O SA FIE BINE!?

august 18, 2016

Articol de Dara Codescu
Cu cateva decenii in urma, divorturile nu erau un prilej de zaiafet. In oraselele de provincie, vestea unui divort devenea mana cereasca pentru clevetitori. Fiecare participant la barfa isi amintea cate un amanunt din viata cuplului in discutie, din care reiesea clar ca de multa vreme nu mai era pace sub maslini. Bine, mai puneau si cate ceva de la ei, incat vestea despartirii pleca din casa-n casa, din ce in ce mai „documentata”. Si, nu stiu cum sa facea, dar numai femeile erau de vina: fie nevasta nu si-a vazut de treaba, fie o zaltata de amanta a stricat casa bietilor oameni. Ca si cum barbatii ar fi fost rapiti, legati-fedeles, apoi dusi cu forta si cu ochii acoperiti la o femeie, careia i se spunea amanta!

Asa stand lucrurile, femeile divortate nu aveau un renume prea bun si, in consecinta, se cam izolau, asumandu-si esecul in casnicie. Multe dintre ele incercau sa sparga, totusi, tiparele si sa ia viata in pieptu-le de arama. Adica, sa invete sa traiasca singure, fara a se smiorcai pe la colturi, increzatoare in mintea si priceperea lor. Fireste, exercitiul singuratatii nu e la indemana oricui! Una dintre prietenele mele, mai rebela de felul ei, isi propusese sa ignore orice barfa la adresa ei si sa-si vada de viata in continuare, ca si cum nicio schimbare nu s-ar fi produs.
Cand a venit luna unei noi varste, a hotarat cu vitejie in cuget si simtire sa-si serbeze ziua de nastere de una singura. Uite-asa! „N-am nevoie de nimeni. Voi, daca veniti, va voi citi compatimirea in ochi. Ca stiti voi ca eu sufar. Ei bine, nu! O sa pot. V-arat ca pot. Ma coafez, imi iau o rochie noua, imi comand un tort, cumpar sampanie, umplu casa de flori, pun muzica, dansez, o sa ma distrez de minune. Sa nu va prind pe vreuna pe la usa! Nici telefoane! Ca nu raspund”.

Ziua ei a picat intr-o miercuri. Nu avea decat vreo cinci ore! Directoarea, una din perioada epocii de aur, s-a involburat pana-n ultima vertebra si urla ca o apucata: ca n-a anuntat, ca vor ridica elevii scoala in slava cerului, ca facu-i si dregu-i… Cu greu, am domolit-o, angajandu-ne fiecare ca-i vom tine locul, cumva.
Dupa ore, ne-am facut drum pe langa blocul in care locuia sarbatorita. Afara se intunecase, la ea in casa, intuneric-bezna! Mai, sa fie! Am urcat cele doua etaje si am inceput sa sunam la usa. Ne-a lasat sa fierbem vreo cinci minute si a deschis…

Era frumos imbracata, intr-adevar. Coafata…fusese, dar mai de mult! Acum avea niste suvite smotocite si ude, machiajul desavarsea dezastrul, pentru ca plansese de toti banii. Am intrat. O masa ce fusese intru inceput festiva mai pastra un tort inceput, o farfurioara pe care zacea felia taiata, apoi batatorita indelung cu lingurita, un pahar cu vin (sampania nu putuse s-o desfaca singura) si un buchet de garoafe (alte flori nu se gaseau, pe vremea aia) rupte maruntel-maruntel si adunate intr-un musuroi multicolor.

– De ce ai vrut sa faci asta?
– Ca sa mvad cat ssssunt de de de puternicaaaaaaaa!
– Si-ai vazut?
– Ndaaaannnuuuuu….dah amm crezuttt ca poth!
– Acum vom serba impreuna! Si va fi bine… Trebuie sa fie bine…
Morala: are si eroismul pretentiile lui.
Anti-morala: astazi, divortul este un farafastac, care nu mai intereseaza pe nimeni; cu cat mai multe, cu atat mai banale.