Articol de Dara Codescu
Fiecare om se teme de ceva. De cutremur, ne temem cam toti… Pentru ca, de catastrofele naturale nu prea ai cum sa te aperi, mizezi pe noroc. Cu toate astea, manifestarile iscate de seismul recent au atins cotele inconstientei, ale ridicolului si, mai ales, au demonstrat ca populatia nu tine cont de nicio recomandare, in cazul unui asemenea pericol.
Un tanar, desi locuieste la parter, alege sa se arunce pe geam. Si isi fractureaza un picior. O venerabila doamna tine minte recomandarea de a se adaposti sub o masa, dar, in ciuda varstei inaintate, se napusteste spre locul salvator. Si se loveste la cap. Un barbat alege sa fuga pe scarile blocului, desi se spune in permanenta ca, in caz de cutremur, scarile sunt primele care se prabusesc. Nu s-a prabusit scara, dar omul a reusit sa cada, in fuga lui bezmetica. Toti trei ajung la spital.
Aflam ca au fost nenumarate apeluri la 112 si ca s-au reclamat atacuri de panica. Inchipuiti-va ce s-ar fi intamplat daca ar fi existat raniti! Ce facem, umplem spitalele cu aceia care au intrat in panica sau salvam vietile celor prinsi intre daramaturi?
Eu cred ca se impun niste cursuri intensive despre modul in care iti poti stapani frica, despre autocontrol, despre exercitiul luciditatii, despre maturitatea gesturilor si logica actiunilor. Altfel, riscam sa ne transformam in hoarde de nebuni, care sfarsesc prin a se omori intre ei, inainte sa-i omoare ceva anume!
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025