Articol de Iulia Radu
V-o spun direct: e o cronică de necunoscător. Este primul concert la care merg (voit) fără să fi ascultat trupa înainte. Am fost sfătuită să merg pentru că trupa e bună. Cum sfaturile veneau de la oameni de muzică, am mers pe mâna lor. Nu regret nicio secundă decizia luată! Ba mai mult de atât, dacă am vreun regret, acela este că nu am descoperit mai devreme această formație. Așadar, rândurile de mai jos, sunt impresiile unui om care a pornit într-o călătorie muzicală de câteva ore, iar la final a plecat spre casă mai „bogat”, profund impresionat de ceea ce a văzut și ascultat.
Miercuri, 15 iulie. Ora 18.30. Arenele Romane. Cald. Soare. Țânțari. Zi de vară obișnuită în București. Câțiva rockeri își așteaptă prietenii la intrarea în Arene. M-am bucurat să îi revăd pe Andrei Irode și echipa Blackhawk Security. În sfârșit, văd și fețe zâmbitoare, oameni amabili în rândul celor de la pază!
N-a fost un simplu concert! A fost, mai curând, un festival de o zi. Au urcat pe scenă 4 trupe: Shifting Sands, An Theos, Trooper și Sonata Arctica. Primele două au avut recitaluri de 50 de minute, Trooper a cântat aproximativ o oră și 10 minute, iar Sonata Arctica ne-a oferit un recital de peste 90 de minute.
La ora la care am ajuns noi, erau înăuntru aproximativ 200 de persoane. Publicul avea acces doar pe „gazon”, intrările în tribune fiind blocate, fapt care a produs o nemulțumire majoră printre spectatori, care ar fi preferat să stea pe scaune, la umbră. Oricât ai fi de tânăr, să stai în picioare de la ora 18.00 (când a fost permis accesul) până la miezul nopții, este inuman. Dar românul este descurcăreț, așa că unii spectatori au sărit zidul de protecție și au stat pe scaune. Înțelegători, cei de la security i-au lăsat în pace până la urmă. Spațiul era împărțit în două: Normal Circle și Golden Circle. Din păcate, nici unul, nici celălalt nu s-au umplut! Aproximativ 500 de spectatori au răspuns prezent la întâlnirea cu trupa finlandeză! Au fost puțini, dar inimoși! Majoritatea purtau tricouri inscripționate cu logo-ul trupei Sonata Arctica. Păcat că nu a existat la Arene și un stand cu merchendise sau albume. Ar fi fost util și sunt sigură că oamenii și-ar fi dorit o amintire de la acest concert (în afară de selfiuri!). Băutura și mâncarea puteau fi cumpărate cu „sfintele” jetoane (6 lei = 1 jeton). Părțile proaste: nu aveau apă minerală, iar berea costa cât un pahar de apă plată, în plus, apa nu era rece. Părțile bune: jetoanele erau returnabile, iar la final, nu am făcut roșu în gât!
Și pentru că cineva trebuia să se „sacrifice” și să dea tonul distracției, aceștia au fost cei de la Shifting Sands. Soarele trimitea încă raze puternice spre scenă, publicul era încă moleșit din cauza căldurii, așa că oamenii erau preocupați mai degrabă să caute un loc la umbră decât să se lase „purtați” de bucuria unui concert. Chiar și așa, au fost spectatori în Golden Circle care știau și repertoriul trupei și au asigurat atmosfera unui concert adevărat de rock. Deși am mai auzit de această trupă, e prima oară când îi văd live. Cred că trebuie să mai ascult piesele lor, pentru a-mi forma o opinie clară.
Au urmat An Theos. Altă muzică, altă abordare, altă legătură cu publicul. Chitare, viori, keyboards, riffuri „zdrobitoare”, melodie, doi soliști buni (o fată și un băiat) și un amestec de folclor și metal, în fața căruia nu poți rămâne indiferent! Au cântat cu trăire și asta s-a simțit. Cel mai mult mi-a plăcut momentul cu „Ciuleandra” când spectatorii (atât cei din Golden cât și cei din Normal Circle) au încins hore pe care le-au „spart” într-un mosh pit de toată frumusețea!
