Povestea lui Julie Hamill, cea mai mare admiratoare a lui Morrissey

0
199

JULIE HAMILL Morrissey (450 x 600)Julie Hamill este un super-fan Morrissey. Și deși știe că cel mai probabil nu își va întâlni niciodată idolul față în față, nu se lasă descurajată de această ipoteză. În septembrie, Julie va lansa o carte în care povestește despre aventurile vieții unui fan Morrissey și publică și o serie de interviuri cu celebrități care au declarat că sunt fanii ai artistului britanic.
În vârstă de 43 de ani, Julie recunoaște că din momentul în care sora ei a adus acasă o casetă cu primul album The Smiths, s-a îndrăgostit de muzica și de solistul trupei. În ultimii 30 de ani, a trecut prin toate etapele: i-a mâzgălit numele pe ghiozdan, pe băncile școlii, pe caiete, a mers la Manchester pentru a vizita casa în care a copilărit Morrissey, l-a văzut în concerte în lumea întreagă și a ales una dintre piesele lui ca prim dans la nunta ei.
 
Are și un blog unde scrie despre dragostea ei pentru Morrissey și pentru muzica lui. Organizează și întâlniri între fanii lui Morrissey precum și o conferință anuală în orașul natal al artistului. Face toate aceste lucruri deși știe că șansele de a-și întâlni idolul sunt la fel de mici ca atunci când era doar o școlăriță de 13 ani. Așa că în momentul în care șansele de a obține 15 minute pentru un interviu cu Morrissey au devenit aproape zero, a decis să încerce să facă interviuri cu persoane care l-au cunoscut pe artist, prieteni sau foști colegi de trupă. Hotărâtă să afle totul despre Morrissey, de la cum preferă să bea ceaiul până la lucrurile despre care îi place să vorbească, Julie a contacta nume celebre din industria muzicală precum și artiști care s-au declarat fani ai lui Morrissey. I-a rugat să îi povestească cum a fost prima întâlnire cu starul și ce anume au mâncat. a pus interviurile pe blogul ei, dar le va publica și în cartea „15 Minute Cu Tine”, care va apărea pe piață în luna septembrie.
 
Julie Hamill, care locuiește în Londra în prezent, dar a crescut în Airdrie, a declarat: „Trebuie să fiu foarte atentă ce-mi doresc, pentru că dacă aș avea posibilitatea să îi iau un interviu lui Morrissey, sunt șanse mari să îl rog să mă lase să stau pe genunchii lui 15 minute, fără să îl mai întreb nimic. Toată viața am visat să îl întâlnesc pe Morrissey, și încă mai visez. Nu este un vis nebunesc. Pur și simplu vreau 15 minute cu el, poate să bem un ceai împreună. Deși am întâlnit mulți oameni care l-au cunoscut, nu cred că acest lucru mă duce mai aproape de visul de a-l întâlni în persoană. Am trimis mailuri asistentei lui, iar ea mi-a răspuns din când în când, dar când am întrebat-o dacă aș putea să-l întâlnesc, nu mi-a mai răspuns. Dar nu-i o problemă. El este atât de mare, iar eu sunt atât de mică. Cineva mi-a spus că a citit unele dintre postările mele de pe blog și câteva interviuri făcute de mine și a râs, i s-au părut amuzante. Dacă este adevărat, este chiar tare! Știu că este greu să-l convingi pe Morrissey să îți dea un interviu. Ține foarte mult la viața lui privată, iar ca fan, respect asta. Îmi doresc să aflu cât mai multe despre el, dar nu vreau să intru cu bocancii în viața lui. Așa că am încercat să îi abordez pe cei care l-au cunoscut”.
 
Primul interviu al lui Julie a fost cu chitaristul Mark Nevin, care a lucrat cu Morrissey. „N-am crezut că Mark va da curs cererii mele de interviu. Am avut mari emoții când mi-a răspuns și mi-a spus că acceptă. Ne-am întâlnit într-un pub și m-am gândit că va sta cu mine vreo 15 minute, dar după 4 ore noi încă mai povesteam. A fost foarte drăguț și m-a ajutat să iau legătura și cu alți oameni care l-au cunoscut pe Morrissey”.
Julie a mai stat de vorbă, printre alții, cu Frankie Boyle, Sean Hughes, Chris Packham și Julie Hesmondhalgh.
„Fanii lui Morrissey au o legătură aparte. Sunt foarte diferiți de fanii altor artiști. Asta pentru că în momentul în care te îndrăgostești de Morrissey, el rămâne cu tine toată viața”, a declarat Julie.
Soțul ei, Gerard, și cei doi copiii ai lor, Sadie (11 ani) și Archie (9 ani), o susțin pe Julie în tot ceea ce face. „Soțul meu nu este deranjat de obsesia mea. El are o obsesie pentru Manchester United, iar eu pentru Morrissey. El merge pe stadion, eu merg la concerte. Este o mare bucurie pentru mine că am putut să fac aceste interviuri și abia aștept să apară cartea”.
 

Vă reamintim că Morrissey va susține un concert la Sala Palatului din București pe 14 octombrie. Organizator: Events. Mai multe info aici:

http://andreipartos.ro/morrissey-in-premiera-in-romania/

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here