuarie, iar despre peripețiile din acea zi de marți am povestit deja.  A fost o discuție telefonică extrem de agreabilă, Ian Anderson a vorbit despre albumul „Jethro Tull: The String Quartets”, care va apărea pe piață pe 24 martie, despre concertele susținute în zone de conflict și despre importanța măsurilor de securitate într-o lume afectată de terorism, despre promovarea albumelor, despre importanța versurilor, dar și despre motanul Samir care iubește sunetul flautului. Aveți mai jos traducerea interviului.

 

Andrei Partoș: Bună dimineața, dle Ian Anderson!

Ian Anderson: Bună dimineața!

Andrei Partoș: Numele meu este Andrei și vă sun de la Radio România.

Ian Anderson: Salut! Încântat de cunoștiință!

Andrei Partoș: Am vorbit cu dvs în iunie 2014, iar acum promovăm cel de-al 7-lea concert în România.

Ian Anderson: Așa este și m-ați prins chiar în momentul în care rezervam biletele de avion. Așa că sincronizarea este foarte bună. Chiar mă gândeam la concerte acum.

Andrei Partoș: Este în februarie, deci aveți timp suficient.

Ian Anderson: (râde) De obicei, îmi rezerv biletele de avion cu cel puțin 3-4 luni înainte dacă este vorba despre un zbor transatlantic, uneori chiar și cu 6 luni înainte, nu ne permitem să așteptăm prea mult… Oricum… să continuăm cu interviul.

Andrei Partoș: Faceți asta pentru că sunteți un leu organizat.

Ian Anderson: Sunt un om organizat pentru că este cea mai simplă cale pentru a trece prin viață: să gândești în perspectivă.

Andrei Partoș: Anul trecut am propus cititorilor și ascultătorilor noștri să voteze cei mai buni textieri din toate timpurile. Dvs v-ați clasat pe locul 15 din 100 de nume propuse. Când ați început să scrieți versuri?

Ian Anderson: (râde) Ok… Atunci când mi-am dat seama că aș avea șansa să intru în Top 20 cei mai buni textieri în România. Gândul m-a stârnit și am depus eforturi pentru a deveni mai bun. Dar… când am început să compun piese, eram adolescent, iar versurile erau simple. La vremea respectivă am făcut ce am văzut la alții. Am scris versuri de dragoste, am vorbit despre propriile sentimente și relații. Asta făcea toată lumea și asta am crezut că trebuie să fac și eu. Cred că prin 1968, atunci când am început să mă ocup de muzică mai serios, mi-am dat seama că sunt și alte lucruri despre care poți să cânți, lucruri care stârnesc emoții la fel de puternice, gânduri filosofice care erau mult mai interesante din perspectiva unui textier. Cred că totul a început cu albumul „Stand Up” (1969) pe care sunt piese care, în mod cert, nu pot fi numite de dragoste, ci vorbesc despre alt gen de emoții. Apoi, am continuat pe aceeași linie toată viața. Cred că piesele de dragoste reprezintă sub 10% din repertoriul meu.

 

Ian Anderson 2Andrei Partoș: Am găsit o definiție a muzicii Jethro Tull & Ian Anderson, într-o enciclopedie britanică: „una dintre cele mai de succes trupe de rock progresiv din anii 70, Jethro Tull a fost vehiculul pentru ideile muzicale extravagante ale magnificului Ian Anderson”. Ce spuneți despre o astfel de definiție?

Ian Anderson:  Este frumos când oamenii te încurajează și au cuvinte de laudă despre ceea ce faci. Dar eu sunt genul de om care citește doar cronicile negative. N-am nevoie de oameni care să mă mângâie pe cap și să-mi spună ce tip deștept sunt. Mie îmi place să citesc criticile cele mai aspre. Vreau să știu unde greșesc, asta este mult mai important pentru mine decât să știu ce fac bine. Cred că este o filosofie pe care o poți aplica în multe situații din viața de zi cu zi. Trebuie să știi să îți recunoști limitele, greșelile, deficiențele. Este important să înveți această lecție în viață: să încerci să fii un om mai bun, să te perfecționezi în munca ta și… să fii mai bun atunci când vine vremea să tragi linie. Este foarte important.

