A II-A SCRISOARE DESCHISĂ privind SPRIJINIREA SECTORULUI CULTURAL DIN ROMÂNIA în contextul crizei de COVID-19

0
55

A II-A SCRISOARE DESCHISĂ  privind  SPRIJINIREA SECTORULUI CULTURAL DIN ROMÂNIA  în contextul crizei de COVID-19 Către Administrația Prezidențială

E.S. Domnului Klaus Werner Iohannis 

Spre știință,

Domnului Florin-Vasile Cîțu, Prim-Ministru

Domnului Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii

Domnului Alexandru Nazare, Ministrul Finanțelor

Data: 11.05.2021

A II-A SCRISOARE DESCHISĂ  privind  SPRIJINIREA SECTORULUI CULTURAL DIN ROMÂNIA  în contextul crizei de COVID-19 

Excelența Voastră, Domnule Președinte Klaus Werner Iohannis, 

Au trecut peste 45 de zile de la prima scrisoare deschisă pe care v-am adresat-o și în care vă ceream să interveniți în sprijinul sectorului cultural atât de puternic afectat de pandemie. Scrisoarea, care între timp a adunat peste 800 de organizații culturale din România în lista semnatarilor, a primit doar un răspuns protocolar din partea Administrației Prezidențiale, însă nicio poziție publică din partea Dumneavoastră și nicio reacție concretă, în termeni de măsuri, de acțiune, din partea autorităților.

Ne-am fi așteptat ca acest sector să fie sprijinit să depășească această criză. Din păcate, lipsa de atenție pentru artiști, pentru organizatorii de evenimente, pentru lucrătorii și companiile din industria de spectacole și pentru operatorii culturali, în general, se reflectă constant în hotărârile care închid activitățile culturale în aer liber, deși le permit pe cele în interior, în deciziile care lasă pe ultimul loc sectoarele culturale și creative atunci când vine vorba de ajutoare de stat, în modul neclar, netransparent sau poate chiar inexistent în care aceste sectoare sunt incluse în PNRR.

Trista lozincă „Arta se naște din privațiuni” a devenit politică de stat în România. Dacă ar fi să judecăm după numărul și diversitatea privațiunilor la care sunt supuse astăzi, putem prevedea artei din România și culturii române în general o regresie post-pandemică nemaivăzută în ultimele secole.

Este 10 mai 2021 și sectorul cultural încă are aceleași probleme pe care le avea în urmă cu șase luni:

1. Nu s-a implementat nicio schemă de sprijin pentru operatorii culturali, deși se vorbește de atâta vreme despre asemenea scheme. Ultima variantă a schemelor a dispărut din discursul public pe data de 18 martie 2021, când pe site-ul Ministerului Culturii era publicat un articol cu caracter optimist, care promitea o ultimă dezbatere și introducerea schemei în PNRR. De atunci nicio veste, nicio comunicare publică;

2. Nu există un plan coerent pentru redeschiderea evenimentelor și activităților culturale, plan care să fie bazat pe predictibilitate, deși sectorul cultural îl cere imperios și lucrează activ la el de multe luni de zile;

3. Nu știm care sunt planurile României pentru a asigura salvarea, protecția și relansarea sectoarelor culturale și creative.

Domnule Președinte, măsurile luate în ultimele luni de către autorități au reușit să creeze tensiuni atât în interiorul sectorului cultural, cât și între sectorul cultural și alte sectoare din țară:

● Deși au trecut 14 luni de la începutul pandemiei și deși, cu mare întârziere, la finalul anului trecut au fost anunțate scheme de sprijin în valoare de 100 de milioane de euro pentru sectorul cultural, aceste scheme nu sunt nici astăzi funcționale, iar sursa lor bugetară nu a fost niciodată confirmată. Ni s-a explicat în repetate rânduri că nu există resurse în bugetul de stat pentru finanțarea schemelor de sprijin. În schimb, Ministerul Culturii a reușit să aloce o sumă record (circa 11 milioane euro) pentru organizarea festivalului „George Enescu”. Acest gest, absolut salutar pentru reconfirmarea importanței și valorii festivalului Enescu, devine însă în contextul actual și un simbol al tratamentului inechitabil, preferențial și lipsit de o înțelegere a Statului privind mecanismele și nevoile reale de funcționare a culturii.

