Nu e scorul finalei, ci scorul dintre bunul simţ, eleganţă şi modestie, faţă de aroganţă, mitocănie, fariseism. Costel Gâlcă a fost faultat din interior de zeci de ori, i-au luat jucători buni, i-au adus mediocri, i-au dat liber înainte de final şi totuşi omul a dus totul până la capăt şi aobţinut Tot ce şi-a propus. Primul an ca antrenor de Liga 1 şi ia trei trofee! Ce poate face mai mult un antrenor??? Să-l schimbi doar pentru că a fost bun şi nu-ţi este rudă? De multe ori am scris că ar trebui să plece şi cred că a făcut bine că a stat A dovedit că bunul simţ poate învinge! Recomandam plecarea pentru că era clar că jucătorii nu-l ascultă toţi, că sunt prea multe voci care ciripesc la acest club, iar după eliberarea lui GB totul s-a văzut. Prea puţini jucători au terminat campionatul şi sezonul în formă, dar nu mai contează. Steaua n-a jucat spectaculos, dar a luat tot. Jos pălăria Costel Gâlcă şi felicitări echipei pentru al treilea trofeu!
- JURNALUL MEU HOLBAT 10.09 – NE MAI FIERBI MULT, DLE NICUȘOR DAN? - septembrie 10, 2026
- 8 CONTRA UNA . JURNAL HOLBAT DIN 3-4.09. - septembrie 4, 2026
- DESPRE UNELE ”SERBĂRI” DE LA COSTINEȘTI (1986) POVESTITE DE TONI GRECU - septembrie 3, 2026

































