Experţii Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, CNSCBT, din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică au actualizat metodologia de supraveghere pentru COVID-19.
Printre altele, specialiştii subliniază că nu mai este considerată contact direct al unui caz de COVID-19 persoana care a purtat mască/echipamentul de protecţie corespunzător şi a respectat distanţarea fizică.
Concret, contacţi direcţi sunt considerate în continuare persoanele care locuiesc în aceeaşi gospodărie cu un pacient care are COVID-19; care a avut un contact fizic direct – strângere de mână neurmată de igienizarea corespunzătoare, de exemplu – persoana care a avut contact neprotejat cu secreţiile infecţioase ale unui caz de COVID-19 sau a avut contact faţă în faţă la o distanţă mai mică de doi metri şi cu o durată de minimum 15 minute. Tot contact direct este considerată persoana care a stat într-o sală de clasă, de şedinţe sau de aşteptare a unui spital, cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de doi metri, timp de minimum 15 minute. La acestea se adaugă personalul sanitar care îngrijeşte bolnavul şi cel de laborator care manipulează probele recoltate şi care nu poartă corect echipamentul de protecţie. Şi aceste două categorii sunt considerate contacţi direcţi.
Puteți citi articolul în întregime aici: https://adevarul.ro/news/societate/persoanele-purtat-masca-excluse-categoria-contactilor-directi-prioritate-testare-1_612661145163ec427183a705/index.html
- Sfârșitul democrației așa cum o știm - iulie 30, 2026
- Din jurnalul unui ninja (121): Alfabetul Improvizației și disciplina Spontaneității - iulie 30, 2026
- „Delta Sălbatică”, cel mai amplu documentar dedicat Deltei Dunării, proiectat în avanpremieră la festivaluri de film din România și în localități din Delta Dunării - iulie 29, 2026
