● Deși s-a vehiculat introducerea de coduri CAEN aferente sectorului cultural și organizatorilor de evenimente în schema de ajutor destinată industriei HORECA, acestea nu au mai fost în cele din urmă introduse, iar autoritățile publice nu și-au asumat și nu au explicat niciodată această decizie;

● La finele lunii septembrie 2020, CNSU a publicat un regulament nou pentru organizarea de evenimente. Acesta prevedea interzicerea evenimentelor în aer liber, însă permitea organizarea de evenimente culturale în săli de spectacole omologate la 30% din capacitatea acestora. Deși este evident că această măsură a fost o greșeală caraghioasă, la peste șase luni de la publicare ea este încă în vigoare;

● După ce activitățile culturale au fost atât de strict reglementate comparativ cu cele din orice altă industrie și după ce cultura a rămas singurul domeniul pentru care nu s-au găsit soluții nici pentru asigurarea continuării funcționării, nici pentru compensarea sau subvenționarea pierderilor, acum activitățile culturale și în special evenimentele culturale sunt folosite în discursul public drept stimul pentru vaccinarea în masă;

● Artiștii și lucrătorii în domeniul spectacolelor care au fost eligibili pentru indemnizații în baza OUG 30/2020 și OUG 132/2020 mai pot primi indemnizație până în luna Iunie și trebuie să-și plătească obligațiile fiscale până la data de 25 mai, asta în condițiile în care activitatea lor este în continuare restricționată, fără o perspectivă clară de când poate reîncepe și la ce capacitate

● Deși ne aflăm în fața unei iminente redeschideri parțiale a evenimentelor și activităților culturale, asta nu înseamnă că problemele sectorului s-au soluționat. Organizarea acestor activități va presupune un efort foarte mare dat fiind condițiile vehiculate, iar acest efort pare să cadă din nou, integral, pe umerii organizatorilor, care vor avea cheltuieli suplimentare pentru a-și face proiectele, asta după un an de restricții și nicio schemă de ajutor de stat implementată.

Domnule Președinte, să lucrezi în România în sectorul cultural a fost întotdeauna dificil, însă lucrul acesta devine tot mai umilitor și tot mai greu pe măsură ce timpul trece, pandemia persistă și sectorul este în continuare ignorat până la batjocorire. Nimeni nu a pretins de la autorități vreun tratament preferențial sau măsuri care să compromită lupta împotriva pandemiei.

Nu pandemia în sine, ci modul în care am fost și suntem tratați de Statul Român, ne-a adus pe toți la capătul puterilor. Ne simțim discriminați și nedreptățiți, iar fiecare zi care trece fără ca autoritățile să intervină în sprijinul sectorului șterge cu buretele efortul a mii și mii de oameni care, în ciuda condițiilor în care își desfășoară activitatea, au realizat performanțe importante în domeniu.

Sectorul cultural are parte din partea Statului de un tratament nedrept, tratament la care, prin inacțiune, deveniți părtaș. Sectorul cultural este compus din artiști,, lucrători culturali, personal din industrii suport, instituții publice, ONG-uri și companii, iar Statul Român are responsabilitatea să se îngrijească de toți acești actori în mod echitabil și nediscriminatoriu. Așadar apelăm din nou la Dumneavoastră, Domnule Președinte, pentru a lua o poziție publică cu privire la situația în care se află sectorul cultural și pentru a interveni pe lângă autoritățile competente în vederea urgentării celor două măsuri de care sectorul cultural are nevoie disperată: sprijin de stat și un plan coerent pentru redeschidere.

