ProTV a aflat de Nick Cave din serialul „Peaky Blinders”

0
1

Nick Cave despre softul de inteligență artificială ChatGPT: „Vine apocalipsa”Știți deja că TV-ul meu e „blocat” pe ProTV. Nu pentru calitatea programelor, ci pentru că mi-e mie lene să schimb canalul. Uneori, am impresia că telecomanda a făcut picioare și îmi face în ciudă mutându-se prin cameră, ca să nu ajung eu la ea. Așa că… TV-ul merge pe același program în 80% din timp.

Zilele astea, ProTV a promovat în programele de știri festivalul Summer Well. Inițial, am avut un șoc când i-am auzit vocea lui Nick Cave pe ProTV. Am crezut că a murit… (cum altfel ajunge un scriitor-compozitor de talia lui Cave în prime-time la ProTV?!). Așa că am venit în goană în fața televizorului. Am răsuflat ușurată văzând că este o știre despre Summer Well. Și mi s-a părut chiar fain că există și astfel de știri. Am ascultat cu interes, în sfârșit, o știre. Și ce-mi aud urechile?! „Festivalul se încheie duminică seară, iar pe scena principală va urca trupa lui Nick Cave, cunoscută mai ales pentru o piesă din coloana sonoră a serialului „Peaky Blinders”, „Red Right Hand”.”  Între noi fie vorba, la ProTV știrea este redactată o dată și apoi citită și recitită de câte ori este nevoie. Deci, am auzit aceleași cuvinte mereu, ca să fie siguri că înțelegem bine.

Jur că dacă ar fi spus că vine Nick Cave, ăla care a devenit celebru prin colaborarea cu Kylie Minogue, nu m-ar fi surprins deloc. Duetul a fost lansat în 1995 și a fost în multe clasamente (top 10) în toată lumea. Dar să spui că trupa lui Nick Cave e cunoscută pentru un cântec care apare pe coloana sonoră a unui serial lansat în 2013, mi se pare culmea prostiei și a indolenței jurnalistice. Asta-i marea realizare a lui Nick Cave?! Să ne înțelegem, din punct de vedere jurnalistic nu este greșit să spui că acel cântec apare pe coloana sonoră a serialului. E chiar o informație utilă pentru publicul general. Problema este formularea care practic, inversează raportul istoric. Nu Peaky Blinders l-a făcut cunoscut pe Nick Cave, ci serialul a folosit un cântec deja cunoscut al unui artist care are în spate o carieră de câteva decenii. Una este să îi oferi telespectatorului un reper familiar și alta este să-l confunzi cu relevanța artistului

Cântecul „Red Right Hand” e lansat în 1994 (cu un an înainte de colaborarea cu Kylie Minogue, apropo) și nu a lipsit din concerte fiind unul dintre cele mai bune ale artistului. Nu a intrat în multe topuri, s-a vândut în peste 200.000 de exemplare în UK, la vremea respectivă. A fost pe locul 26 în Ungaria și pe locul 124 în Australia. Titlul vine din poemul lui John Milton, „Paradise Lost” și se referă la mâna care pedepsește a lui Dumnezeu. E adevărat că în 2014, după ce a apărut pe coloana sonoră a serialului „Peaky Blinders” (atât în versiunea originală cât și în interpretarea trupei britanice Arctic Monkeys) a fost relansat single-ul. Dar fără prezențe în topurile muzicale.

Dar Nick Cave (născut pe 22 septembrie 1957) nu a fost niciodată un artist de mainstream. Este totuși un artist care a lansat 18 albume de studio cu trupa The Bad Seeds. Din 1973 până în 2013 când a fost lansat serialul preferat al redactorilor ProTV, au trecut 40 de ani. E jenant să reduci cariera unui artist la un cântec apărut într-un serial. Cel care redactează știrea nu trebuie să fie doctor în rock. Trebuie doar să aibă reflexul profesional de a verifica o informație. În 2026, durează probabil mai mult să îți bei cafeaua decât să afli cine este Nick Cave…

Apropo, cei care scriu știle la ProTV, n-au aflat că Nick Cave este și scriitor? Are două cărți traduse în limba română: „Moartea lui Bunny Munro” și „Și a văzut asina pe înger”. Căutați-le la editura Polirom și, cine știe, poate când luați o pauză de la serial, deschideți o carte…. Dar mai are și altele:

  • Credință, speranță și măcel (Faith, Hope and Carnage, 2022) – O carte de conversații profunde între Nick Cave și jurnalistul Seán O’Hagan, care explorează viața, muzica, doliul și credința.
  • Stranger Than Kindness (2020) – O incursiune vizuală și narativă în lumea sa creativă, versuri și obiecte din arhiva personală.
  • The Sick Bag Song (2015) – Un poem epic scris pe pungi de hârtie pentru voma din avioane în timpul unui turneu în America de Nord.
  • King Ink (1988) – O antologie de versuri, texte de cântece și piese de teatru.
  • King Ink II (1997) – O continuare a primului volum de poezie și proză scurtă.

În 2018, Nick Cave a susținut un concert la Romexpo, dar atunci cei din ProTV nu văzuseră serialul „Peaky Blinders”, altfel nu-mi explic de ce nu au dat știri zile la rând despre eveniment. La vremea respectivă, Nick Cave promova albumul „Skeleton Tree” și a susținut concertul în cadrul festivalului Rock The City. În aceeași seară, au mai urcat pe scenă cei de la Arcade Fire.

Regret că o televiziune, care se laudă cu cea mai mare audiență, tratează atât de superficial astfel de știri. Pare să fie o regulă, mai nou. Și e trist atât pentru profesia în sine cât și pentru public… În timp, astfel de știri redactate pe genunchi nu fac decât să micșoreze publicul. Dacă totul trebuie explicat numai prin ceea ce omul cunoaște deja, nu-i mai oferi niciodată posibilitatea să descopere ceva ce nu cunoaște.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here