TVR-ul a scos „viziunea” din Eurovision

eurovision_127595

Articol de Iulia Radu

Cel mai bun exemplu de anti-televiziune este TVR-ul. Stau și mă întreb dacă ANAF-ul le-a pus sechestru și pe creativitate?! Am urmărit astăzi (12 februarie) „show”-ul live în care au fost anunțati cei 15 calificați în prima fază a selecției Eurovision, care va avea loc pe 26 februarie. Spun „prima fază” pentru că „semifinala” presupune două show-uri plus o finală (deci trei seri în total), iar TVR-ul  stabilit două faze de selecție: prima pe 26 februarie (când vor fi aleși 10 concurenți) și a doua pe 5 martie (când vom afla cine ne reprezintă la Kiev). De bine ce organizatorul se lăuda că vrea să crească interesul publicului pentru acest eveniment, preselecția națională a fost „exilată” pe TVR 2, pe TVR HD (un post aproape inutil pentru că sunt puțini cei care au acasă televizor HD) și pe TVR Internațional. În schimb, am aflat în această seară că cei care votează în cele două faze de preselecție pot câștiga un autoturism oferit de sponsorul Cotnari. Așa s-a gândit Televiziunea Publică să crească interesul telespectatorilor față de acest concurs! Acesta este „marele efort” pe care TVR-ul e dispus să-l facă pentru Eurovision.

Pe 23 ianuarie, organizatorii preselecției naționale, anunțau o noutate pentru acest concurs:

În premieră în istoria Selecţiei Naţionale, înregistrările audițiilor vor fi difuzate, în perioada 5-11 februarie, într-o serie de emisiuni, în exclusivitate la TVR 2, TVR HD şi TVR Internaţional. La final, fanii vor afla numele celor 15 semifinalişti ai Selecției Naţionale 2017, care vor rămâne în cursa pentru un bilet spre scena din Kiev.

Ideea mi s-a părut extraordinară și abia așteptam să o văd pusă în practică. Faptul că și-au dorit să arate transparență trebuie salutat și încurajat. Ceea ce a ieșit, însă, lasă de dorit. Au avut la dispoziție 7 zile pentru a rula 72 de piese. De ce doar 7 zilei? Habar n-am! Având în vedere că piesele au fost înregistrate în studioul TVR în perioada 27 – 29 ianuarie, le puteau posta online încă de pe 30 ianuarie și așa câștigau 6 zile în plus! Le puteau rula în voie în mediul online! Suntem totuși, în 2017 și dacă Rai 1 se poate mândri cu Sanremo care a înregistrat peste 5 milioane de interacțiuni pe rețelele de socializare în 24 de ore, mă gândesc că și TVR-ul putea strânge câteva sute de mii de interacțiuni în cel puțin o săptămână. Mă așteptam ca organizatorii să-i implice cumva pe telespectatori în acest „joc”. Dacă tot au decis să fie transparenți și să facă ceva pentru TOATE piesele înscrise în concurs, atunci de ce nu au organizat pe Facebook un sondaj pentru a le da șansa iubitorilor de muzică să voteze piesele preferate, iar în această duminică (12 februarie) ar fi putut să ofere un premiu de popularitate celei mai votate piese. Măcar pe Facebook votul este mai transparent decât în cazul televotingului tradițional, asta pentru că îți afișează exact câte conturi au votat pentru o piesă, iar curioșii le pot chiar vizualiza.

Silvia Stefanescu EurovisionDar TVR-ul nu a vrut transparență pe bune! A preferat să o mimeze! Așa că, în perioada 5 – 11 februarie, seară de seară, sub sloganul „Eurovision Concurenții” au „curs” filmările pieselor (nu toate!). Fără prea multe explicații. În buna tradiție teveristică, pe ecran a fost afișat doar numele solistului/trupei și titlul piesei. Fără compozitori, fără textieri deși Eurovisionul este un concurs (și) de creație. Unii concurenți au beneficiat de interviuri scurte luate în culise. Am văzut chiar și unele intervenții ale juraților care au încercat să fie haioși dialogând cu artiștii mai „excentrici” (pe modelul talent-show-urilor de la posturile private). Să-mi fie cu iertare, dar dacă v-ați luat angajamentul că prezentați toate piesele înscrise în concurs, atunci vă asumați că promovați și ciurucurile (până la urmă și ei au plătit aceeași taxă de înscriere). Indiferent că piesa e bună sau nu, tu, ca organizator, ai obligația să o prezinți imparțial și să oferi publicului șansa să se exprime singur. Desigur, au fost și cazuri nefericite pe care organizatorul le-a „uitat”, așa că nu au beneficiat de nicio difuzare în cele 7 zile. Un caz este al Silviei Ștefănescu, a cărei piesă, deși a fost cântată și înregistrată în studioul TVR, nu a apucat să fie difuzată. E drept, că simțindu-se cu musca pe căciulă, în ediția de duminică (ora 13.30, TVR 2), au dat de două ori filmarea cu Silvia.

