Daca nu ma insel, cred ca primul sezon in care am colaborat la RVC a fost vara lui ’88. Uau! …si scriu despre asta “dupa 20 de ani”! Suna ciudat, mai ales daca tin cont ca la prima mea “transmisie de la Obelisc”, eu nici macar nu implinisem inca 20 de ani.
Aveam de gand sa scriu despre altceva (despre cei doi Mihai si ce echipa unita faceau cu Andrei) dar, de fiecare data, cand ma gandesc la acele vremuri ma inunda alte si alte franturi de amintiri… Asa ca acum, pentru ca m-am impiedicat in coincidenta “20 de ani”, trebuie sa va povestesc cum aniversarea mea de 20 de ani, prima aniversare petrecuta la Costinesti (din prima vacanta in care lucram acolo), a devenit de ne-uitat.
Venisem la mare pe 20 iunie si “intrasem direct in paine”. La radiovacanta nu existau sambete sau duminici, eu incercam discret sa ma acomodez cu programul, oamenii, stilul de lucru. Ca si Andrei, care nu avea numai responsansabilitati in radio ci era si DJ in Vox Maris, si prezentator al multor concerte de la Teatrul de Vara sau de pe plaja, si mie mi se atribuisera si alte indatoriri: evenimentele gazduite de Hotel Forum (gen Zilele Cartii, sau Expozitia de Caricatura, sau deFotografie, sau intalnirile cu publicul din cadrul Galei Tanarului Actor), si prezentari laTeatrul de Vara la tot felul de spectacole pe care nu le putea prezenta Andrei.
La inceput eram usor ametita de multitudinea de lucruri pe care trebuia fiecare sa le faca zi de zi mai ales ca, pe vremea aia, in Costinesti tot timpul se intamplau “lucruri”… Abia daca aveam timp sa mananc ceva pe fuga, sa fac un dus, sa ma schimb si sa alerg in alta parte. Pentru mine insa, dupa toata nebunia, programul (daca aveam ceva de prezentat si la teatru de vara) se incheia in jur de 10-11 seara, pentru Andrei se termina cand inchidea Vox Maris.
La exact 10 zile dupa sosirea mea la Costinesti, pe 1 iulie, implineam 20 de ani. Cum v-am povestit mai sus, mama nu vorbea cu mine de cateva saptamani, suparata fiind pe escapada mea la mare in timpul sesiunii. N-a rezistat insa tentatiei materne de a-mi telefona la radiovacanta in dimineata cu pricina, asa ca dragii mei colegi (trei la numar la acel moment, adica Andrei si cei doi Mihai de la tehnic) au aflat vestea. Cateva minute mai tarziu m-am trezit in brate cu un buchet de flori, un carton de prajituri cu un fel de mini-tort, o ploaie de dedicatii muzicale de la tot felul de necunoscuti de pe plaja, dedicatii starnite de cea a colegilor mei, si o cutie de carton gen “cadou” al carei continut improvizat si glumet nu am de gand sa-l dezvalui (va las pe voi sa vi-l imaginati; tineti cont ca era in spiritul vacantei, al Costinestiului si ca eu eram singura persoana de sex feminin din redactie).
Ziua la radio s-a scurs vesela si plina de surprize placute si total neasteptate, dar „foarte in stilul Costinestiului” de atunci: veneau oameni obisnuiti la RV sa faca un anunt sau sa ceara o dedicatie muzicala si aduceau o floare “pentru Diana” de ziua ei, sau o bere, sau o inghetata “coupe-jacque” (se vindea un coupe-jacque senzational in rondul de la ceas)…
A fost o zi aniversara extrem de frumoasa dar si ne-obisnuita pentru mine. Cu toate astea, odata cu venirea serii, fara sa vreau m-am simtit usor trista… Prietenii mei erau toti in Bucuresti (chiar daca sesiunea se incheiase, studentii aveau inca o luna de asa-numita “practica in productie” care in cazul meu era echivalata prin contractul cu BTT iar salariul meu pentru acea luna se vira in contul facultatii). Cu noii mei colegi din Costinesti eram oarecum in faza de “acomodare”. Cei doi Mihai erau din Constanta si plecau in fiecare zi acasa, dupa inchiderea programului, iar Andrei isi vedea de programul lui. Fiind aniversarea mea, nici macar nu mi se atribuisera alte obligatii de serviciu pentru acea seara… asa ca, in lipsa de altceva, mi-am petrecut-o relaxat in camera de la Forum in care fusesem temporar cazata, pana cand mi se aloca o cazare stabila “la blocuri” pentru restul sezonului.
