Universal Music România vs Metallica (22.11.2016)

1
67

metallica Hardwired…To Self-Destruct aArticol de Iulia Radu
Ne-am obișnuit cu faptul că Universal Music România reacționează mai lent când e vorba de lansări internaționale (așa a fost și în cazul Bon Jovi), trimițând comunicate după 4-5 zile de la apariția albumului. Este un gând cu care putem trăi, chiar și în era Internetului când veștile circulă cu viteză. Între noi fie vorba, Metallica a început promovarea noului album pe 18 august când a lansat și primul single. De atunci, am tot ascultat piese (Andrei Partoș a difuzat piese noi în emisiune din august până în prezent, fără să le fi primit de la casa de discuri cu pricina). Am „învățat” să nu ne mai bazăm pe casele de discuri atunci când vine vorba despre informație, ci să mergem direct la sursă. Dar comunicatul primit astăzi de la Universal Music România, conține și o mică doză de umor. Astfel, în finalul comunicatului de presă, aflăm (cu maximă surprindere) că Metallica înseamnă doi oameni, adică un tobar și un vocal:

Metallica a luat nastere in 1981, formata din tobosarul Lars Ulrich si vocalul James Hetfield si a devenit una dintre cele mai influente si mai de succes trupe rock din istorie, cu vanzari de 110 milioane de albume in intreaga lume si cu concerte sustinute in fata a milioane de fani din toate cele sapte continente.

 
Aveți mai jos comunicatul primit de la Universal Music România. N-ar fi rău să-și corecteze greșeala. Zic și eu, nu dau cu parul! 🙂
 
METALLICA A LANSAT  HARDWIRED…TO SELF-DESTRUCT SI 13 VIDEOCLIPURI
Albumul este disponibil in format fizic si digital aici
Metallica a lansat pe 18 noiembrie via Blackened Recordings cel de-al unsprezecelea album de studio Hardwired…To Self-Destruct. Materialul este primul album de studio dupa Death Magnetic (premiat cu multiple discuri de platina) al trupei castigatoare a noua premii Grammy® si incluse in Rock and Roll Hall of Fame.
Hardwired…To Self-Destruct a fost pe prima pozitie a topurilor iTunes in peste 50 de teritorii din intreaga lume, intre care si Romania. Albumul este disponibil in format fizic si digital, in diferite configuratii ce includ: CD, Vinyl, Coloured Vinyl, CD Deluxe si Deluxe Boxset.
Pentru a celebra lansarea noului album, Metallica a creat 13 videoclipuri, cate unul pentru fiecare dintre piesele incluse pe Hardwired…To Self-Destruct. Videoclipurile pot fi urmarite aici!
 
Hardwired…To Self-Destruct este disponibil in format fizic si digital, la urmatorul link:
https://umusic.lnk.to/HardwiredPR
DESPRE METALLICA
Metallica a luat nastere in 1981, formata din tobosarul Lars Ulrich si vocalul James Hetfield si a devenit una dintre cele mai influente si mai de succes trupe rock din istorie, cu vanzari de 110 milioane de albume in intreaga lume si cu concerte sustinute in fata a milioane de fani din toate cele sapte continente. Albumele Metallica au fost premiate cu multiple discuri de platina, inclusiv albumul Metallica (The Black Album din 1991), cu vanzari de peste 17 milioane numai in Statele Unite, ce a devenit cel mai bine vandut album din istoria Soundscan. Metallica a primit si numeroase premii, inclusiv noua premii Grammy, doua premii la American Music si multiple trofee la MTV Video Music Awards. Trupa a intrat in Rock and Roll Hall of Fame in 2009. In decembrie 2013, Metallica a scris istorie concertand in Antarctica, devenind astfel prima trupa ce a sustinut concerte pe toate cele sapte continente in decursul unui singur an, eveniment ce le-a adus si un loc si Guiness Book of World Records.

1 COMENTARIU

  1. Este un album reusit, interesant. Mie mi-a placut, cu toate ca gusturile mele muzicale sunt categoric inclinate catre „tabara” adversa, respectiv Depeche Mode! 😀

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here