JOSE FELICIANO LA SALA PALATULUI (16.03.2015)

0
122

Articol de Iulia Radu

Jose Feliciano 1
Galerie foto de Luciana Gingăraşu (click aici!)

Vârsta este doar un număr, iar muzica un limbaj universal. Luni, 16 martie, m-am convins încă o dată (dacă mai era nevoie!) de adevărul din aceste vorbe. Nici nu puteam spera la un început de săptămână mai tonic, mai emoţionant! N-aţi fost în sală? Păcat! Aţi ratat unul dintre cele mai bune concerte ale acestui început de an!
La intrare, pe scările Sălii Palatului, era lume puţină dar gălăgioasă. În timp ce „savurau” o ţigară şi îşi aşteptau amicii, oamenii îl „tocau” pe Jose Feliciano. Se vorbea mult (prea mult) despre vârsta lui („dar oare mai poate să cânte??”), majoritatea îl vedea acum pentru prima oară. Am întâlnit-o, însă, pe doamna Ecaterina Tudor care a fost şi la primul concert susţinut de Jose Feliciano în România: „Îmi amintesc vag. Am fost cu mama mea. Eu aveam 11 – 12 ani… M-a impresionat sala plină, reacţia oamenilor… Nu mai ştiu ce a cântat el… dar ţin minte euforia aceea care plana prin sală. Mă bucur mult că am avut ocazia să-l revăd. A fost o seară deosebită. Am retrăit o mare parte a tinereţii mele”.
 
La 20.05 s-au stins luminile în sală, iar concertul a început cu proiecţii video din Puerto Rico, New York, Argentina, au fost secvenţe înregistrate în diverse emisiuni, numeroase fotografii inedite (cu muzicieni, actori, lideri politici), o scurtă trecere în revistă a colaborărilor cu Bing Crosby, Johnny Cash, Santana, Ricky Martin şi foarte multe alte repere din cariera lui. Din păcate publicul nu a reacţionat aproape deloc la aceste imagini (deşi avea toate motivele să o facă), după aproximativ 5 minute a aplaudat cineva din sală. Şi n-am fost eu!
 
Spectatorii s-au trezit brusc în momentul în care au păşit pe scenă instrumentiştii. Aproximativ 2.000 de oameni l-au primit cu căldură pe Jose Feliciano, iar aplauzele s-au înteţit la primele acorduri ale piesei Chico And The Man.
Jose Feliciano 16.03.2015 Sala Palatului„Sunt fericit să fiu din nou în România. S-au mai schimbat lucrurile aici, văd oameni mai fericiţi, mai liberi. E minunat să vă văd pe toţi. Îmi pare rău că nu vorbesc limba română. Ştiu câteva cuvinte, dar nu le spun de teamă să nu pronunţ greşit. Dar nu trebuie să vorbeşti limba unei ţări pentru a le arăta oamenilor iubire”, a spus Jose la un moment dat.
A dat dovadă de mult umor când a încurcat versurile piesei Believe Me When I Tell You şi a fost nevoit să o ia de la capăt: „Uneori am impresia că sufăr de Alzheimer, câteodată le uit, câteodată nu”. S-a revanşat şi faţă de cei care au fost la primul lui concert din România: „Atunci nu am putut să cânt piesa Come Down Jesus, dar acum o voi cânta”.
 
Jose Feliciano este un artist special care merita, cu siguranţă, o sală plină! Preţurile biletelor au fost mai mult decât accesibile, iar concertul nu trebuia ratat de niciun iubitor de muzică şi de niciun puşti care se visează chitarist! Informaţia, însă, a ajuns mai greu la publicul mare. Reacţia presei a fost una cel puţin bizară. Ce fel de jurnalist refuză un interviu cu un mare artist al lumii?! Omul a ajuns în Bucureşti cu o zi înainte de concert şi, din câte ştiu, a fost dispus să stea de vorbă cu jurnaliştii. Din păcate, societatea bolnavă în care trăim este alimentată constant de presă. Ne învârtim într-un cerc vicios, aşa că nu trebuie să ne mai mire nimic. Dar să vă spun şi ce anume aţi ratat…
 
Jose Feliciano 2Jos pălăria în faţa lui Jose Feliciano! În concertul de luni seară am redescoperit chitara! Începusem să mi-o iau în cap şi să cred că nu mă mai poate surprinde niciun chitarist. Vorba aceea, văzusem numeroşi chitarişti virtuozi în concert! Îi mulţumesc lui Jose Feliciano că m-a readus cu picioarele pe pământ! De la primul acord al concertului şi până la ultimul, am trăit mirare după mirare de parcă nu mai văzusem şi ascultasem în viaţa mea o chitară. Nici nu mi-am putut imagina că se poate cânta cu o singură mână (pe grif) la chitară acustică! Nici nu mai vorbesc de acurateţea ritmică, balans şi îmbinarea elementelor de jazz, flamenco, rock’n’roll, bossa nova, rock care s-au apropiat de perfecţiune. Mi-a plăcut foarte mult şi alegerea pieselor pentru acest concert. Am auzit mulţi artişti cântând coveruri fără să aducă ceva nou. Ei bine, nu este şi cazul lui Jose Feliciano. Nu ştiu cum reuşeşte, dar în interpretarea lui, piese precum „Billie Jean” (Michael Jackson), „That’s Alright Mama” şi  „Suspicious Minds” (Elvis Presley), „Light My Fire” (The Doors), „Oye Como Va” (Tito Puente, Santana), „California Dreaming” (The Mamas and Papas) „What I’d Say” (Ray Charles), au pe ele marca Jose Feliciano! Sunt ale lui, îi aparţin!
 
Jose Feliciano 3A cântat şi piese noi, care s-au bucurat de acelaşi succes în rândul spectatorilor. De exemplu piesa No Me Olvides, compusă în urmă cu doi ani când se afla în Peru, a hipnotizat mulţimea primind ropote de aplauze la final.
 
Nu pot să nu spun nimic şi despre trupa lui Jose Feliciano. Au fost fabuloşi! Au avut parte de câte un scurt moment solo şi au cucerit rapid sala! La sfârşitul concertului, în timpul piesei Light My Fire, Jose ni i-a prezentat: Albion Payson – bass, Gregory Smith – keyboards, Robert Conti – percussion, Tyler McHugh – keyboards şi Wendeil Macneal – drums.
 
Concertul s-a încheiat cu două bisuri. A cântat Che Sara, spre marea bucurie a spectatorilor care au fredonat-o alături de el. A primit un buchet de flori şi s-a retras din nou în culise. Pentru o clipă mi-a fost teamă că aplauzele se vor stinge, de altfel am şi văzut câţiva oameni grăbiţi îndreptându-se spre ieşire. Dar ceilalţi au rămas în picioare şi au aplaudat, fluierat, tropăit cu convingere. Jose Feliciano a revenit pe scenă şi ne-a oferit o ultimă piesă: What I’d Say.
A fost o seară de excepţie şi sper să mai am ocazia să-l văd live pe Jose Feliciano!

Articol de Andrei Partoșhttp://andreipartos.ro/jose-feliciano-un-om-artist-16-03/

 
Am primit de la organizatori (German Quality Entertainment) şi setlistul concertului:
Chico And The Man
That’s Alright Mama
Billie Jean
Porque Te Tengo Que Olvidar
Rain                
Believe Me When I Tell You
Bamboleo
Suspicious Minds
Oye Como Va
No Me Olvides
Come Down Jesus
Malaquena
California Dreaming
Light My Fire
Que Sera
Tell Me What’d I Say

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here