PAUL SURUGIU “FUEGO” LA PSIHOLOGUL MUZICAL (ediţia 651 – 21.03.2015) – AUDIO

Fuego la Radio Romania

Fuego la Radio Romania

Tema principală a nopţii a fost Gala Premiilor Radio România. Informaţii şi repere muzicale veţi găsi în fiecare oră. Între timp Gala a avut loc şi s-a dovedit a fi un succes real pentru cei prezenţi în Sala Radio cât şi pentru ascultătorii de acasă.
Au trecut 10 ani de la vizita anterioară a lui Paul Surugiu-Fuego. A adunat un număr impresionant de premii şi a scos 29 de albume de studio. A adus cu el, pentru ascultătorii noştri fideli, două dintre ele, „Serenadă pentru Dan Spătaru” (2014) şi „Trandafiri în dar” (2013). Numeroşi fani de-ai lui Fuego au solicitat albumele şi le vor primi curând.
A povestit despre turneele lungi, despre oamenii care-l ajută, despre titlul de Artist al Poporului primit în Republica Moldova. Ne-a recitat, dar a şi cântat în direct la insistenţele numeroşilor prieteni ai emisiunii. Am depăşit 500 de mesaje! Fuego a răspuns cu amabilitate întrebărilor legate de debutul său de la Mamaia (1993), despre cei 20 de ani de carieră, despre o colaborare apropiată cu Eugen Doga, despre mentorul său Grigore Vieru. Ne-a vorbit frumos despre albumul lansat recent în colaborare cu Jolt Kerestely, s-a referit şi la glumele legate de celebrul brad împodobit cu Irina Loghin, la turneele lungi în lume susţinute alături de aceasta. Ne-a informat că nu se va dedica prea curând actoriei, pentru că mai are multe de cântat. Va lansa curând un video-clip. La acest capitol e uşor restanţier. Fuego are o relaţie excelentă cu fanii care-i scriu pe Facebook şi asta s-a simţit în timpul emisiunii. Mă aşteptam la peste 1000 de mesaje, dar şi aşa a fost o participare record. Un artist foarte iubit care şi-a amintit şi de un premiu obţinut cândva de la Radio România.
Am avut un interviu telefonic cu Tony Poptămaş (care trăieşte în Norvegia) şi care se pregăteşte pentru un concert (poate la toamnă) în deschidere pentru Ray Wilson (ex vocal la Genesis).
Top 5 Sentimental a fost cu piesele interpretate de Luminiţa Anghel. Pe primele locuri s-au clasat 1-Let Me Try (cu Sistem), 2. Şansa e de partea mea, 3. Rugă pentru părinţi. Piesa de la Eurovision 2015, „ A Million Stars” a ocupat locul 4.

 

Audio:

 

 

Selecţia mesajelor:

Teddi, Londra: Vă salut cu respect! Am fost săptămâna trecută la concertele dedicate St Patrick’s Day din Dublin. Excepţional!! Am fost la concerte tribut Rory Gallagher, Thin Lizzy… Am băut multă bere! A fost bestial!

Arici Ţepos: Ce bine-mi pare că e vineri! Abia aştept să aflu cine va fi cu noi în această noapte! M-am uitat pe Facebook să văd dacă şi-a anunţat cineva venirea la Psiholog, dar nu am găsit nimic! :) Deci… ce surpriză vom avea, oare? :)

Mihaela Cucorada Greu…numai 10 piese de votat la Topul Queen! Nici 20 nu-mi erau de ajuns!

KissArmy: Salutare! Sunt şi eu cu voi! Până acum vă ascultam la căşti, pe telefon. Acum, nu mai am net pe telefon, aşa că a trebuit să deschid combina muzicală a lui tata… A fost greu… Habar n-aveam să îi dau drumul… să caut frecvenţa… Doamne câte operaţii ca să asculţi radio!!!!!!

Mariana Avram Valenii de Munte Prahova Invitat in studio/ este domnul FUEGO/ si-atunci na-i cum sa nu-nvingi,/ noaptea, stand pana la cinci.

Buna dimineata. Cornel din Iasi va asculta, îmi pare bine ca aveti un asa invitat in emisiune. Sper ca o sa ne si cante ceva. Va multumesc.

Constantin Ionel: Bun venit Paul! Mă bucur că te aud!