Cu deosebită considerație,

Scrisoare înaintată de AROC în numele semnatarilor de mai jos: 

1. AROC – Asociația română a organizatorilor de concerte și evenimente culturale

2. ALIS – Asociația Lucrătorilor din Industria Spectacolelor

3. MUZE – Asociația pentru Teatru, Film, Muzică și Dans

4. PaCTE – Patronatul Companiilor de Tehnică în Evenimente

5. RMMF – Romanian Music Managers Forum

6. Centrul Cultural Clujean

7. Asociația Fapte – Jazz in the Park

8. Electric Castle Festival

9. iaBilet.ro

10. BestMusic Live & METALHEAD / Metalhead Meeting

11. vStage.ro

12. Emagic Live/Awake Festival

13. Untold/Neversea

14. Festivalul International de Film Transilvania (TIFF)

15. ARTmania Events – ARTmania Festival Sibiu/Blaj aLive/ East European Music Conference

16. Wise Factor (Color, The Fresh, Cabal, Backyard Weekend)

17. Summer Well Festival

18. Smida Jazz Festival

19. Bigtime Production – Târgul de Crăciun Cluj Napoca / Cluj Symphony Experience / Romanian Testing Conference

20. Septemberfest

21. Eventim.Ro

22. Asociația Nord Zilele Nordului

23. Asociația Create.Act.Enjoy

24. BIZHUB SRL – TEDxCluj

25. Romanian Tech Startup Association – NASA Space Apps Challenge, EduHack

26. Ticketing Nation – Entertix/MyTicket

27. Sublime Romania

28. Twin Arts

29. Gradina Urbana București

30. Club A București

31. Seven arts Agency

32. Basme cu cai

33. Support your local bands Festival

34. Iris Cristi Minculescu, Valter & Boro

35. Berăria H

36. YellowTickets.ro

37. UPGRADE 100 / ex. iCEE.fest

38. Arrival Festival

39. UNIVERSUM – GoTech World / Bucharest Tech Week

40. Dimansions Hit Music Festival (Comparty )

41. AB plus Events – SHARE Architects / Agralim

42. Dark Side Entertainment

43. Asociația Beyond the Line Production

44. Why Not Us – Street FOOD Festival

45. JazzyBIT (Teodor Pop, Mihai Moldoveanu și Szabó Csongor-Zsolt)

46. Asociația Centrul de Cercetare în Securitate Informatică din România (DefCamp, Ladies in Cyber Security)

47. Asociația Daisler – Lights On

48. Compania de Teatru Ingenuo

49. Andreea Cristina Vitan | High Sounds

50. Asociatia Dora D’Istria – Presedinte – Sorin Branciog

51. Ad Libitum Voices – Manager & booking agent – Aura Crecan

52. Karma Kreation- Teatrul Vasilache Bucuresti

53. Asociația Culturală Fanzin: Dracula Film Festival / Brasov Jazz & Blues Festival

54. Byron Audiovisual Events

55. Watermelon Agency

56. Asociația Clujul Comoară

57. Uniunea Festivalurilor Maghiare din Transilvania

58. Asociația Industrii Creative

59. Showberry – Rocanotherworld, Classix Festival

60. On the Line SRL

61. Bogdan Vaida – pianist

62. Wattech Systems

63. Wattech Production

64. L&L Stage Service Eastern Europe

65. Artsoundvisual SRL

66. AeraEntertainment SRL

67. Sindrum Media SRL

68. Tralala Music SRL

69. Federația Tinerilor din Cluj – Cluj Never Sleeps

70. 1ArtistMusic SRL

71. BD Business Opportunity Generating Services – Business Days, Business Focus, BD Events, Leadership Summit, HR Summit, Antreprenori vs Investitori,

72. Interstellar Events, organizator de evenimente

73. VRTW Artists

74. Mall4Art SRL

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here