Despre atmosfera de la “blocuri”, unde erau cazate si trupele care cantau toata vara la Costinesti (Holograf, Redivivus, etc), sper sa am timp sa va povestesc alta data.
Pe la 11 seara, cand nici la “minunatul” televizor alb-negru din camera de hotel nu mai era program, iar eu aproape atinsesem punctul critic in care sa-mi transform starea nostalgica in depresie intarziat adolescentina, pentru ca nu prea era genul meu sa-mi petrec seara de aniversare a 20 de ani atat de singura intr-o camera impersonala de hotel, m-a dezmeticit un ciocanit la usa. EraCristi Gretcu de la Divertis.
Pe baietii de la Divertis ii cunoscusem cu doua veri in urma la Serbarile Marii, si ne mai intalniseram apoi la alte evenimente (spectacole, Serbarile zapezii la Izvorul Muresului), fusesera in studioul radiovacantei chiar in acea dimineata, pot spune ca ne stiam deja destul de bine, dar nu mi-am imaginat nici o clipa ca ei ar considera la acel moment ca “suntem prieteni”. Si totusi, gestul lor din acea seara a ramas pentru mine una dintre cele mai dragi si sincere dovezi de prietenie.
Cristi m-a intrebat daca ma deranjeaza, si aproape fara sa astepte raspunsul meu negativ a continuat relaxat ca nu e normal sa-mi petrec seara de aniversare singura, si tinand cont ca se pare ca nu ma deranjeaza “ei” mi-au pregatit o surpriza, un “altfel de cadou” de ziua mea. Trebuia doar sa le acord cateva minute si…sa intru in baie unde sa stau pana mi se spune ca pot iesi.
In mai putin de cinci minute, cand mi-au strigat ca pot veni, camera de hotel era transformata complet… Putinul mobilier era aranjat astfel incat sa lase cat mai mult loc intre fereastra si pat, pe noptiere si masuta erau pahare, beri, si o sticla de sampanie, iar de pe balcon se auzeau voci.
Mi-e aproape imposibil sa descriu ce a urmat: balconul era un fel de back-stage, iar spatiul eliberat din camera devenise un fel de scena de improvizatii avand ca tema aniversarea mea. Camera mea era o mica sala de spectacol, in care se desfasura “cadoul” de ziua mea. Probabil ca nici nu a durat mai mult de 10 minute pana cand totul a devenit un fel de petrecere inghesuita, in care se vorbea mult, se radea mult, toata lumea canta mult (mai ales “Pastila” care venise cu vioara, desigur).
Nebunia a durat cam o ora, nu mai mult. S-au retras, aproape la fel de neasteptat dar si de natural, cum aparusera…
Nu stiu cum s-a intamplat, dar uite ca au trecut de atunci alti aproape 20 de ani. Cu toate astea, prima aniversare pe care mi-am petrecut-o in Costinesti, va ramane de ne-egalat… Poate e de vina Divertis-ul, poate e radiovacanta, poate e varsta de 20 de ani, poate e pur si simplu “acel” Costinesti care aduna “acei” oameni in “acele” momente… Nu stiu de ce altii poarta nostalgia “acelor” stari, dar stiu ca daca ei simt la fel ca mine, amintirile lor sunt cel putin la fel de speciale…
Imi cer scuze pentru ca scriu atat de mult, de lung, cand am prilejul… Imi dau seama ca poate fi obositor pentru un cititor al forumului, dar… acest topic e dedicat amintirilor si, recunosc, mi-e greu sa le cenzurez…
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025
