Campaniile de presă numeroase și prelungite împotriva antrenorilor adevărați și performanți au reușit! Au contribuit și unele foste gimnaste, au contribuit și antrenorii fără glorie, frustrații. A contribuit și o federație înțepenită, fără viziune, fără idei. Iată la ce s-a ajuns în 2017. Nu avem o echipă de 4 fete care să poată concura la toate aparatele nici măcar la nivel mediu, avem două vedete care au probleme, dar organizăm un Campionat European de gimnastică la Cluj Napoca. Aici chiar merită felicitați organizatorii. Inclusiv TVR care s-a implicat și se străduiește în mod real.Sala arată bine, publicul a fost prezent. Imaginea țării a fost servită, dar sportul românesc a avut de suferit profund. Nu există scuze pentru asta. Să nu poți pregăti fizic și psihic niște fete de 16-18 ani pentru un concurs desfășurat acasă, cu mama, tata, colegii în tribune, să nu le poți oferi exerciții modeste dar sigure, să nu fie penibile, este strict o problemă de antrenor și staff tehnic. Nici măcar în primele 10 n-au ajuns. După campaniile de presă au decis părinții să nu-și mai ducă fetițele la gimnastică? Nu se mai nasc talente în România sau nu le caută nimeni? Antrenorii buni au ajuns peste tot în lume pentru că nu sunt respectați în țara lor, pentru că nu sunt plătiți cum se cuvine? Iată, dragi jurnaliști investigatori, iubitori de patrie, că ați reușit să ne lăsați fără sportul cu performanțe unice în lume! Am auzit cuvântul emoție de 100 de ori în numai 3 zile. Dacă la asta se rezumă sportul de mare perrformanță, atunci mai bine NU. Să spun și ceva frumos. Nadia arată excelent și vom trăi cu mândria de a se fi născut aici încă mulți ani.Sunt mândru că am cunoscut-o în anii 80 .Fetele noastre cu multe medalii, care au devenit comentatoare, antrenoare sunt și ele frumoase și inteligente: Andreea Răducan, Sandra Izbașa, Monica Roșu și altele. Cine vine după ele? Să ne spună specialiștii!
- Simona Halep a fost suspendată patru ani pentru dopaj intenționat - septembrie 12, 2023
- Amintiri din Costinesti (10.09.2023) - septembrie 11, 2023
- TELEVIZIUNE SAU TRIBUNĂ? 5.09. - septembrie 5, 2023