A fost sau n-a fost derby? S-au tot întrebat comentatorii. E un meci de tradiție al fotbalului nostru. Singurul care adună peste 30.000 de spectatori pe stadion. Cele două echipe au onorat întâlnirea prin dăruire, joc de calitate, alert. Și ce dacă sunt pe locurile 9 și 10? Întâlnirea lor a fost mai spectaculoasă decât cele dintre primele 6 clasate. Se tot vorbește de play-off. Doar cei din presa sportivă, cu I.Q. răvășit bine, pot vorbi despre așa ceva după numai 10 etape.
Din nou s-a ajuns la oprirea jocului din nou au intrat unii cu petarde în Arenă.A fost și o secvență de fugăreli pe gazon. Noroc că s-a întâmplat după terminarea partidei. Primii vinovați sunt cei care mimează controlul la intrare și firmele angajate pentru menținerea ordinii. Apoi jucătorii și oficialii care la interviuri se arată încântați de injurături, atacuri rasiste și xenofobe. Sigur, mai vine unul ca Nistor (Dinamo) și-i pârăște pe adversari afirmând că și suporterii lor au aruncat cu brichete, dar el n-a făcut caz. Că el e ”bărbat”. Istvan Kovacs a fost și el lovit cu un obiect tot dinspre peluza dinamovistă. A oprit jocul timp 10 minute, pentru scandări rasiste la adresa lui Florinel Coman, generând un avantaj dinamoviștilor. FCSB se afla pe val în acele minute. Când va fi sancționată pe bune galeria agresivă care ne-a dus la suspendări și de la UEFA? Jucăm fără suporteri meciuri internaționale tot din cauza unora ca ei. Revoltător este faptul că lui Beldie, Prunea și alții care tot apar pe la DigiSport, nu li se pare nimic grav. Sigur, în studio pe 7.10 erau numai fani sau aparținători de Dinamo. Beldie a avut nesimțirea să afirme că Ovidiu Popescu trebuia să ia un roșu, iar Prunea, care mai știe fotbal, i-a zis că și Ciobotaru al lor merita unul când la lovit pe Coman. Echidistanța la ea acasă!
Și la DigiSport Matinal (6.10) de duminică se comentau gesturile de ”vitejie” ale suporterilor. Este total aiurea să-i faci să creadă că pot deveni eroi, vedete, pentru că s-au fugărit pe gazonul Arenei. Pentru că s-au luptat cu jandarmii, sau pentru că se aleg cu dosar penal. S-au dat 29 de sancțiuni contravenționale, pedepse mărunte…La Giurgiu, la Ovidiu, la București grupurile de suporteri fanatici au creat situații necontrolate de organizatori. Dacă unii ziariști, de frică, le cântă în strună și-i tot admiră pe minunații huligani. Cu timiditate, Eric Lincar (invitat la Digi) a spus că acțiunea cu bannerul dus în mijlocul terenului era o provocare. Mă bucur că V. Grigoroiu este revoltat, aparent pe bune, de situațiile de acest gen. Altfel, încerca să afle ce se petrece în vestiarul FCSB-ului.
Andrei Marc a fost dat afară de la FCSB după două meciuri. Așa scrie pe ecran. Evident a fost invitat la DigiMatinal. Nu i s-a reproșat nimic. Financiar nu a pierdut nimic.
Eric Lincar a lăsat Turris pe primul loc. A scos un jucător din lot, pentru abateri. Președintele clubului n-a fost de acord. Așa că a plecat.
Declarațiile lui Becali sunt tot mai penibile, dar difuzate cu ardoare și imensă bucurie de DigiSport și ProX fac rău constant. Își flagelează jucătorii și când fac treabă bună, are o fixație în a-l ataca pe Tănase doar pentru că acesta are personalitate și se exprimă. GB vrea să fie pe primul loc în decembrie. La Mironică am văzut iar un exercițiu de admirație pentru Dinamo. Dar oportunistul face același lucru pe dos, când îl sună pe cioban. Mizerie antipatică greu de egalat.
Dinamo a avut câteva ocazii mari de gol și un 11 metri neacordat, nevăzut de arbitru.Mingea venea de la distanță foarte mică în brațul lui Cristea. Adr. Porumboiu (La ProX susține că era de penalty, dar Kovacs n-a văzut). Era de dat roșu la Ciubotaru care l-a lovit pe Coman. Altfel, Porumboiu îl laudă pe Kovacs care a făcut ”greșeli omenești” FCSB a atacat mai mult, a avut situații de gol, dar lipsa unui vârf autentic s-a simțit. Gnohere realizează o parodie a propriei performanțe de anul trecut. A avut și el un posibil penalty comentat hilar Ștefan Beldie la DigiSport. Adică Gnohere face fault când are șansa să dea gol? Sigur, Crăciunescu a zis aseară ceva asemănător, analizând pripit faza.* Coman a jucat foarte bine cam 60 de minute.* Nistor n-a fost ținut de niciun adversar, deși așa era normal. Antrenorul Vintilă a făcut schimbările așteptate, dar cu Adi Popa nu se poate spera la mai mult. Cu Hora sau Tsoumou era mult mai eficient atacul. Folosirea lui Manea mi s-a părut motivată doar de marketing, pentru că Crețu pare mult mai în formă. Apărarea a tremurat la fiecare fază fixă și n-a arătat flexibilitate la pătrunderile în careu. Oaidă a pasat constant greșit. Ov Popescu a început să se apropie de forma lui.
Tot derby a fost și Viitorul-CFR Cluj. Victorie clară și meritată pentru G. Hagi. 3-1 și un joc dinamic, spectaculos. Lamentările lui D. Petrescu nu arată bine. L-a obligat cineva să joace în competiții europene?
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025