Andrei Partoș: Aveți dreptate! Suntem de-o vârstă, așa că înțeleg perfect ce spuneți. În acest an veți lansa albumul „Jethro Tull The String Quartet”. Ce v-a determinat să reorchestrați piesele clasice din repertoriul Jethro Tull și cum ați lucrat cu tinerii din cvartetul Carducci? 

Ian Anderson: Nu sunt chiar atât de tineri… au în jur de 35 de ani și cântă împreună de vreo 10 ani. Au studiat muzica în școală toți. Sunt muzicieni maturi, cu un repertoriu mare, care înțeleg foarte bine cum trebuie să cânte un cvartet de coarde. În ceea ce privește muzica… în noiembrie 1968, am compus o piesă pentru voce, mandolină și cvartet de coarde, care se numește „A Christmas Song”. Aceasta este prima piesă compusă de mine cu gândul că va curpinde un cvartet de coarde. Mi-a plăcut mereu intimitatea unui mic ansamblu de oameni… Știi… când lucrezi cu o orchestră mare din care unul sau doi instrumentiști nu sunt acordați cum trebuie sau nu depun suficient suflet în interpretare, nu contează atât de mult, dar atunci lucrezi cu un cvartet de coarde, fiecare membru trebuie să fie un instrumentist desăvârșit, fiecare trebuie să fie foarte intuitiv și să înțeleagă modul în care interpretează piesa restul grupului. Un cvartet de coarde este ceva foarte special. Sunt mulți compozitori care au scris pentru cvartet de coarde, dar nu toți au făcut-o convingător pentru că este o treabă foarte dificilă, care implică precizie. Având în vedere că am lucrat cu orchestre mari în trecut, m-am gâcndit că e timpul să fac ceva și cu un cvartet, așa că am luat piesele clasice și le-am rescris pentru cvartet de coarde plus un flautist. Așadar, este vorba despre un cvartet de coarde care cântă alături de mine, iar eu cânt la flaut, uneori la chitară acustică, cu vocea, dar cvartetul de coarde este în centrul atenției.

Andrei Partoș: Ați înregistrat acest album într-un loc special.

Ian Anderson: L-am înregistrat în cripta de la Worcester Cathedral (Marea Britanie) și într-o biserică istorică din sud vestul Angliei. Deci… înregistrările au avut loc în Biserica Anglicană.

Andrei Partoș: Este un loc foarte liniștit.

Ian Anderson: Mi-aș fi dorit să fie așa. Dar din nefericire, pare liniște până în momentul în care începi să asculți cu adevărat. Atunci auzi zgomotul constant din trafic, păsările cântând în copaci, avioanele care trec sau pur și simplu, vântul care zdrăngăne geamurile. Ca să fiu sincer, sunt locuri în care lucrezi foarte greu. Am vizitat multe biserici ca să pot găsi una care să fie suficient de liniștită. Dar am descoperit multe zgomote evidente, iar un microfon bun ar fi captat și aceste zgomote și ar fi stricat înregistrarea.

 

Ian Anderson: „Trăim într-o lume în care terorismul este peste tot”

 

Ian AndersonAndrei Partoș: Am citit pe pagina dvs de Facebook, și recunosc că am fost foarte surprins, că unii jurnaliști britanici v-au acuzat de playback. Cum au putut spune spune așa ceva?