Ca să nu vă chinuiți cu fotografia alăturată, aveți mai jos textul scris de Silvia Ștefănescu:

Dragi organizatori si producatori ai Eurovisionului 2017,
am constatat ca nu ati difuzat melodia interpretata de mine, “To The Sun”. M-am inscris la concursul organizat de TVR, am respectat regulamentul, am filmat piesa in studiourile dumneavoastra, iar cand am intrebat data si ora difuzarii, mi s-a raspuns : “Surpriza!”….
Chiar am avut parte de aceasta surpriza, ca nu am fost inclusa in emisiunile dedicate Eurovisionului!
Consider ca nu mise acorda sanse egale cu ale celorlalti participanti!
Doresc sa stiu de ce nu am fost inclusa la difuzare? Nu sunt singura in aceasta situatie, TVR-ul a uitat de inca un concurent !

 

Astea sunt șansele egale pe care le acordă TVR-ul artiștilor aflați în concurs?! De altfel, solista a și postat un comentariu pe pagina oficială de Facebook, Eurovision România (aveți print screen alăturat). La fel de adevărat este că acest comentariu a dispărut rapid de pe pagina cu pricina, semn că administratorii sunt foarte vigilenți. Prin nedifuzarea tuturor pieselor înscrise în concurs (72, mai exact), organizatorul și-a încălcat propriul Regulament, care spune așa la punctul III, alineatul 3.1:

Preselecţia va avea loc în perioada 25 ianuarie –29 ianuarie 2017, la sediul SRTV. Fiecare participant încris la concurs va interpreta piesa înscrisă în concurs în faţa publicului şi a juriului, într-un spectacol/e filmat şi difuzat ulterior pe canalele SRTv, conform grilei de programe.

Eurovision scuze aDând dovadă de nesimțire cât casa, TVR-ul încearcă să dreagă busuiocul și publică pe pagina de Facebook Eurovision România (duminică!!) un mesaj cu pretenție de scuze adreste concurenților omiși de la difuzare. Fără să îi numească pe interpreți, fără să spună despre ce piese este vorba sau cine le-a compus. Așa, pur și simplu, își cere scuze la lună și merge mai departe. Aveți mesajul alături (în partea stângă).

Din punctul meu de vedere, TVR-ul avea 2 posibilități: fie să prezinte în cele 7 zile un „making of” de la înscrieri (piese pigmentate cu interviuri scurte, cu faze haioase pentru a face totul atractiv și „digerabil”), fie să transmită live pe Facebook tot procesul de jurizare de la înscrieri. Dar n-au vrut nici cal nici măgar, așa că au transmis live pe Facebook câte un minut și jumătate din fiecare piesă, apoi le-au difuzat pe TVR 2 în cadrul unei serii de emisiuni plictisitoare (difuzate de la ora 20.00). Nici măcar pe pagina lor de Facebook nu au încărcat toate cele 72 de videoclipuri! Sunt doar fragmentele de live stream. Pe contul de Youtube (ESC Extras) au început să fie încărcate piesele în întregime abia în urmă cu o săptămână (deși filmările existau în TVR încă de pe 30 ianuarie). Și apropo, filmarea Silviei Ștefănescu nu apare nici măcar astăzi (13 februarie) pe Youtube. Dacă ne uităm pe contul oficial de Youtube al TVR-ului, situația e și mai nasoală: ieri seară au fost încărcate doar cele 15 piese calificate. Atât. Restul au fost trase pe „linia moartă”. În aceste condiții putem vorbi despre șanse egale, despre transparență?!