Daniela Idiceanu Felicitari pentru invitatul din aceasta seara!Va urmaresc cu mult interes in aceasta noapte si il rog pe Fuego daca poate sa cante live “Eu nu te-ntreb”.

Viorela  Miu , Pitesti Buna dimineaţa! Felicitari pentru invitatul dvs.,  Paul, este la ora actuală unul dintre cei mai buni artişti ai României… este un naţionalist şi un Om minunat! Felicitari ptr tot ceea ce a realizat şi mult succes în turneul din această primavara «Trăiesc». Cu deosebită stimă.

Marius, metalfan: Bun venit, Fuego! Să ştii că mie mi-a plăcut cum ai interpretat piesa “Dacă ploaia s-ar opri”. Ce te-a determinat să faci un cover Cargo? Ai vrut să dovedeşti că poţi cânta şi alte genuri?

Dragă Paul,te felicităm pentru succesele tale şi pentru că îţi faci timp zilnic pentru mesaje le pe care ni le trimiţi pe facebook.Piesa e toată lumea dansează cu mine..Te pupăm Andrada şi mama de la Timisoara. Te aşteptăm la noi.

Ceci Ceci Felicitari pentru invitatul special! Va ascult cu mare drag! Ne-ati facut o mare bucurie, invitandu-l pe artistul Fuego! Daca tot este Ziua Mondială a Poeziei, se poate sa ne recite o poezie?

Daniela B. Mocanu Salutari din California! Ii multumesc lui Andrei Partos pentru invitatul din ziua aceasta si va trimit multa caldura cu miros de flori de portocali (din zona) si multe zimbete de “Ziua internationala a fericirii” – International Day of Happiness! Multumim pentru muzica.

Fan Club Fuego Romania La multi ani, FERICIRE, de Ziua Internationala a Fericirii! Felicitari pentru invitatul din aceasta seara, un cumular de cantec, o activitate impresionanta desfasurata in 21 de ani, albume peste 28, proiecte impresionante, 2 turnee nationale pe an. Intrebare: Am dori sa stim ce surpriza a avut artistul pe scena Filarmonicii Serghei Lunchevici la Chisinau cu spectacolul “Testament”. Mult succes in turneul national “TRAIESC”, care debuteaza in 20 aprilie pana pe 30!

Florentina Dobre Ce seara frumoasa ne asteapta!! Felicitari pt invitatul minunat ….il rog pe Paul sa recite cateva versuri..daca doreste, numai bine!

Cristiana Nicolae Buna dimineata! Felicitari pentru invitatul dumneavoastra pe care il apreciem si il pretuim! Ii doresc mult succes in turneul national”Traiesc”!

Tatiana Grigorescu E prima oara cand ascult pe internet Psihologul muzical. Aici in Canada e ora cand activitatile inca mai sunt pe val. Iar Paul ne este izvor de existent blanda, de trai viu, luminos, multicolor si-i multumesc ca din iubirea de cant face dor ce-ncanta sperantele de viitor!. Ma bucur d-le Andrei Partos pentru inspirata emisiune si pentru c-ai invitat artistul ce astazi e mandria natiunii romane!

Cati Botea Fuego… Mare voce, mare artist ! Felicitari pentru intreaga sa cariera, de peste 20 de ani, si succesul continuu pentru care multi colegi si “prieteni” de-ai lui il invidiaza.

Lupu Dumitru Un interpret care si-a construit cariera cu foarte multa munca!

George: M-am dus cu mama la două concerte: la Fuego şi la David Bisbal. Nicăieri nu am văzut atâtea doamne şi domnişoare ţipând… Poate doar la Michael Jackson. :))

Black Eloise: Am tăcut până acum, dar v-am ascultat. chiar mă gândeam astăzi, în timpul eclipsei parţiale de soare, pe cine veţi avea invitat în noaptea Echinocţiului şi a Super-lunii… Acum dacă mă gândesc mai bine, doar Fuego putea să vină în această zi-noapte super încărcată de fenomene astrologice. :)))) Ne-aţi “cutremurat” Universul cu un aşa invitat!

Ankka Iorgu: Să ştiţi că m-aţi făcut fericită în această noapte! Fuego este artistul meu de suflet! Vă mulţumesc pentru o ediţie minunată!

Lavinia Ban: Mi-am dorit şă fie piesa Şansa e de partea mea în top, şi mă bucur pentru ea!

 

sursa: Radio România Actualităţi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


6 − six =

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>