Ian Anderson: Cred că s-a întâmplat pentru că folosim multe videoclipuri în concerte, facem asta pentru că avem unii „invitați” care cântă și în mod evident, aceștia sunt înregistrați. Dar trupa de pe scenă cântă sincronizat cu înregistrarea video. Cred că din cauza aceasta unii jurnaliștii s-au gândit că și vocea mea și părțile pe care le cânt instrumental sunt de asemenea înregistrate. S-au gândit că noi toți mimăm pe scenă. Desigur, nu este așa. Tot ceea ce cântă trupa pe scenă este complet live. Oricum, am încheiat acel turneu. În acest an, avem doar 2 părți cu „invitați” înregistrați. Într-un fel ar trebui să mă simt flatat dacă oamenii consideră că totul sună atât de bine, încât au impresia că nu e live. O iau ca pe un compliment.

Andrei Partoș: Aceasta este atitudinea potrivită. Ce părere aveți despre concertele care au loc în zone de conflict? Știu că ați fost criticat pentru că ați cântat în Israel și Turcia…

Ian Anderson: Desigur, când spun „zonă de război” nu mă refer la nord estul Siriei… Dar trăim într-o lume în care terorismul este peste tot. Așa că am putea spune că o zonă de război este și o piață de Crăciun din Berlin, sau poate data viitoare se va întâmpla în Londra și atunci și aceea va fi o zonă de război. Oriunde merg, cânt cu oarecare îngrijorare privind măsurile de siguranță. Aceleași temeri le-aș avea și dacă aș cânta într-o Catedrală din Anglia. Trebuie să fii foarte atent în ceea ce privește măsurile de siguranță, trebuie să le reamintim oamenilor că e bine să fie atenți, doar pentru că se află în Casa Domnului nu înseamnă că vor fi protejați de Rău. Poate că lor le place să creadă că este așa, dar din nefericire noi știm că nu este întotdeauna așa. Atunci când cânt în Israel, de exemplu, care este o țară „pulverizată”, prefer să nu primesc banii ci să îi donez unor organizații caritabile care se ocupă de educație și încearcă să îi ajute pe oamenii de acolo. Cred că doar prin educație îi putem face pe arabi, evrei să se respecte între ei și putem crește astfel, nivelul de toleranță. Dacă îi educăm pe copii în spiritul toleranței, cred că și părinții lor se vor purta la fel. Așa procedez eu când am concerte în Israel. Dar dacă am un concertul în vestul Texas-ului, atunci voi lua banii și voi fugi (râde).

 

 

Ian Anderson - Jethro Tull album nou aAndrei Partoș: În 2014, ați lansat albumul solo „Homo Erraticus”. Noi l-am difuzat în întregime, iar feedback-ul din partea ascultătorilor a fost foarte bun. Ați fost mulțumit de promovarea acestuia?

Ian Anderson: În Marea Britanie și în unele țări din Europa, promovarea a fost destul de bună. Dar  în SUA, unde casa de discuri implicată nu avea puterea necesară pentru a face ce trebuie, albumul nu a rezistat mult în topuri, așa că a fost sub așteptările mele. Dar asta este. S-a întâmplat același lucru și cu albumele din trecut. De exemplu, albumul „Crest Of A Knave” (1987) a avut un mare succes în SUA, dar nu a prins prea bine în Europa. Sau „The Broadsword And The Beast” (1982) a avut succes în Europa, dar nu s-a bucurat de prea mare trecere în SUA. Uneori așa merg lucrurile. Totul depinde de marketing și de echipa de promovare de la casa de discuri respectivă. Dar uneori, și fanii au un cuvânt greu de spus. Și eu au preferințe și în mod evident nu-i poți mulțumi pe toți mereu. Dar cred că trebuie să încerci să mulțumești cât mai mulți, începând cu mine, pentru că dacă eu nu sunt mulțumit, nici tu, ca ascultător, nu vei fi.

 

 

 

 

„Mi-a fost greu să accept Ordinul de Excelență al Imperiului Britanic pentru că nu voiam să fiu asociat cu guvernul condus de Tony Blair”

 

ian anderson one legAndrei Partoș: Adevărat! Spuneți-mi, vă rog, copilului rebel din dvs, i-a fost greu să accepte MBE, Ordinul de Excelență al Imperiului Britanic?