Așadar, pe 12 februarie, am aflat cine sunt cei 15 concurenți calificați pentru faza următoare. Show-ul, denumit „Eurovision: Aleșii”, a fost prezentat de Ioana Voicu (fiica lui Mădălin Voicu) și Dan Helciug și a fost transmis în direct pe TVR 2. Rar mi-a fost dat să văd un spectacol TV mai prost-gândit ca acesta! Faptul că juriul rămâne același pe toată durata preselecției este o gravă eroare! Luminița Anghel, Paula Seling, Ovi Jacobsen, Andrei Tudor și Adrian Romcescu au ales cele 15 piese din cele 72 înscrise. Și tot ei îi aleg pe cei 10 care merg în finală. Nu era logic ca membri juriului să fie alții?! De ce să jurizeze ei de două ori aceleași piese?! Show-ul a debutat cu un cover după piesa trupei ABBA, „Waterloo”. Momentul a fost slab și oricum, nimeni nu s-a „obosit” să-l prezinte, să-l explice, să spună cine au fost cei de pe scenă. Ah, că întâmplător, unii oameni știu că „Waterloo” a câștigat Eurovisionul, este adevărat. Dar nu-i o regulă, pot fi și unii care habar n-au. Cei 15 calificați au fost anunțați fie de vedete din TVR, fie de artiști care au reprezentat România la Eurovision (inclusiv de membri juriului). Deși emisiunea era transmisă în direct, concurenții nu și-au prezentat live piesele, organizatorul preferând să difuzeze un scurt fragment (vreo 30 de secunde) înregistrat din piesa calificată. Nici de data aceasta nu au fost anunțați compozitorii și textierii tuturor pieselor. Unii au avut chef să le citească numele atunci când au anunțat câștigătorul, alții nu. Un alt aspect deranjant a fost faptul că s-a pus accent mai mult pe anunțarea câștigătorilor și pe interpretarea pieselor care ne-au reprezentat în trecut la Eurovision decât pe cele 15 piese calificate în faza următoare a preselecției. Și… dacă tot s-au gândit să facă o trecere în revistă a pieselor care ne-au reprezentat la acest concurs, de ce nu i-au chemat pe toți să le cânte în platou?! N-a explicat nimeni cum a fost făcută selecția acestora. Nu îi puteam vedea și pe cei de la Taxi? Sau pe Nicola? Sau pe Todomondo? Sau pe Voltaj? Asta ca să dau doar câteva exemple! Sau de ce nu au dat secvențe de pe scena Eurovisionului mare cu cei care ne-au reprezentat în trecut?!

Am notat și câteva „perle” auzite în emisiune:

„Prima piesă care pleacă spre Kiev” (Dan Helciug)

„Pot oriunde, și jos și sus!” (Cezar „The Voice” Ouatu)

„O onoare pentru noi să fim prezentați de așa cineva” (Ana Maria Mirică)

„În sală sunt 500 de artiști și prietenii lor” (Dan Helciug)

Oana Velea (nu a spus nimeni cine este, de unde și ce caută acolo) a „măcelărit” de față cu compozitorul, Adrian Romcescu, piesa cu care Mălina Olinescu ne-a reprezentat la Eurovision, „Eu cred”. Nici puștiul Eduard Stoica nu a beneficiat de prezentare, cu toate acestea a cam făcut praf piesa lui Mihai Trăistariu, „Tornero”. Au mai cântat Cezar Ouatu, Dan Bittman, Paula Seling & Ovi, Marcel Pavel și Monica Anghel, Luminița Anghel. Unii au cântat cu negativ, alții au făcut un playback cinstit. N-am înțeles de ce nu a existat o singură regulă pentru toți: ori playback, ori cu negativ! Oricum, playbak-ul făcut de Dan Bittman a fost „impresionant”, acesta fiind singurul care a primit un buchet de flori din public. Pentru mine, a fost oarecum ciudat să-l văd pe Dan cu o trupă de necunoscuți în spate (care mimau că folosesc instrumentele).

N-am înțeles de ce au fost obligați toți concurenții să fie în sală la „decernarea diplomelor de participare”?! Mă întreb dacă au primit diplome toți artiștii, sau doar cei 15 care au mers mai departe?!

Monica Anghel și Marcel Pavel au anunțat că, având în vedere retragerea din concurs a Lorei, care se număra printre cei calificați mai departe, locul ei a fost luat de piesa clasată pe locul 16 în clasamentul juriului. Având în vedere că acest clasament cu notele juraților nu a fost publicat, iar noi, telespectatorii abia acum aflam numele celor calificați, a picat ca nuca-n perete informația privind piesa Lorei. Încă o dovadă a faptului că TVR-ul doar mima transparența.

Bun, i-am aflat pe cei 15 concurenți calificați. Dar, mi-ar plăcea să știu care au fost notele juriului! Acestea când vor fi publicate?! Aș vrea să înțeleg de ce „construcția muzicală” nu este „adecvată” (așa scrie în Regulament) pentru unele piese scoase din concurs (click pe fiecare titlu pentru a asculta) și dau mai jos câteva exemple (dar pot fi și altele):

Lion’s Roar – I Set You Free

Maria Magdalena Danaila – Iubire

Sergiu Bolota – We Are Young

30 Music Street – Pagina de ieri

Hteththemeth – My Fantasy Empire

De asemenea, aș vrea să înțeleg dacă cele 15 piese alese asigură sau nu diversitatea stilistică a melodiilor din concurs”, așa cum scrie în REGULAMENT?!

