Am descoperit în acest an Cuptorul cu lemne. Am comandat de două ori, a fost bine. Livrare la timp, om cu mască și mănuși, prezentare rezonabilă, bere cadou. Încasare cu cardul contactless. Produse cu gust bunuț. Apoi au venit fazele românești. Comand un produs de pe listă, mă sună cineva și-mi spune că nu au. Zic bine, dați-mi altceva. Nu poți comanda sub o anumită sumă (30 LEI). Se repetă faza cu alt fel de mâncare. Fac comandă din nou și o pățesc global. Nu au un produs, le spun că nu e normal să-l tot afișeze, că e corect să-l scoată, sau să scrie că nu-i disponibil. E site-ul lor, nu-i de împrumut. Tanti zice că doar acum, un accident. Insist și-i spun că și acum 10 zile a fost tot așa. Îmi propune altă supă, zic o.k. Vine un nene mirosind a țigări de la 5 metri. Fără mască, fără mănuși, tremur de alcoolic în mâini. Dau să achit, POS-ul refuză. Schimb card-ul. POS-ul refuză. El sună la ai lui și le zice că eu nu am bani cash și ce să facă? Trebuia să-i dau pachetul și pa. Mi-a fost milă, jenă. Am achitat cash. Nici nu mă întrebase dacă am. La comandă optezi pentru forma de plată. De azi, pentru mine, această firmă nu mai există. Poate că e bine să fiți atenți de unde vă cumpărați mâncarea. După 2-3 runde drăguțe, puteți păți ca mine!
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025