Ian Anderson: Atât MBE-ul cât și celelalte distincții acordate de Regină, sunt un mod de a recunoaște meritele unor oameni în anumite domenii. Din punctul meu de vedere, este OK. Cred că trebuie să ai motive serioase pentru a refuza. Eu m-am gândit mult până am decis să accept. Premiul mi-a fost acordat în vremea în care Tony Blair era la finalul „domniei” sale în calitate de prim-ministru al Marii Britanii. Iar la vremea respectivă, mulți dintre noi consideram că Tony Blair s-a transformat într-un tip rău. Așa că mi-a fost greu să accept pentru că nu îmi plăcea să fiu asociat cu Tony Blair. Dar am acceptat până la urmă pentru că fiind finalul de mandat al lui Blair, până în momentul în care informația ar fi ajuns în presă, el nu ar mai fi fost în funcție, iar oamenii nu ar fi făcut legătura cu el. Nu am vrut să creadă nimeni că am primit acest premiu de la guvernul Blair. Trebuie să înțelegeți cum funcționează distincțiile oferite de Regină. Ea nu citește presa de muzică rock. Acest lucru este făcut de un comitet din Westminster, care ia deciziile, foarte rar acestea sunt influențate de familia Regală. Oamenii din acest comitet primesc informații din mai multe surse, și nu este vorba doar despre celebrități, ci și despre oameni care lucrează într-o școală dintr-un sat, de exemplu, poate cineva dintr-un sat din Scoția poate primi un MBE pentru că face ceva deosebit acolo și după un timp a dovedit că este un exemplu bun pentru comunitatea locală. Trebuie să rețineți că aceste distincții nu sunt făcute pentru cei bogați și celebri, deși despre ei citim în presă. Desigur, sunt critic cu cei care primesc astfel de distincții doar pentru a-și „cumpăra” favoruri.

Andrei Partoș: Vă înțeleg perfect. Ați văzut în ultimii ani vreo trupă rock care are ceva din spiritul Jethro Tull și care folosește și flautul?

Ian Anderson: Nu cred că am mai dat atenție vreunei trupe rock din… 1969. Nu prea sunt interesat de muzica rock ca gen muzical, mai ales dacă trebuie să ascult muzica altor oameni. Cred că în momentul în care am început să compun și să înregistrez muzică, am redus foarte mult volumul de muzică pe care o ascultam. Nu am vrut să fiu influențat de alți oameni, am vrut să reduc timpul petrecut în zgomot puternic. Îmi acord 3-4 ore pe zi pentru muzica mea, dar după aceea chiar nu vreau să ascult muzica altora. Chiar n-am mai făcut asta de mult, dar ca adolescent am ascultat cât de multă muzică am putut. Am vrut să învăț, să înțeleg cum funcționează, iar când am devenit muzician profesionist, nu am simțit nevoia să îi mai ascult și pe alții. Sigur că din când în când ascult și altceva, unii mă invită să cânt pe albumele lor, așa că trebuie înțeleg muzica lor și să încerc să înțeleg cum aș putea contribui eu la muzica lor.

Andrei Partoș: Pentru un flautist e bine să fumeze?

Ian Anderson: Nimănui nu-i face bine să fumeze. Este un răspuns simplu. Cred că dacă ești norocos, poți să „scapi” și cu asta pentru o vreme. Și dacă fumezi și este pilot de Formula 1, poți să scapi o vreme, sau dacă ești solist și fumezi poți „scăpa” o vreme, sau dacă ești astronaut și fumezi poți „scăpa” o vreme fără probleme, dar sunt șanse mari ca la un moment dat să fii obligat să te oprești pentru că fumatul poate dăuna job-ului și reputației tale. Știu oameni care fumează și care își doresc să nu fi fumat vreodată, știu oameni care fumează și care se prefac că este o activitate care le place foarte mult, dar majoritatea oamenilor pe care îi cunosc, urăsc țigările și regretă că au fost fumători în trecut. Eu sunt unul dintre acești oameni. Cred că până la… 40 de ani am fumat multe țigări, dar în momentul în care am simțit că îmi afectează sănătatea, am considerat că cel mai bine este să mă opresc.