 

Puteți asculta mai jos cele 15 piese calificate:

 

  1. Elize & No Stress –Fara bariere (Vladimir Pocorschi/Eliza Manda )
  2. Cristina Vasiu –Set the skies on fire (Carl Kindbom, Carl Thander, Antonio Sanchez Ohlsson/ Carl Kindbom, Carl Thander, Antonio Sanchez Ohlsson)
  3. Tudor Turcu  –Limitless (Tudor Turcu, Bogdan Tomosoiu, Marius Marin/ Tudor Turcu, Bogdan Tomosoiu, Marius Marin)
  4. Ramona Nerra –Save me (Ramona Nerra, Terri Bjerre, Toddi Reed/ Ramona Nerra, Terri Bjerre, Toddi Reed)
  5. Ana Maria Mirică – Spune-mi tu (Liviu Elekeş/Roxana Elekeş)
  6. Instinct –Petale (Daniel Alexandrescu, Vlad Alecu / Theea Eliza Miculescu, Vlad Alecu)
  7.  D-lema  – Adventure (Denisa Demian, Alexandru Luft / Denisa Demian, Alexandru Luft)
  8. Ilinca ft.Alex Florea – Yodel It (Mihai Alexandru / Alexandra Niculae)
  9. Tavi Colen & EmmaWe own the night (Cătălin Tuţă Popescu / Cătălin Tuţă Popescu, Anastasia Sandu)
  10. Zanga –Doua sticle (Alexandra Penciu / Alexandra Penciu)
  11. Maxim –Adu-ți aminte (Adrian Sînă / Adrian Sînă, Anca Cojocaru, Andrei Vitan )
  12. Eduard Santha –Wild Child (Eduard Santha, Marius Alexandru Pop / Eduard Santha, Marius Alexandru Pop)
  13. MIHAI (Mihai Trăistariu) –I won’t surrender (Mihai Trăistariu, Michael James Down, Primoz Poglajen, Niklas Hast / Mihai Trăistariu, Michael James Down, Primoz Poglajen, Niklas Hast )
  14. Alexandra Crăescu – Hope (Carlos Manuel De Abreu Fernandes / Carlos Manuel De Abreu Fernandes)
  15. Xandra (Alexandra Șipoș) –Walk on by (William Taylor, Jonas Gladnikoff / William Taylor, Jonas Gladnikoff)

Pe link puteți citi și un articol scris de Andrei Partoș:

OPINII DUPĂ O SĂPTĂMÂNĂ PLINĂ (1): http://andreipartos.ro/opinii-dupa-o-saptamana-plina-1/

 

În loc de încheiere, vă las audiențele de duminică. Cam aceasta a fost performanța TVR 2 și a Eurovisionului. Atât poate Televiziunea Publică.

Audienta posturilor TV duminică, 12 februarie, pe intervalul orar 18.00-24.00, la nivel NATIONAL (sursa: paginademedia.ro – click aici):

NATIONAL Persoane Rtg% Share%
1 Kanal D 1.332.000 7.4 15.4
2 Pro TV 1.330.000 7.4 15.3
3 Antena 1 855.000 4.8 9.9
4 Romania TV 585.000 3.3 6.8
5 Antena 3 573.000 3.2 6.6
6 Prima TV 530.000 3 6.1
7 DigiSport 1 279.000 1.6 3.2
8 National TV 276.000 1.5 3.2
9 TVR 1 187.000 1 2.2
10 Realitatea TV 160.000 0.9 1.9
11 B1TV 137.000 0.8 1.6
12 Disney 134.000 0.7 1.5
13 Digi 24 134.000 0.7 1.5
14 Antena Stars 132.000 0.7 1.5
15 ETNO 118.000 0.7 1.4
16 Dolce Sport 105.000 0.6 1.2
17 TVR 2 95.000 0.5 1.1
18 Pro Cinema 92.000 0.5 1.1
19 Acasa 85.000 0.5 1
20 Favorit TV 73.000 0.4 0.8

2 Responses to TVR-ul a scos „viziunea” din Eurovision

  1. La Sergiu iti spun eu comentariile juriilor:
    Romcescu: piesa de radio dar nu de Eurovision
    Andrei Tudor: titlul melodiei nu se regaseste in refren. Iar ca titlul melodiei sa se regaseasca in refren ar putea fi o reteta a succesului (castigatoarea din 2016 avea piesa intitulata 1944 iar acest lucru nu se regaseste deloc in piesa dar in fine)
    Paula & Ovi au avut feedback pozitiv, au laudat sound-ul actual si timbrul placut si au spus ca melodia e putin repetitiva si ar putea incerca in prima strofa sa cante cu o octava mai jos.

    • Are you kidding me? We were young was one of the best songs. O piesa mult mai buna decat multe calificate pentru semifinala. Pacat…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


9 − four =

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>