Expoziţie aniversară Iurie Darie – Lumea mea Teatrul de Comedie vă invită sâmbătă, 14 martie, ora 17.30 la vernisajul expoziţiei aniversare Iurie Darie – „Lumea mea”, în foaierul Sălii Radu Beligan, eveniment organizat de Galeria Arhiva de Artă în parteneriat cu Teatrul de Comedie.
Expoziţia, care marchează 91 de ani de la naşterea actorului, va putea fi vizitată în foaierul Teatrului de Comedie, în perioada 14 Martie – 14 Aprilie 2020. În premieră naţională, Iurie Darie revine în faţa publicului cu o expoziţie personală, formată din peste 50 de desene, lucrări ce fac parte din colecţia privată a doamnei Anca Pandrea. Expoziţia „LUMEA MEA”, realizată de Galeria Arhiva de Artă invită vizitatorii la o reîntoarcere în lumea copilăriei, prin lucrările grafice ale lui Iurie Darie, care au ilustrat cărţi şi reviste dedicate celor mici. Iurie Darie s-a născut la 14 martie 1929 în Vadul Raşcov, judeţul Soroca. Dotat cu talent la desen, dar având şi reale însuşiri pentru scenă, Iurie Darie a intrat concomitent atât la Institutul de Arte Plastice, cât şi la cel de Artă Teatrală şi Cinematografică, dar alegându-l pe cel din urmă, pe care l-a absolvit în 1952, sub îndrumarea marilor actori şi profesori Mihai Popescu şi Marietta Sadova.
Puteți citi mai multe aici: https://adevarul.ro/cultura/carti/expozitie-aniversara-iurie-darie-lumea-mea-teatrul-comedie-1_5e5e50525163ec4271ac862a/index.html
- Psihologul Muzical (ediția 1227 – 25.04.2026): Tatiana Stepa (in memoriam), Cristi Dumitrașcu (din arhivă), Top de primăvară și noutăți - aprilie 26, 2026
- ARTmania Festival 2026 „in Context” (24-25 iulie 2026) - aprilie 26, 2026
- Au fost puse în vânzare biletele pentru concertele simfonice și recitalurile camerale din cadrul Concursului Internațional George Enescu 2026 - aprilie 26, 2026




