Puțin după ora 20.30, a venit rândul celor de la Trooper să „zguduie” Arenele Romane. Trooper rămâne una dintre formațiile mele preferate, iar recitalul de miercuri seară nu a făcut decât să-mi întârească această convingere! Băieții ne-au trecut prin întreaga lor carieră, interpretând și piese vechi (de pe primele albume), dar și mai recente, melodii pe care nu le mai cântaseră de mult live. L-au invitat pe scenă și pe Cristi Hrubaru, marcând astfel un an de la lansarea single-ului „Două roți”. Un recital bine construit, poate un pic prea lung pentru cei care erau deja nerăbdători să îi vadă pe finlandezi.
Puțin după ora 22.00, când noaptea pusese stăpânire peste Arenele Romane, finlandezii de la Sonata Arctica au salutat pentru prima dată publicul bucureștean. Primul care a urcat pe scenă a fost bateristul Tommy Portimo, urmat de Henrik Klingenberg (keyboards), Elias Viljanen (chitarist) și Pasi Kauppinen (basist). Apariția pe scenă a solistului Tony Kakko a însuflețit publicul. Tony atrage privirile ca un magnet. Comunică foarte bine cu publicul, degajă energie, are simțul umorului, vrăjește și cucerește fetele. Dar, cel mai important: cântă și o face cu trăire! A mărturisit că nu știe de ce le-a luat atât de mult timp să ajungă la București, dar se bucură că în sfârșit s-a întâmplat acest lucru. Au urmat aproape două ore de rock sănătos. Publicul a fost la înălțime. Oamenii cunoșteau versurile și au cântat cot la cot cu Tony, s-au lăsat purtați de muzică și au trăit fiecare moment la intensitate maximă. Tony Kakko ne-a povestit cu umor despre începuturile trupei, când cântau piese Megadeth (cele câteva acorduri oferite cu generozitate de colegii lui, au animat spectatorii), sau Two Princes a trupei Spin Doctors (de data aceasta, când s-a auzit refrenul piesei, spectatorii au zâmbit neîncrezător), dar succesul adevărat a venit după ce a început să compună piese. Show-ul a fost foarte bine „împachetat”. A fost un schimb fantastic de energii între artiști și public. Tony nu a stat o clipă locului, simțindu-se pe scenă ca peștele-n apă. Era clar că publicul nu îi va lăsa să părăsească scena cu una cu două. Așa că trupa Sonata Arctica le-a oferit la bis „Don’t Say A Word”, piesă extrem de energică, primită excelent de public, dar și „Vodka song”, spre bucuria tuturor.
I-am văzut în public pe Trooper, An Theos, Shifting Sands, Tudor Turcu, Gabi „Guriță” Nicolau, Cristi Hrubaru. După această experiență live, am plecat spre casă cu bateriile încărcate. „Un concert excepțional”, „o experiență de neuitat”, „așteptam de o veșnicie concertul acesta”, „muzica lor mă face să mă simt atât de vie”, sunt doar câteva dintre comentariile entuziaste pe care le-am auzit în jurul meu.
Sunt anumite momente în viața noastră pe care nu le poți uita. Primul sărut, ziua nunții, ziua în care se naște copilul tău, etc. Dacă ești metalist atunci nu vei uita nici primul album de metal pe care l-ai ascultat, primul concert la care ai fost, prima dată când ai strâns mâna idolilor tăi. Ei bine, eu voi include în această listă și concertul Sonata Arctica. Poate datorită riffurilor emoționale și puternice, a vocii de tenor a lui Tony, sau poate datorită versurilor pe care le scrie cu atâta iscusință. Trupa asta are puterea de a te ține cu picioarele pe pământ, îi determină pe spectatori să gândească și nu sunt multe formații care mai au o astfel de influență asupra spectatorilor. Mă bucur că am avut șansa să descopăr această trupă în concert. Cred că este cea mai bună cale de a le înțelege muzica. Live, piesele capătă o altă dimensiune. Show-ul acesta va rămâne adânc întipărit în memoria mea!
Închei cu lista pieselor cântate miercuri seară la Bucureștii, pe care am luat-o de pe un site unde se publică setlisturile (de la organizatori nu am primit încă nimic!).
Setlist Sonata Arctica:
Can-Can Jaakolla Intro
White Pearl, Black Oceans…
X Marks the Spot
FullMoon
My Land
Letter to Dana
8th Commandment
I Have a Right
Picturing the Past
Love
Kingdom for a Heart
Blood
Tallulah
UnOpened
The Wolves Die Young
Bis:
Destruction Preventer
Don’t Say a Word
Vodka outro
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025
. N-a fost un simplu concert! A fost, mai curând, un festival de o zi.){kind=link}