Vineri, 16 august 2019, iubitorii de jazz și blues au ocazia să participe la un eveniment de gală, prima ediție „Jazz & Blues Night Remember Costinești”, un proiect ce are ca obiectiv principal readucerea în memorie a manifestărilor de gen, festivalurile de jazz din perioada anilor 80 din Stațiunea tineretului. Un invitat de referință a acelor ani la festivalurile de jazz din Costinești (alături de maestrul Johnny Răducanu), precum și la această ediție, este binecunoscutul jazzman constănțean Harry Tavitian.
„Au fost destui ani când mi-am sărbătorit ziua „prin muncă”, adică am avut concerte. Prima oară, în 1982, la Costinești, unde apoi se crease o adevărată tradiție, pentru că Festivalul de Jazz era, în fiecare an, între 10-14 august.
Am amintiri fabuloase de la festivalurile din Costinești din anii ’80. Vineri (16 august 2019, n.n.) voi reveni în Costinești după 20 de ani, timp în care și jazzul a lipsit de acolo cu desăvârșire. Voi cânta în trio la Jazz& Blues Night Remember Costinești 2019. Nădăjduiesc că împreună cu publicul de jazz și blues și cu colegii muzicieni care vor urca pe scenă vom reuși să reînnodăm împreună această frumoasă tradiție.
Una dintre amintirile cele mai dragi de la serbarea zilei mele de naștere în Costinești este legată de concertele mele cu Johnny Răducanu la patru mâini sau la două piane. Bunul meu prieten, istoricul ideilor Sorin Antohi, scria: „Alături de Johnny Răducanu, Harry a stabilit o miraculoasă simbioză”.
De la Johnny am învățat libertatea prin jazz. Iar Costineștiul a fost un spațiu extraordinar al libertății la Festivalul de jazz din anii ’80, în plină dictatură.” – Harry Tavitian
Harry Tavitian revine astfel, după 20 de ani, pe scena Teatrului de vară din Costinești. „Vineri, cu siguranță, sufletul lui Johnny se va bucura împreună cu noi, sus, în ceruri.” ne mărturisește Harry Tavitian.
Biletele pentru eveniment s-au pus in vânzare online pe site-ul www.iabilet.ro (https://www.iabilet.ro/bilete-jazz-blues-night-remember-costinesti-43737/?q=jazz), dar și în format fizic, la sediul Doors Club din Constanța (Str. Traian, nr 68A). Prețul unui bile teste 30 de lei. Info la nr. de telefon: 0766 057 078.
- Ministerul Educației și CNA-ul nu pot dormi de grija horoscopului - iunie 26, 2025
- Psihologul Muzical (ediția 1184 – 21.06.2025): Baba Novak, Top Nonconformist „Songs with heart, corazon, cuore, coeur, herz, inimă în titlu” (partea a II-a) - iunie 26, 2025
- Mike Godoroja & Blue Spirit lansare album Viata-Iubire, Armonie, Zbor la Sala Radio 22 iunie 2025 - iunie 25, 2025