Articol de Iulia Radu
O zi de memorat și de povestit nepoților. Se pare că este mult mai ușor să obținem interviuri cu artiști care nu au anunțat vreun concert în România. Când relația nu este intermediată de un promoter român, lucrurile merg ca pe roate. Așa s-a întâmplat și în cazul lui Jon Anderson (fost membru al trupei Yes). Am decis să luăm legătura cu managementul artistului după ce am ascultat albumul „Invention Of Knowledge” lansat alături de suedezul Roine Stolt (chitarist, The Flower Kings și Transatlantic). A contat și faptul că cei care citesc site-ul și ascultă emisiunea au reacționat cu entuziasm când am anunțat apariția acestui material discografic. Așadar, rock-ul progresiv are susținători în România, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure. Managerul lui Jon Anderson a răspuns cu promptitudine solicitării noastre de interviu. La propunerea lui, am stabilit data de 15 septembrie. Artistul chiar declarase într-un interviu că și-ar dori un turneu de promovare pentru acest album, dar vrea mai întâi să vadă reacția publicului. Nu o să vă povestesc prea multe despre interviul în sine. Dialogul dintre Andrei Partoș și Jon Anderson a fost unul savuros. 17 minute, în care artistul britanic (devenit din 2009 și cetățean american) a povestit despre colaborarea cu Vangelis, despre relațiile cu ceilalți membri din trupa Yes, despre trecutul, prezentul și viitorul rock-ului progresiv. Jon povestește totul cu mult umor. Vă veți bucura cu siguranță să îi auziți vocea specială. Nu vă spunem când vom difuza interviul, o vom face… la momentul potrivit. Dar trebuia să punctăm momentul de astăzi.
Aveți mai jos una dintre piesele incluse pe cel mai recent album. Enjoy! 🙂
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025