S-a terminat campionatul. Viitorul e campiona .Merită felicitările tuturor, inclusiv ale colegilor de competiție. Hagi a muncit mult în acești ani, adică în cei 8 de la înființare. A fost și ajutat în unele momente, așa cum sublinia Radu Banciu luni în emisiunea de la B1.* Eu am rămas cu nedumeriri majore. Și nu în calitate de suporter, ci de observator atent al fenomenului fotbal, sport în general. S-a petrecut ceva nou. De zeci de ani, până acum câteva zile clasamentele se publicau după niște criterii simple. Puncte, golaveraj. Acum nu mai e așa. Poți avea golaveraj mai bun, dar să nu fii pe prima poziție. Poți avea și victorii mai multe, la egalitate de puncte, dar tot să nu fii primul. Ambiguitățile din Regulamentul creat de Federație, nu de Liga Profesionistă condusă de Gino Iorgulescu, au dus la situația stranie de acum.* Becali vrea să meargă la TAS invocând numărul de victorii directe pe tot parcursul campionatului (sezon regulat plus play-off), dar uită că Viitorul poate invoca toate punctele acumulate în campionat (adică fără acea înjumătățire) și atunci ar fi în avantaj total. *În plus cartonașele galbene s-au anulat la final de campionat, început de play-off. Jucători cheie, cum ar fi Alibec, aveau 5-6 cartonașe. Urma suspendarea imediat. *R. Burleanu e răspunzător de cele petrecute din punct de vedere organizatoric, pentru că LPF a propus sistemul play-off, play out, de acum 3 ani, pentru că așa cerea firma care a semnat contractul de televizare. Adică se dorea un spectacol mai dinamic, mai palpitant. FRF a conceput Regulile și iată ce a ieșit*. Steaua a pierdut titlul pe mâna lui Becali prelungită în strategul Reghecampf ,în umbra căruia s-a aflat mereu atenta impresară Ana-Maria Prodan. Mulți jucători au dispărut sau n-au confirmat din cauza acestei prezențe excesive. Dacă GB a investit enorm, cumpărînd tot ce se putea, strict de pe piața internă, e de neînțeles de ce n-a putut lua un antrenor capabil de performanță. Și dacă nu capabil, măcar simpatic, bun comunicator. Steaua și-a îndepărtat lumea nu doar printr-un joc neconvingător, adesea confuz, ci și prin tripleta de vorbitori Becali- Reghe- Meme. *Hagi a construit un stadion, a creat o echipă tânără și frumoasă, Becali nu are stadion, nu are siglă, nu are nume, nu are antrenor, are doar bani și vorbe!* Logica îmi spune că odată ce spui că plecăm de la zero, adică ai anulat golaveraj, atunci trebuia să se plece de la zero și la puncte.* Logica îmi spune că o echipă care generează spectacol e cea care marchează multe goluri (și nu mă gândesc la câte blaturi cu multe goluri au fost în istorie), obține mai multe victorii, ar merita titlul. Strict pe logică.* Radu Paraschivescu spunea acum două seri că Viitorul n-a arătat deloc bine în ultimele jocuri. Dar că merită titlul.O declarație logică?* Craiova a jucat cu rezervele cu Viitorul.Și a pierdut . CFR a fost cuminte cu Viitorul și a pierdut cu 1-0, dintr-un penalty acordat lejer. Astra a dat și a primit puncte în relația cu Viitorul. Mă refer la Cupă, campionat. Știți cum a fost, desigur.* Cu Steaua, Craiova a jucat cu toți titularii, ”luptând pe viață și pe moarte” (așa declara marele Marcel Popescu) și a luat 3 goluri frumoase. Subiectul play-off rămâne discutabil, odată ce echipe aflate în insolvență, sau fără chef de efort, sau fără șanse la titlu, pot stabili campioana. Desigur, pe teren. Nu așa se spune?
* Am o idee de rezolvare fără TAS. Să se joace încă o dublă între primele două clasate și apoi să se aleagă campioana. Altfel va fi frustrare, iritare, neîncredere, polemică fără sfârșit. * F.R.F. ar trebui să plătească pentru daune morale aduse milioanelor de suporteri. Cum? Printr-o demisie a echipei care a reușit să genereze o gaură de 5,3 milioane de Euro în 2016. Culmea e că FRF e cea care a permis FCSB să conteste direct la TAS. Adică lipsa de logică se lipește perfect de lipsa de responsabilitate!
P.S. Normal ar fi ca Reghe să plătească pentru triplul eșec. Campionat, Cupă, Cupa Ligii. Gâlcă le-a luat pe toate trei cu un lot mai subțire și a fost trimis la plimbare. Este Becali un bun creștin?
Federaţia de Vodă şi Lobodă
Articol de Maria Andrieș: http://blogsport.gsp.ro/andries/2017/05/16/federatia-de-voda-si-loboda/
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025