Din jurnalul unui ninja (91): Conștientizări

iunie 19, 2025

996

Există ceva mai important decât Timpul pe care-l petreci învățând: este râvna pe care o depui. Nu ora petrecută să învățăm lecția contează, ci voința de a învăța! Ăsta-i motorul care te duce înainte spre evoluție! Crezi că ai nevoie de Timp, dar de fapt este despre Voință, Aliniere și Poziționare (nu doar față de adversar, ci și față de propriul sine). Este foarte posibil ca Iepurele Alb din „Alice în Țara Minunilor” să fi avut dreptate: uneori, Eternitatea poate fi doar o secundă.

Fac aproape zilnic antrenamente acasă. Mă rog, e mult spus antrenamente… Ideea este că încerc să-mi fixez niște principii pe care le-am reținut de la sală. Acasă, antrenamentele nu sunt lungi, dar sunt intense. Încerc să-mi focalizez atenția pe ceea ce nu funcționează cum trebuie când lucrăm la sală: pe blocajele și dezechilibrele pe care le simt în corp, pe respirație, pe modul în care îmi mișc picioarele (adică mai mult nu le mișc 🙂 ). Încerc să găsesc soluții pentru a le corecta. E drept, orbecăi. Dar poate că nu este în zadar. Cel puțin, așa îmi place să cred!

M-au tot întrebat amicii de ce fac antrenamente acasă, nu-mi ajung alea de la sală?! Li se pare dubios că dedic atâta timp unei activități din care nu câștig nimic (cumva pare că aș fi obsedată 🙂 ): „nu e ca și când ajungi să îi bați pe toți sau umbli cu sabia după tine pe stradă… nici măcar medalii nu câștigi sau diplome”. Desigur, la suprafață ai putea spune că au dreptate. Dar perspectiva se schimbă complet abia atunci când conștientizezi ce înseamnă să îți alegi o Cale cu adevărat, sau să fii ales de o Cale, încă nu mi-e foarte clar cine pe cine alege… Evident că nu e despre a merge cu sabia pe stradă sau despre pumni și picioare plasate strategic în dinții adversarilor. E mult mai profund decât atât. E despre a lucra cu tine, cu propriul ego, cu Sinele tău. Este despre a înțelege că ești creatorul propriului destin. Este despre a reuși să fii centrat în propriile sentimente, trăiri. Este despre a-ți recunoaște și a-ți onora Esența. Este, de fapt, despre cât de mult îți dorești să evoluezi și cât ești dispus să te dedici acestui scop.

Artele marțiale tradiționale (cel puțin astea pe care le practic eu sau mai bine spus, modul în care am înțeles eu ce înseamnă a practica arte marțiale) nu te pregătesc doar pentru lupte fizice. Antrenamentele făcute cu sinceritate față de propria ființă, îți întăresc și psihicul și spiritul, și bineînțeles, și fizicul. Te ajută să te lupți și cu ceea ce se vede și este evident, palpabil în fața ta, dar și cu ceea ce nu se vede, ce e ascuns ochilor. Te învață că sunt momente în care inima vede mai bine și mai departe decât cei mai ageri ochi. Te învață să ai încredere în intuiția și în adevărul tău.

Antrenamentelete te descompun în aceeași măsură în care te recompun. Desfac cele mai fragile bucăți din sufletul tău doar pentru a-l reconstrui mai puternic. Repetitive, prin natura lor, antrenamentele te strivesc doar pentru a-ți permite să crești, să evoluezi. Mie, antrenamentele mi-au dezvăluit cu o precizie uluitoare o grămadă de vulnerabilități pe care le posed. Cu timpul, am înțeles că slăbiciunile, nesiguranțele mele (cele pe care le neg de multe ori sau le maschez în umor) sunt de fapt… Putere. Ele înseamnă conștiință de sine. M-am bucurat pentru că eram ferm convinsă că prin simplul fapt că îmi expun vulnerabilitățile, că vorbesc despre ele în public și în privat este suficient pentru a le învinge, a le corecta și a-mi recăpăta puterea. Dar tocmai am realizat că nu-i așa! Identificarea și expunerea lor este doar un pas din proces. Următorul pas este să acționezi asupra lor. Ceea ce presupune să te lași ajutat, să știi să asculți, să ai răbdare și să ai încredere în proces. Și este al naibii de greu să faci toate astea când ești cu „rănile” la vedere.

În momentul în care conștientizezi aceste lucruri și îți dorești să corectezi ce e de corectat și îți place să petreci Timp cu Tine, antrenamentele (la sală sau acasă) sunt o necesitate, o plăcere, o provocare, o șansă pe care ți-o acorzi cu generozitate pentru a evolua. Când îți găsești Calea, nu trebuie să îți fie frică. Trebuie să ai suficient curaj pentru a face greșeli. Dezamăgirea, înfrângerea, disperarea, căderile sunt doar puncte de reper care ne ajută să înaintăm pe calea corectă. A fi sau a nu fi ceea ce ești, a deveni ceea ce știi că poți deveni, nu este o retorică desuetă. Este o căutare permanentă a celei mai adânci fărâme de autenticitate din propria ființă. Mi-am amintit de cuvintele lui Eugen Ionescu, pe care le redau acum din memorie: Mediocritatea noastră este cea care ne determină să părăsim, să renunțăm. Marea iubire (indiferent către cine sau către ce este îndreptată) nu știe ce înseamnă renunțare. Ea nu te lasă să te resemnezi niciodată. Eu cred că merit să lupt pentru a deveni mai bună, pentru a șlefui părți din mine care au nevoie de așa ceva, în ciuda faptului că e clar pentru toată lumea că nu voi stăpâni tehnicile de luptă. 🙂 Pentru mine, a nu renunța și a nu mă resemna este infinit mai important decât a fi colecționar de tehnici făcute corect.

Ninjutsu este un fel de arhitectură fluidă care se pliază pe calapodul fiecărui practicant ajutându-l, provocându-l să se desăvârșească. Dar doar dacă respectivul practicant chiar își dorește acest lucru. Altfel, nu funcționează.