TEHNICI DE ÎNCĂLECAT CALUL

noiembrie 26, 2016

498

Articol de Dara Codescu
Un reportaj televizat promoveaza turismul ecvestru. Cateva vedete apar in cadru, calare pe cai. Nicola incearca sa lamureasca o domnisoara reporter cu privire la modalitatea in care s-a catarat in saua calului: „Pai, hahaha, l-am mangaiat, hahaha, i-am cantat si hahaha, uite asa!”. E randul lui Vlad Mirita sa fie alergat cu microfonul si cu intrebari destepte: „E calul tau sau l-ai luat de aici?”. Nu, Vlad nu venise cu calul de acasa. Nici una, nici doua, entuziasmul reportericesc atinge cota de curaj si tanara cu microfonul in mana doreste sa incalece si ea un cal. I se explica unde sa tina mana stanga, unde mana dreapta, apoi este indemnata sa puna piciorul in scara. Ceea ce duduia chiar face, atat ca se arunca voiniceste cu piciorul drept!!! I se atrage atentia, cu blandetea pe care numai perplexitatea ti-o poate da, ca este necesar si obligatoriu sa inceapa ascensiunea ecvestra, cu piciorul stang.
Ramaneati, va rog, pe secventa asta! Ce s-ar fi intamplat, daca protagonista noastra ar fi fost lasata sa-si duca gestul pana la capat?
Varianta 1: mana stanga pe ham, mana dreapta pe șa, piciorul drept in scara, piciorul stang peste cal…doar pe sub mana stanga si asezarea in șa, cu spatele spre directia de mers si cu fața inspre coada calului, adica un fel de: calul merge intr-o parte, calareata in partea opusa!!!!!!!!!!!
Varianta 2: mana stanga pe ham, mana dreapta pe șa, genunchiul stang pe șa, apoi si genunchiul drept, langa cel stang, rasucire in pozitia-broasca, cu beregata in ceafa calului si cu fundul in sus, apoi, concomitent, trantirea fundului pe bietul cal si cracanarea picioarelor (miscare imposibil de executat fara un icnet greu de camuflat), intr-o imbratisare calda, tandra, inundata de bucuria visului implinit.
Varianta 3: mana stanga pe ham, mana dreapta pe șa, piciorul drept in scara, hai cu stangul peste cal, ne dam seama ca avem nevoie si de piciorul drept, incercam sa-l aducem si pe el, dar alunecam pe cealalta parte, cu capul in jos, picioare pe sus (cracanate), mainile balanganind cu disperare si incercand sa se prinda de ceva, nu gasim nimic, decat o portiune din ham, pe care ne scurgem, gratios, tandru, pe gazon, cu inevitabilul icnet, acel „hâââchhhmmnn” final, definitiv, salvator…
In secventele prezentate dupa trei ore, domnisoara reporter invatase, in sfarsit, sa incalece. De ce m-am incapatanat sa urmaresc toate episoadele? Pentru ca ma temeam de varianta 3, care se putea termina cu totul altfel decat mi-am imaginat-o eu!