A fost o partidă bine gândită! România-Norvegia la handbal fete. 25-20 este un rezultat concludent. În preliminariile C.E. 2016. N-am fost încântat că nu s-a renunțat la câteva jucătoare care n-au mers bine nici în campionatul intern. Thomas Ryde, antrenorul nostru suedez le-a convocat și pe Vizitiu, Luciana Marin, Elisei care sunt de la Baia Mare. Și Paula Ungureanu e de acolo, dar ea a fost excelentă. Au mers bine Cristina Neagu, deși a mai ratat, tot a ajuns la 10 goluri, Eliza Buceschi, Oana Manea, precum și numele mai noi ca Tănăsie sau Chiper…Apărarea a funcționat, iar campioanele mondiale și olimpice n-au reușit să-și revină. Ale noastre au avut o perioadă slabă în repriza a doua, dar n-au cedat inițiativa. Au condus tot jocul cu 3-7 goluri diferență. Publicul din Cluj a fost minunat. Cred că a contat mult în ecuația succesului. N-avem multe satisfacții, dar acum sunt și mai sigur că meritam să trecem de ele în semifinalele din decembrie și luam lejer titlul. E bună și medalia de bronz mondială, dar azi am învins campioana pe linie a handbalului mondial! După 16 ani, le-am bătut! Felicitări! 🙂
- JURNALUL MEU HOLBAT 10.09 – NE MAI FIERBI MULT, DLE NICUȘOR DAN? - septembrie 10, 2026
- 8 CONTRA UNA . JURNAL HOLBAT DIN 3-4.09. - septembrie 4, 2026
- DESPRE UNELE ”SERBĂRI” DE LA COSTINEȘTI (1986) POVESTITE DE TONI GRECU - septembrie 3, 2026

































