Al Di Meola la Sala Palatului (25.05.2010)

Al Di Meola mi-a oferit o altă perspectivă asupra chitării acustice. Pe 25 mai, într-o joi, am fost la Sala Palatului fără să ştiu prea multe despre acest muzician. Ascultasem şi eu, ca orice profan, pe youtube, câteva secvenţe. Mi-a plăcut, dar senzaţia pe care o ai atunci când îl vezi live nu se compară cu nimic. Pur şi simplu răstoarnă peste tine o găleată de ritmuri şi sonorităţi. Nici nu-mi închipuiam că o chitară acustică poate suna în acest fel. Dar să începem cu începutul.
Este pentru prima dată când văd o cortină trasă peste sectoarele J, K, L, M. Am avut o senzaţie ciudată, dar recunosc atmosfera era mult mai intimă. În Sala, aproximativ 2.500 de persoane. Felicitări celui care a avut ideea de a trage cortina peste cele 4 sectoare din spate, în acest fel a rezultat o sală aproape plină. Public de toate vârstele, de la 7-8 ani la 65-70.
Hmmm, that’s different!
La 20.10 a urcat pe scenă AG Weinberger. A început cu un superb cover Yesteday (The Beatles), apoi timp de 30 de minute ne-a introdus în lumea blues-ului de calitate. Ne-a mărturisit că a vorbit în culise cu Al Di Meola, dar nu a dezvăluit despre ce. Singurul lucru pe care l-am aflat a fost că, în momentul în care Al a auzit ce cântă AG, i-a zis: “Hmmm. E diferit de ceea ce facem noi”. Într-adevăr, au fost două recitaluri complet diferite ca stare, dar la fel de plăcute. Este una dintre puţinele dăţi în care am fost conectată şi la trupa din deschidere şi la recitalul principal.
La finalul recitalului susţinut de AG, o voce din off ne-a anunţat că la sfârşit, cei care deţin fotografii sau albume cu Al Di Meola, pot obţine un autograf de la artist. Lucru ce i-a determinat pe cei prezenţi la spectacol să dea năvală în hol, pe durata pauzei dintre recitaluri, pentru a-şi cumpăra albume.
21.05. Al Di Meola alături de New World Sinfonia (din care fac parte: Fausto Beccalossi, Gumbi Ortiz, Peter Kaszas, Kevin Seddiki şi Victor Miranda) au urcat pe scenă în aplauzele şi ovaţiile publicului. Al s-a oprit la microfon: Hey Romania! Wow (zice el timp ce scanează sala) ! It’s great to be back! Thank you!
Şi-a început recitalul cu o piesă nouă, Siberiana, nu înainte de a ne spune: când simţiţi nevoia să aplaudaţi, făceţi-o cu putere, cu convingere! Din acel moment atmosfera a devenit incendiară. Al s-a aşezat în rând cu colegii lui (formau un semicerc pe scenă), iar interacţiunea cu publicul a fost permanentă, şi s-a făcut prin muzică, gesturi, priviri şi zâmbete. Era clar că avea în faţă un public avizat, entuziast, oameni care îi ştiau piesele şi care se bucurau în mod real de această întâlnire. M-am uitat cu atenţie pe cele două ecrane mari, încercând să prind ceva din modul lui de a cânta la chitară. E uluitor ce viteză are, e fascinant modul în care îi aleargă degetele pe corzile chitării. De două ori s-a ridicat de pe scaun şi a cântat la chitara electrică (m-a impresionat şi din punct de vedere vizual: chitara lui electrică are culorile curcubeului pe ea!). E pur şi simplu fabulos!
Până acum, din zona aceasta a muzicii, văzusem doi chitarişti care m-au marcat: John McLaughlin şi Mike Stern (chitară electrică – ambii muzicieni). Aveam nevoie să-l văd pe Al Di Meola pentru a înţelege şi a îndrăgi mult mai mult chitara acustică.
Dintre piesele interpretate joi seară, menţionez: Odd Bar, Double Concerto, Bona, Fireflies, Turqoise, Michaelangelo’s, Midnight Tango, One Night. La 22.20, publicul era în picioare pentru a doua oară! Acum ceream cu toţii un bis. Artiştii s-au întors pe scenă (Oricum nu plecam imediat, era doar o formalitate, a zis Al Di Meola cu umor când a revenit în faţa spectatorilor) şi au cântat Umbras. Apoi, Al a mers în culise şi a revenit cu AG Weinberger. Au interpretat împreună Mediterranean Sundance. Sala a izbucnit de la primele acorduri ale piesei! Ne-am despărţit de ei la 22.50. Mulţumesc că aţi fost un public minunat! Mi-a făcut plăcere să cânt pentru voi! Vom reveni! – au fost cuvintele rostite de Al la despărţire. După cum a promis, l-am întâlnit după doar câteva minute în hol unde a împărţit autografii şi a făcut poze cu toată lumea!
Am stat de vorbă şi cu câţiva spectatori după concert. Iată ce am aflat de la ei (unul mai emoţionat decât altul).
Romeo (19 ani, Bucureşti): Studiez chitara clasică şi el este un model pentru mine. Nu pot să cred că am reuşit să fac şi poză cu el şi să iau şi un autograf. La începutul concurtului mă uitam şi nu-mi venea să cred. Îmi venea să zic: “Asta e! Mă las! Luaţi-mi chitara şi făceţi-o masă pentru băut cafea! Nu o să pot niciodată să cânt ca tipul ăsta!!” Apoi, spre final, nu ştiu cum, dar m-a ambiţionat. Vreau să fiu cât mai bun!
Mihai (28 de ani, Bucureşti): Cânt şi eu la chitară. Al Di Meola este unul dintre favoriţii mei. Dacă Malmsteen nu poate fi concurat pe chitară electrică din punct de vedere al vitezei şi al tehnicii, Al Di Meola nu are concurent la chitara clasică. E fabulos! Mă uitam ca prostu’ şi mă întrebam: “Oare e posibil?! Cum reuşeşte să cânte atât de bine?!”. Am încercat şi eu acasă, unele părţi îmi reuşesc, în altele îmi cam prind urechile!
George (36 de ani, Bucureşti): Nu mi-ar plăcea să cânt alături de Al Di Meola. E un geniu! N-aş fi în stare să mă sincronizez cu el. Deşi mi-ar plăcea şi visez tot timpul la asta, dar el a dus chitara acustică la un alt nivel! A fost un show senzaţional!
Vlad (22 de ani, Bucureşti): Sunt fără cuvinte! Acum am înţeles de ce John Petrucci îl menţionează mereu pe Al Di Meola printre chitariştii care l-au inspirat şi care au influenţat muzica. A fost senzaţional!
Monica (45 de ani, Bucureşti): A fost impecabil. Ca şi data trecută. E un profesionist desăvârşit şi un muzician de nota 20. Să mai vină şi altă dată pentru că vin cu drag la concertele lui!