Andrei Partoș: Deci sunteți un exemplu bun.

Ian Anderson: Păi, cred că n-am mai pus o țigară în gură din… 1989, așa că a trecut ceva vreme, vreo 27 de ani…

 

„Prefer să nu am trupe în deschiderea concertelor mele”

 

ian anderson acasaAndrei Partoș: Ați spus într-un interviu că aveți o pisică îndrăgostită de sunetul flautului. O mai aveți?

Ian Anderson: Da, am și flautul, am și pisica. Uneori vine atunci când repet și se gudură pe lângă mine și o ia razna. Îi place foarte mult cum sună flautul, oricât de departe ar fi mă aude cântând și vine. Este absolut disperat să intre în cameră și să se bucure de muzică. Atunci când aude flautul se poartă ca un copil. În schimb, câinii o iau la fugă. Nu le place absolut deloc sunetul flautului și părăsesc rapid încăperea.

Andrei Partoș: Cum îl cheamă?

Ian Anderson: Îl cheamă Samir.

Andrei Partoș: Ce nume frumos! Spuneți-mi, vă rog, de obicei, acceptați trupe în deschiderea concertelor dvs?

Ian Anderson: Dacă pot împiedica acest lucru, nu accept. Pentru că… atunci când avem o trupă în deschidere, aceasta are nevoie de timp pentru probele de sunet. Ei intră pe scenă înaintea noastră, iar asta înseamnă că noi trebuie să facem probe de sunet mai devreme. Ceea ce înseamnă că atât eu cât și trupa mea, trebuie să ne învârtim pe acolo mai mult cu cel puțin o oră și jumătate decât o facem în mod normal. De fapt, sunt chiar două ore – două ore și jumăate. Trebuie să stăm într-un loc zgomotos, unde sunt mulți oameni și nu prea ne place asta. Preferăm să fim doar noi și să cântăm în fața unui public care are loc pe scaune. Concertele noastre au două părți, au o mică pauză, și mi se pare că este un mod civilizat de a cânta. Dar sunt și concerte pe timpul verii și atunci mai sunt și alții alături de noi și trebuie să le oferim o șansă. Uneori este necesar să petreci o zi întreagă în backstage, mai ales atunci când este vorba despre festivaluri. În astfel de cazuri, noi facem soundcheck la ora 10.00 dimineața și urcăm pe scenă în jurul orei 22.00, așa că sunt multe ore pe care trebuie să le petrecem în backstage.

Ian Anderson Live At The Hammersmith AplolloAndrei Partoș: La București, setlistul va fi un „greatest hits”?

Ian Anderson: Într-un fel, este un concert „best of”. Va fi o selecție de piese din toate perioadele. În mare măsură va fi un concert din repertoriul Jethro Tull. Majoritatea albumelor lansate de-a lungul timpului, au fost sub numele Jethro Tull. Avem de unde alege. Întâi fac o listă de 100 de piese, apoi o reduc la 50 de piese, apoi ne hotărâm la 20 de piese pe care le cântâm pe scenă.

Andrei Partoș: Este bine de știut. Vom fi acolo. Abia așteptăm să vă vedem din nou. Vă mulțumesc mult pentru timpul acordat!

Ian Anderson: Mi-a făcut plăcere și abia aștept să fiu alături de voi peste doar câteva săptămâni! Vom fi acolo! Vă mulțumesc!

Andrei Partoș: Mulțumim! La revedere!

Ian Anderson: La revedere!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


7 + one =

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>