Agora mioritică a fost tulburată, zilele trecute, de o predică rostită de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, în ziua de hram închinată Sfântului Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucureștilor.
Punctul central al predicii rostite de întâistătătorul BOR a fost un fel de dojană la adresa guvernanților care au interzis, pe motiv de Covid-19, organizarea pelerinajului obișnuit închinat Sfântului Dimitrie cel Nou. O dojană care poartă în sine avertismentul că acești guvernanți pot să aibă soarta pe care au avut-o comuniștii, atunci când au interzis organizarea pelerinajului închinat Sfântului, în octombrie 1989, fiind în scurt timp înlăturați de la conducerea țării, în urma evenimentelor sângeroase din Decembrie 1989, ca un fel de pedeapsă de la Dumnezeu și de la Sfânt.
Predica Preafericitului Patriarh a provocat reacția critică extrem de dură a jurnalistului Cristian Tudor Popescu, acesta numărându-se, la rândul său, printre alți… „patriarhi”, nu ai unei biserici, ci ai jurnalismului românesc post-decembrist.
CTP-ul – cum este pomenit de prieteni și neprieteni – s-a repezit să asemuiască ierarhia BOR cu preoții egipteni ai lui Amon-Ra și a reamintit prin cuvinte tăioase despre colaboraționismul unor ierarhi și preoți cu dictatura comunistă și cu Securitatea.
Cele două „predici”, cea rostită de Patriarh și cea scrisă de Jurnalist, au fost ingrediente suficiente pentru un scandal despre care mulți s-au grăbit să spună că este expresia unei grave coliziuni între Biserica Ortodoxă Română și presa liberă.
Nimic mai fals!
De fapt, acest scandal poate fi privit mai degrabă ca o gâlceavă cu Dumnezeu a unor oameni neînțelepți. Șocant de neînțelepți, dacă ne gândim la pozițiile importante pe care le ocupă cei doi „patriarhi” în agitata noastră comunitate mioritică.
Preafericitul Daniel a comis o eroare periculoasă ca o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, din perspectivă dogmatică, Preafericitul Daniel și-a trădat, de această dată, cunoscuta sa erudiție teologică. Cum să-l prezinți pe săracul Sfânt Dimitre cel Nou Basarabov ca pe un fel de fițos răzbunător care se supără pe comuniști, nu pentru că aceștia au asasinat mii de români, mulți dintre ei preoți ortodocși, în închisorile Gulagului românesc, nu pentru că au umilit un popor format din milioane de oameni, prin frigul de iarnă din blocurile sinistre ale cartierelor muncitorești, prin cozile la Alimentara pentru o bucată amărâtă de pui scheletic, prin osanalele ridicate Tovarășului și Tovarășei, ci se supără Sfântul pe comuniști pentru că aceștia nu-i respectă ziua de hram?
Puteți citi articolul în întregime aici: https://ziaristii.com/patriarhul-daniel-versus-jurnalistul-ctp-sau-despre-galceava-neinteleptilor-cu-dumnezeu/
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025