POST-FAŢĂ LA UN CONCERT DE SUCCES!

0
17

Cronică de Andrei Partoş
 

Foto de Emilia Nicolae

A scris foarte bine Iulia despre întâlnirea cu Toto Cutugno, a realizat un interviu mult vânat şi eficient, dar mai am eu câteva notiţe pe care nu le pot lăsa aşa, aruncate la coş.
1. Ideea cu traducerea a distrus 40% din farmecul comunicării! Nu mai dau exemple, pentru că le-am postat pe FB a doua zi. E greu de imaginat că nu i s-a spus artistului că noi înţelegem italiana!
2. Lungile şi repetatele momente cu oamenii urcaţi pe scenă pentru a da flori, a primi autografe, ba chiar pentru a vorbi, au dat impresia de casă de cultură. A fost o tanti, din sfera pirandelor poliglote, care m-a blocat cu totul. E minunat contactul cu publicul, e stilul italian, e stilul lui Toto, dar măsura se impune în toate. Culmea e că că-n alte evenimente oamenii nici nu se pot apropia de scenă, iar acum se organizau scurte excursii cu grurui mici şi mijlocii pe scenă!
3. Toto a coborât şi-n sală, a circulat printre rânduri, atunci s-a auzit clar că există momente de play-back pe voce… Au mai fost şi altele ,dar explicabile, nedăunătoare, bine folosite.
4. Mi-a plăcut că la coborâre în sală Toto a explicat clar cum e cu boala, cum e cu alergarea, cum stă cu sănătatea acum, simţind nevoia să dea o replică presei cârcotaşe.
5. Orchestra a sunat excepţional, piesele orchestrate impecabil au avut impact considerabil, iar Toto le-a mulţumit tuturor de mai multe ori. Le-a dat câte o floare doamnelor din orchestră!
6. Italianca Cecilia a cântat două piese. Voce bună, dar timbrul nu pe placul meu.
7. Guido a fost numele cel mai des pomenit pe scenă. Omul bun la toate a alergat enorm.
8. Publicul a fost extrem de dispus la orice, a cântat (au fost reprize lunge de cor pe secţiuni), a aplaudat, a aclamat.
9. Finalul a fost puţin ratat. „Ciobănaşul …” a fost măcelărit cu sprijinul intens al oltencei Ramona Bădescu… nici ecranul cu text n-a ajutat suficient.
10 . După ceas, au fost cam 4 ore de spectacol, dar muuult mai puţine de muzică!
M-am bucurat că am fost, că am auzit cam toate piesele de referinţă, că am aflat că la noi Toto are un public mult mai cald, mai fidel decât la el acasă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here